Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni cererea lui Cristi Danileţ de suspendare a deciziei CSM prin care a fost suspendat până la judecarea pe fond a hotărârii de excludere din magistratură.
„Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Danileţ Cristi Vasilică în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în Bucureşti, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6, prin care se solicită suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Hotărârii nr.1537 din 14 decembrie 2021, adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători”, se arată în decizie.
Decizia poate fi atacată cu recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul CA Alba Iulia luna trecută ca urmare a unei decizii de strămutare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe 13 decembrie 2021, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Danileţ susţine că excluderea sa din magistratură a fost decisă de CSM pentru două filmuleţe publicate pe Tik Tok, care nu au legătură cu justiţia şi profesia de magistrat, ci se referă la viaţa privată.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Intrebare-ntrebatoare : Mai are buze de la atita poopat ?