Daniel Funeriu

Este nu doar un membru de vază al guvernului Emil Boc, ci şi un produs al camarilei prezidenţiale. Nu se ştie bine cum a ajuns un fost inginer chimist în anturajul celor care gravitează în jurul şefului statului român. Studiile sale universitare din Franţa, diversele sale job-uri din şi mai diferitele colţuri ale lumii i-au adus un frumos CV. Dar şi suficienţi gologani – euro (135.000), dolari (25.000) sau yeni (1.000.000) – ca să nu se mai chinuie să obţină şi un post de europarlamentar pe listele pedeliste. Anii de plimbăreală academică sau profesională nu l-au fixat într-un domeniu anume. Chiar dacă expertiza sa sună clopoţitor, domeniile sale de savantlâc fiind chimia organică de sinteză, chimia supramoleculară şi ingineria structurilor peptidice. Dincolo de sunetul firoscos al acestor preocupări savante, un fin abur al serviciilor de informaţii secrete ne aduce un damf inubliabil. Avem nevoie de doar trei puncte ca să obţinem alura unei curbe. Aşa este în matematică. Avem mai mult de trei puncte ca să alcătuim traiectul unei vieţi de succes cu impuls comandat. O fi fost bun la chimie Daniel Funeriu, dar popasul lui forţat musai într-un post guvernamental spune ceva. Cum se face că, dintre atâtea minţi luminate care chiar au funcţionat în sistemul de învăţământ românesc, este proiectat cu osârdie un individ cu fasoane care nu a deţinut în România nici o catedră. Şi nu a predat nici la vreun liceu de profil sau o facultate de prestigiu de aceeaşi factură? Faptul că Daniel Funeriu a conferenţiat la Universitatea din Bucureşti despre „Gândirea chimică în epoca post-genomică” nu-l îndreptăţea să ocupe un post unde un Spiru Haret sau Andrei Marga chiar l-au onorat. Ajuns un fel de marionetă a lui Traian Băsescu, Daniel Funeriu reprezintă acea specie, nu rară, de a nu sta în faţa şefului şi în spatele calului decât prudent şi obedient. Măsurile propuse pentru reforma învăţământului au fost susţinute cu multă râvnă retorică. Dincolo de proasta gestionare a limbii române şi ifosele de mare savant încă nesusţinute şi de lucrări pe măsura orgoliului nemăsurat. Puţină modestie nu ar fi stricat încă junelui chimist ajuns un simplu cinovnic guvernamental. În aceste saptămâni de duşmăneală cu sindicatele şi poporul, chimistul de frunte al lui Traian Băsescu s-a făcut de ocară nereuşind să comunice nici cu dascălii, nici cu sindicatele, nici cu el însuşi. O fi omul plin de bune intenţii, dar la nivelul unde a ajuns deja incompetenţa îşi scoate colţii. Învăţământul românesc, că se numeşte el acum educaţie, ca şi cercetarea, sportul şi tineretul sunt pe mâna unei marionete care ştie, se vede bine, jocul de picioare. S-ar putea ca asta să-i aducă şi titlul de academician care-i mai lipseşte. Pe lângă cele de inginer şi doctor pe care, se pare, deja le are. Presupunem că a terminat şi liceul, nu contează ordinea, se poate aranja, pedeliştii de azi pot orice. Cu olimpiade şi spartachiade cu tot. Avea regretatul acad. Grigore Moisil o glumă bună în zona asta cu profi şi confi făcuţi cu ghiotura. Toate trec. Din fericire. Sau mai puţin.