De la expoziţia Dali la ateliere de artişti şi la „Lavinia”

Parisul sub un cer gri şi o atmosferă saturată de umezeală. Burniţa şi ploaia cad din când în când peste masele de turişti, dar şi de localnici hotărâţi să se bucure de sărbătorile iernii în oraşul-lumină. Iar destinaţiile sunt nenumărate.

Lângă copacii în care sclipesc steluţe colorate sau atrag privirea cercurile luminoase multicolore, era plasat Târgul de Crăciun din Piaţa Madeleine. Mulţimea standurilor era asaltată de familii cu copii, obligând la un slalom continuu trecătorii neinteresaţi nici de bomboane, nici de globuri, nici de vata de zahăr sau de castanele coapte. Constat că înaintarea este atât de dificilă şi din cauza porţiunilor de noroi ce se succed pe totuarul văduvit în multe locuri de asfalt. Un pansament pentru orgoliul bucureşteanului complexat eventual de marele oraş de pe malurile Senei.

Tresărirea de orgoliu dispare însă repede, odată cu apropierea de Grand Palais. Coada imensă din faţa expoziţiei Edward Hopper, prelungită la cererea publicului, are toate şansele să te descurajeze. Eşti atras însă de numărul mic de persoane care vor să intre la altă expoziţie din acelaşi muzeu, “Boemă şi boemi”. Încerc să cumpăr bilet, dar, timp de 15 minute, nu se întâmplă nimic. Aflăm că în interior este atât de multă lume încât următorii vizitatori pot intra abia peste cel puţin o oră.

Cele două şiruri de aspiranţi la vizitarea Retrospectivei Dali

Puţin faţă de cele aproximativ trei ore necesare pentru a intra la relativ recent deschisa “Retrospectivă Dali” de la Centrul Beaubourg, chiar dacă ai bilete cumpărate dinainte pe internet. Cele două cozi, formate de cei care au bilet de o parte şi cei fără bilet de cealaltă parte, sunt egale şi se întind pe o lungime incredibilă. În interior, contemplarea lucrărilor şi mai ales a video-urilor ce-l prezintă pe celebrul artist susţinându-şi ideile se dovedeşte dificilă. Rânduri compacte de vizitatori încearcă să zărească peste umerii celorlalţi pânzele sau desenele de pe pereţii sau să se apropie de vitrinele cu sculpturi, fotografii, texte sau obiecte ce au aparţinut artistului. Vizita însă merită şi aşteptarea, şi disconfortul din interior, iar gândul că o asemenea expoziţie s-ar putea eventual organiza din nou peste vreo trei decenii îţi şopteşte că eşti norocos.

Piaţa Sainte Madeleine cu luminile şi aglomeraţia specifice sărbătorilor

După aceste experienţe eşti aproape dezamăgit de rapiditatea cu care poţi intra la Pinacoteca Oraşului Paris, unde, fiind vineri, muzeul este deschis până la ora 21.00. Aici este deschisă, până în 17 martie, dubla expoziţie „Van Gogh Reves de Japon” şi „Utagawa Hiroshige. L’Art du Voyage”.

Salvador Dali, Mae West

La Pinacotheque 2, în rue Vignon, „Van Gogh. Reves de Japon” compară peste 30 de peisaje de Van Gogh cu stampe de Hiroshige. Citate din scrisorile lui Van Gogh către fratele său Theo sunt menite să susţină demonstraţia, mărturisind fascinaţia pictorului pentru Ţara Soarelui Răsare. Comparaţia pare convingătoare la prima vedere, dar diferenţele expresive şi spiritualitatea net diferită a celor doi artişti introduc o notă forţată în demonstraţia gândită de organizatori. Dincolo de aceasta însă, bucuria de a privi operele celor doi maeştri, cele ale lui Van Gogh venite din bogata colecţie olandeză „Kröller-Müller” rămâne intactă, iar cele ale lui Hiroshige de la Muzeul din Leyda.

În Cartierul Latin, la cunoscutul „Institut al Lumii Arabe”, construit de Jean Nouvel în Rue des Fossés Saint Bernard, descoperi expoziţia „Les mille et Une Nuits” (O mie şi una de nopţi). Manuscrise vechi, capodopere din domeniul modei, fotografii, benzi desenate, filme invită la o călătorie pe urmele Şeherazadei, ale lui Aladin sau Sinbad Marinarul.

Van Gogh, Chiparoşi şi două femei (1890), din expoziţia Van Gogh, Reves de Japon

Nu poţi omite la Paris cartierul Montmartre, miticul loc al boemei, al pictorilor blestemaţi, al vestitelor bistrouri şi cabarete. Una dintre legendele locului, cabaretul „Chat Noir”, face obiectul unei expoziţii la “Muzeul Montmartre”. Dacă expoziţia “Boemă şi boemi” oferea mai curând o viziune mizerabilistă a boemei, cea de la “Muzeul Montmartre” evocă o atmosferă de jubilaţie caracteristică ultimului sfert al secolului al XIX-lea.

O sală din Muzeul Montmartre

Fermecătorul muzeu reiterează lumea literară, artistică şi muzicală a cabaretului fondat în 1881 prin peste 300 de opere semnate de Henri de Toulouse Lautrec, Edouard Vuillard, Théophile-Alexandre Steinlen, Adolphe Willette, prin afişe, note de plată, cărţi poştale şi gravuri de epocă prezentând cel mai adesea caricaturi de clovni, pisici, dansatoare de cancan şi prin reconstituirea unui teatru de umbre. Pe muzica lui Aristide Bruant sau Yvette Guilbert este recreată atmosfera acestui original cabaret parizian în care şi-au compus musica Claude Debussy, Paul Delmas şi Erik Satie.

Afişul expoziţiei de la Muzeul Montmartre

În sfârşit, o ultimă vizită în muzee, de data aceasta, într-una dintre cele mai frumoase instituţii de acest gen din Paris, “Marmottan Monet”, pentru o expoziţie cu lucrări din “secolul de aur” al picturii Ţărilor de Jos. Venite de la Muzeul de Artă al Belgiei, opere de Rubens, Van Dyck, Jordaens opresc îndelung privirea. Printre capodopere, “Miracolele Sfântului Benoît” de Rubens, pictură în întregime autografă, savurosul “Regele bea”, de Jacob Jordaens, două portrete de Antoine van Dyck, unul excepţional, “Père Jean Charles della Faille”. Dar şi peisaje, scene de gen, naturi statice de Paul Bril, Lucas van Uden, David Teniers le Jeune, Frans De Momper, Jan Fyt şi Abraham Brueghel sau de artişti mai puţini cunoscuţi astăzi, dar de notoriette în epocă: Cornelis Schut, Gérard de Lairesse, Jacob van Oost l’Ancien, Jan Siberechts, Gillis van Tilborch sau David Ryckaert. Iar ca un bonus pentru un român, lângă intrarea în muzeu, fără legătură cu expoziţia, o pictură de Nicolae Grigorescu.

Desigur, expoziţiile amintie nu sunt singurele. Ele aproape depăşesc capacitatea unui vizitator al oraşului de pe Sena, într-o vizită relativ scurtă. Iar avalanşa de vizitatori pare pentru noi un vis imposibil de atins.

Descoperiri datorate şansei

Expoziţia Chat Noir reconstituie teatrul de umbre

În afara muzeelor şi monumentelor, capitala Franţei oferă însă şi numeroase istorii discrete. De-a lungul ultimelor două secole, Parisul a fost „oraşul-lumină“ al Europei, locul de întâlnire al gânditorilor şi al artiştilor, creuzetul în care s-au cristalizat idei, curente artistice, noile mode şi boema. Nôtre-Dame, Luvru, Sacré-Coeur, Madeleine… Nume care vin imediat în minte când spui Paris. Monumente uimitoare ce fac gloria oraşului şi pe care orice călător pe malurile Senei doreşte sau se consdieră obligat să le viziteze.

Pierre Paul Rubens, Miracolele Sfântului Benoît

Dar, dacă, odată ajuns la Paris pentru o perioadă scurtă de timp, vrei să cunoşti oraşul şi dacă ai şi un Cicerone din partea locului sau, pur şi simplu, noroc, poţi descoperi străduţe încântătoare, unele departe de larma turistică, încărcate, la rândul lor, de un alt fel de istorie: mai omenească şi mai emoţionantă. O plimbare prin arodismentul 15, în sud-estul oraşului, de exemplu, te conduce către Parcul Georges Brassens, situat pe un loc ce aparţinea, până în 1860, cătunului Vaugirard, faimos pentru viţa-de-vie şi vinul Périchot, dispărut în secolul al XIX-lea. În apropierea lui există o stradă încântătoare, Santos-Dumont, numită după celebrul pionier brazilian al aeronauticii. Departe de zgomotul şi agitaţia oraşului, ea are pe ambele laturi căsuţe foarte asemănătoare între ele, construite în primele două decenii ale secolului XX de arhitectul Raphël Paynot. Zona, accesibilă din punct de vedere financiar şi remarcabilă prin peisajul său, a atras imediat o seamă de artişti. Au trăit şi au creat aici Fernand Léger, Osip Zadkine, italianul Gatti. La numărul 10 bis s-a stabilit pentru o vreme şi românul Victor Brauner. Era în 1938, anul în care, intervenind într-o ceartă dintre prietenii săi, pictorii Dominguez şi Esteban Frances, îşi pierde ochiul stâng. Drama a conferit „Autoportetului cu ochiul scos“, realizat cu opt ani înainte, valoare profetică şi l-a inspirat pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato în romanul „Despre eroi şi morminte“. Către celălalt capăt al străzii, într-un front de case identice construite cu aproximativ 10 ani mai târziu, la începutul anilor ’30, se află numărul 42. Aici a locuit poetul şi muzicianul Georges Brassens din 1968 până la dispariţia prematură. Şi tot aici şi-a găsit, mai aproape de zilele noastre, inspiraţia şi liniştea necesare creaţiei cunoscuta scriitoare şi pictoriţă Jeanne Champion, autoare, printre altele, a cunoscutului roman „În grădinile Estherei“.

Villa des Arts din strada Hegesippe Moreau

Trecând pe nesimţite în arondismentul vecin, 14, ajungi pe Bulevardul General Leclerc. Aproape de intersecţia lui cu strada Maine se deschide strada Daguerre, numită aşa după celebrul inventator al dagherotipului. De data acesta, locul este extrem de animat. Cartierul era până către sfârşitul secolului XX unul popular. Astăzi, statutul lui social s-a schimbat, iar liniştea de altădată este înlocuită cu forfota din magazinele destul de scumpe, din cafenele şi de pe terasele pe care încă se poate fuma sub aparatele cu aer cald. O porţiune a străzii este pietonală. Pe locul ei se afla până la începutul anilor ’90 o piaţă acoperită, dispărută în urma modernizării. Magazine de bijuterii, mici galerii de artă în care găseşti alături artizanat şi antichităţi, buchinişti atrag atât turiştii, cât şi iubitorii de artă. În plus, cartierul este locuit de mulţi artişti, încă din 1910. În spatele unui imobil, nemarcate prin nimic, se află „Atelierele artiştilor japonezi”, iar în capătul aleii pe care o mărginesc există încă un arbore sădit de pictorul Foujita, care locuia în apropiere, în Villa Seurat. „Atelierele“, cu aerul lor liniştit, contrastează cu agitaţia străzii aflate la numai doi paşi.

Jacob Jordaens, Regele bea

Un ultim popas, în aceste scurte note de călătorie: de data aceasta, într-un cartier foarte cunoscut al Parisului, Batignolles. În apropierea Pieţei Clichy, o stradă poartă numele scriitorului şi jurnalistului Hégésippe Moreau. Este locul multor firme cunoscute, dar şi al “Villa des Arts”, aflată la numărul 15. Trecând printr-o poartă de fier forjat, ajungi la clădirile cu ateliere de artişti, construite, la sfârşitul secolului al XIX-lea, de Cambon. Realizate în stilul atelierelor din Montmartre, ele conţin, în structura lor, materiale recuperate după “Expoziţia Universală” de la Paris, din 1889. “Villa des Arts” a găzduit o seamă de artişti deveniţi celebri, începând cu Eugène Carrière şi continuând cu Signac, Cezanne, în perioada lui pariziană, Renoir şi cu reprezentanţi ai avangardei, ca Dufy sau Pascin. Interioarele pline de atmosferă au inspirat şi au servit uneori de decor în filme ca „Scara“, regizat de Tacchela, sau „Clovnii“ lui Fellini.

Villa Seurat

Indiferent de faptul că oboseala te-a cuprins în rue Santos-Dumont, în elegantul cartier Daguerre sau pe Bulevardul Clichy, găseşti imediat un bistrou sau o terasă cu câteva mese, unde un chelner surâzător te serveşte cu un „croque-monsieur“ sau un „croque-madame“ (sandviciuri calde cu şuncă, brânză şi pentru doamne un ou ochi), cu o salată mai mult sau puţin mediteraneană, cu ceva de băut şi cu o cafea întotdeauna excelentă. Cât despre preţ, depinde de cartier. O diferenţă de aproximativ cinci euro înseamnă numai distanţa dintre strada Comartin şi turistica rue de Bac.

Casa din strada Santos-Dumont

Şi, pentru admiratorii lui Bachus, există, pe Bulevardul Madeleine, magazinul şi restaurantul “Lavinia”, cel mai mare magazin de băuturi din Paris, care şi-a sărbătorit anul acesta 10 ani de existenţă pariziană. O vizită în depozitele sale înseamnă o călătorie într-o peşteră a lui Aladin din ţara vinurilor: peste 6.000 de soiuri.

Retaurantul elegant, cu preţuri nu tocmai modice, are în meniu toate felurile necesare diferitelor soiuri de vin.