De la slogan la copertină

• Ce-ar fi dacă în loc de sintagma „Lupta anti-corupție” s-ar folosi „Justiție, nu corupție!”?

Denunțarea isprăvilor statului paralel/subteran, halucinantă, vine în șuvoi ca dintr-o țeavă care deversează necontenit materii juridice pestilențiale, arătând cu degetul spre cvadriga Băsescu- Kövesi-Coldea-Stanciu.  Sub ochii unui public scârbit,  aton și amorf, statul de drept, atâta cât s-a închegat în post-comunismul timpuriu,  a fost transformat în câmp tactic DNA-SRI, materializat în  nenumăratele episoade de dosare contrafăcute, culoare de execuție, justiție selectivă, rechiziționări de afaceri, debarcări discreționare, răzbunări personale, abuzuri care mai de care mai rizibile, ticluiri de probe, unele soldate chiar cu decese ale unor oameni nevinovați.  Toate – ne amintim – recunoscute de Băsescu însuși:  1. Specific, prin celebra mărturisire-autodenunț, făcută la un pahar de rom în lumina murdară a opaițului beat:  „Judecătoarea Bogdan, dacă avea Cod penal, îi dădea 20 de ani, nu 10”.  2. Generic,  prin sintagma „stat mafiot”  – pe care nimeni altul decât el l-a inițiat, l-a pus pe picioare, i-a dat puteri nemăsurate, după care l-a scăpat de sub control, ca pe un ucenic vrăjitor chitit să-și bage în pușcărie maestrul.

(Numai acest autodenunț, aruncat inconștient în piața publică, ar fi fost suficient ca autoritățile de specialitate să se autosesizeze. Dar cum să se autosesizeze? Adică – să se autodenunțe și ele?!)

Iată că autoritățile juridice au aflat, în sfârșit, ceea ce ziarele scriu de ani buni. Încrengătura carnivoră iese la suprafață în aceste zile. Văzând debarcarea iavaș-iavaș a adjunctului Bizadea, precum și graba cu care instituția a oferit opiniei publice un spion pro-rus, e de așteptat ca în adâncuri să fie și alte catene de stat paralel, care n-aveau cum să dispară în neant odată cu trecerea în rezervă a generalului Coldea. Devine, astfel, cazuisitică efectivă definiția pe care am dat-o în articolul „Confuziile dlui Pleșu privind statul paralel”  din 21. 09. 2021, din care citez:

Fapta primară, ireductibilă, „cărămida” statului paralel constă în executarea de către ocupantul unei funcții publice sau dregătorii de stat a unei acțiuni de inspirație proprie sau ordonate de alții (inclusiv prin șantaj sau, invers, recompensare), în scopul satisfacerii unui interes personal sau de grup.  Fapta se comite  prin confiscarea, uzurparea, abuzarea, deturnarea atribuțiilor și competențelor legale și constituționale de serviciu.

Mai departe, o secvență de stat subteran sau paralel este o înlănțuire, o asamblare de asemenea fapte, configurând un mecanism clandestin (paralel cu legea). Esența mecanismului – modus operandi – este folosirea instrumentelor și autorității statului în scop de pedepsire, răzbunare, compromitere publică, excludere din câmpul profesional, politic, de afaceri, social, inclusiv prin fabricarea aparenței de ilegalitate, imoralitate, infracționalitate a persoanei țintă, cea  care stă în calea interesului urmărit de capul secvenței de stat paralel.  Câmpurile tactice? Toate. De la competiția politică (de ex., uzurparea șefiei unui partid), trecând prin ocuparea unei funcții importante în Stat (de ex., debarcarea abuzivă a unui judecător de la Curtea Constituțională) sau în Parlament (de ex., pedepsirea unui șef al Comisiei de control al Serviciilor secrete care nu răspunde la comenzi) sau în Administrație (de exemplu, înșfăcarea Direcției Rutiere) sau în entități profesionale (de ex., șefia Ordinului medicilor sau uzurparea șefiei FRF), până la dușmănii personale pe cele mai pedestre spețe  (de ex., primar pedepsit din cauză de avansuri la amanta șefului).  Practic, toată țara a devenit sub Băsescu  un câmp tactic – și nu suntem siguri că el n-a continuat –  și mai mascat (adică fără protocoale, ci de la „om” la „om”) –  și sub Iohannis.

Sunt mai multe infracțiuni incluse în această definiție, dar niciuna nu a mutat nasul din loc miniștrilor care s-au succedat la Justiție – și sub Băsescu, și după el -, între care unii se detașează tocmai prin cauționarea și salvgardarea fățișă a DEZORDINII de drept implantată de Petrov și acoliții lui.  (Vezi miniștrii „optimizați”, gen Monica Macovei–suspicionabilă rezonabil, Meleșcanu-Pleșiță, Cătălin Predoiu–lipitoare slugă la doi stăpâni, Raluca Prună–fumătoarea drepturilor omului,  Ana Birchall–don’t ask-don’t tell, Stelian Ion-cyborg USR…).

Cei încartiruiți în cvadrigă au mutat accentul (până la totala inversare a scopului existenței instituțiilor respective) de la instrumentarea veritabilelor spețe de corupție și recuperarea prejudiciilor la circul mediatic cu catușe și inculpări de bandă desenată, în care jumate erau justițiabili veritabili, iar jumate – inventați veritabili, dintre care mulți condamnați apoi gratuit veritabil, pe culoare veritabile.

În plus, țintele erau livrate și mass-mediei, 80 la sută recrutată sub drapel, executând ordinele fie zi de zi, fie „doar” la momente stringente, punctual, pe o temă care „necesită” puncte de vedere  unitare, coordonate (pandemii, vaccinări, căderi sau salvări de guvern, alegeri comasate, „stabilitate” în proximitatea războiului etc.). De curând, s-a autodențat și guzganul pământiu Cristian Tudor Popescu: speriat că s-ar putea să apară pe lista colaboratorilor din presă ai lui Coldea, CTP s-a grăbit s-o ia el înainte și să ne anunțe așa, ca din întâmplare, că da, s-a întâlnit de un număr de ori cu șeful operativ al SRI – și ce-i cu asta? El pasămite nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute! Guzganul se crede șmecher: s-a „autodenunțat” înainte de a fi denunțat… Să mori tu, Popescule? Fir-ai al naibii, formatorule!

Dar strategia lui Băsescu și a acoliților săi – de a pune căpăstru rivalilor politici, de a pune laba pe țară, practic de a-și însuși pe persoană fizică, de a  sechestra și dirigui competiția socio-profesională din mai toate domeniile (inclusiv din… fotbal!) –  a mai fost facilitată și de alți factori.

De pildă, recenta evocare în anchetă a numelui ambasadorului american Hans Klemm aduce discuția în câmpul prezumtivei imixtiuni a partenerilor strategici în treburi care excedează  limitele parteneriatului,  în treburi pe care ei  – în primul rând –  NU LE ÎNȚELEG în toate dedesubturile lor de cultură locală, psiho-istorică, post-comunistă. Or, când nu înțelegi ADN-ul și sensibilitățile locale, atunci riscul de a greși –  alegând expeditiv, birocratic, arhetipal, cu superioară desconsiderație, tactici greșite, dând credit cui nu trebuie  – este maxim.  E frumos acum, că generalul Coldea i-a lăsat cu ochii-n soare?    Ce-ar fi dacă în loc de sintagma „Lupta anti-corupție!” s-ar folosi „Justiție, nu corupție!”?

Ne amintim că ambasadorii Statelor Unite au simțit nevoia, fiecare la rândul lui,  să ne dea lecții publice de vigilență anti-corupție. După modelul vice-președintelui (la acea vreme) Biden, care –  acum mai mulți ani, poposit la București –  a strâns într-un seminar sui-generis toată crema politică a României, căreia i-a pompat emfatic toată gargara de rigoare pe tema anti-corupției.  De ce folosesc acest termen stomatologic? Întrucât principii fundamentale, respectabile, baza democrației și statului de drept, evocate cu atâta patos de vorbitor, s-au transformat ulterior chiar în gargară în momentul în care Joe Biden s-a dovedit că a cerut Ucrainei să schimbe procurorul general care demarase o anchetă asupra unei firme cu care fiul Hunter avea legături patrimoniale, amenințând, de fapt șantajând Kievul că – în caz contrar – sistează un ajutor financiar ce urma să vină de la Washington. Adică, mai pe românește   –  una vorbim și alta fumăm.

Ulterior, cei mai vocali emițători ai sloganului anti-corupție s-au dovedit doi avocați cu origini românești – Gitenstein și Zuckerman –, numiți de doi președinți diferiți, Biden și respectiv Trump. Ceea ce ne arată că mesajele lor comune proveneau, de fapt, din grila birocratică a  Departamentului de Stat, menite să întrețină un anumit gen de PSIHOZĂ – ÎN și DESPRE România.  Dl Gitenstein a ajuns, încă din timpul ultimului mandat Băsescu (bineînțeles, nu ca recompensă), membru al Consiliului reprezentanților la Fondul Proprietatea, de la care a plecat după 8 ani, în anul 2021. La acea dată, potrivit datelor Bursei de valori București, FP avea o capitalizare de 12 miliarde de lei (aprox. 2,4 miliarde de euro). Probabil că el nu a informat niciodată autoritățile americane despre modul insidios în care se aplică în România imperativul așa-zisei lupte anti-corupție, devenit slogan găunos sub copertină americană.

Nici dl Zuckerman, vorbitor de limba română, de la care ne așteptam să înțeleagă mai bine șolticăriile românești – și să descrie corect la Washington cum s-a transformat sloganul în copertină -,  nu a     făcut-o. El ar fi trebuit să știe primul că la români probabilitatea ca o idee bună pusă în practică să se transformă în opusul ei este foarte mare – și să informeze Departamentul de Stat că oamenii din funcții-cheie profită de copertina americană  pentru a se transforma  într-un grup infracțional organizat, adică tocmai inversul luptei anti-corupție!

Sau poate Departamentul de Stat ȘTIA și s-a complăcut pentru a controla acest spațiu, înregistrat la ei drept Flancul de Est?  Este adevărat că suntem Flancul de Est (așa și trebuie să rămânem în ordine strategic-militară), dar porțiunea aceasta de Flanc de Est are un  nume, o specificitate și o identitate, care, aruncate în derizoriu sau desconsiderate, s-ar putea să conducă la ce e mai rău:  un posibil sentiment anti-american tot mai răspândit. Cineva ar trebui să le spună americanilor că nu e bine să se joace cu umoarea colectivă a autohtonilor, mai ales la un popor foarte emoțional.  O mare iubire terfelită se poate transforma într-o mare dezamăgire – cu consecințe imprevizibile.  Cine are interesul ca – pe fondul „talentului” Washingtonului de a călca uneori în străchinile popoarelor aliate  – mentalul colectiv să înceapă să basculeze către ruși? De ce dau oficialii americanii, ei înșiși, apă la moară unor cabotini,  „hieratici” sau simpli ignoranți și gură-cască locali care, prin transfer prostesc, disproporționat, de ostilitate la adresa Statelor Unite (evident, când nu sunt direct cumpărați de KGB…) cauționează agresiunea Rusiei în Ucraina?

Discuția poate continua la nesfârșit. Ce a fost inițial?  Presiunea externă a mahărilor occidentali de aservire sau disponibilitatea internă la aservire?  Rămân la opinia că prima realitate a fost aceea a DISPONIBILITĂȚII interfeței române.  Aliaților LI S-A PERMIS să imixtioneze, ba chiar AU FOST INVITAȚI s-o facă, vânzându-li-se, la schimb, indulgențe… Prin Marea Neagră sau aiurea. Papa Băsescu a inventat licuricii. În schimbul încastrării pe tron la Cotroceni 10 ani.

Ne amintim, de exemplu,  ce flăcări scotea Angela Merkel pe nas și pe gură când a fost cu suspendarea lui Băsescu și ce tupeu avea ea invitând Parlamentul României să-și bage mințile în cap și să-i lase în pace servitorul din această țară aflată undeva la Est… (Ea care venea din RDG! ) Normal. Nicio firmă germană n-a fost vreodată acuzată de cvadriga Băsescu-Kövesi-Coldea-Stanciu.  Numai firmele românești erau acuzate – ca să fie scoase de pe piață și să aibă firmele străine loc să se desfășoare, nu? Ne mai miră decorațiile primite de Kövesi și Coldea de la ambasadele străine?

Atât Macron (neomarxist pe față) cât și Merkel (care numai creștin-democrată n-a mai fost, mai ales după ce și-a repudiat mentorul, pe Helmut Kohl) i-au făcut pârtie dnei Kövesi către șefia EPPO, mergând până acolo încât și-au desistat propriii candidați!  Oare de ce? Au fost rugați de la  Washington? Ce obligații atât de mari are Occidentul euro-atlantic față de doamna Kövesi?

Nimeni nu e ușă de biserică pe lumea aceasta. (Statele Unite au spionat-o chiar și pe Merkel! În 2011.) Depinde ce uși lași deschise, te poți trezi cu musafiri chiar și în dormitor… De ce Polonia are alt statut? Poate că și la ei au încercat puterile aliate să se impună mai mult decât e cazul. Dar n-au reușit. De ce? Pentru că este condusă de oameni de stat polonezi, și nu de cioflingari români, gata să-și tranzacționeze dregătoria pentru satisfacerea intereselor personale. Toți funcționarii de stat, de pe toate meridianele,  au interese personale, dar nu toți și le pun pe tarabă la schimb cu interesele naționale pe care ar trebui să le apere.

Pe de altă parte, de ce am pune în seama americanilor greșeala de a fi mers pe Băsescu, când greșeala primordială aparține electoratului român, care l-a ales de două ori?!  De ce ar fi acordat ei încredere  altcuiva decât celui creditat  de români?  Fără prea mari anxiozități metafizice, lucrează și ei cu materialul clientului…  Totuși, s-ar cuveni mult mai multă precauție în mesaje din partea ambasadei, întrucât riscă efectiv să producă un efect invers în mentalul public –  anume mai curând sentimente anti-americane decât ranforsarea aderenței la anti-corupție.  Și în orice caz să le însoțească tot timpul cu necesitatea respectării drepturilor omului, de care se pare că diplomații americani… cam uită când vin în țări cu care au parteneriat strategic. Măcar să mimeze respectul, dacă nu-l nutresc în realitate…

Față de scandalul în desfășurare și de opinia publică ultragiată, reacția autorităților, oficialilor, este palidă, ca să nu spunem inexistentă.  Nu vedem pe nimeni dintre cei care agitau bezmetic fantoșa luptei anti-corupție să iasă acum și să ia poziție fermă față de gangsterii în uniforme publice care și-au bătut joc de demersul – încă  o dată, necesar! – anti-corupție, și-au bătut joc de stat, de Constituție,  de cetățeni, și chiar de ei, de unii oficiali!  Nu vedem ambasada americană să iasă să ne spună că profitorii și căpușele luptei anti-corupție trebuie sancționați, cu condiția desigur ca și față de ei, de gangsteri, prezumția de nevinovăție și drepturile omului să fie respectate perfect. Nu vedem acest mesaj de bun simț nicăieri.  Ce-ar fi dacă în loc de sintagma „Lupta anti-corupție!” s-ar folosi „Justiție, nu corupție!”? („Justice, not corruption!”)

Președinția tace. (Faptul că președintele Iohannis a numit-o pe procuroarea Iorga-Moraru reprezintă totuși un pas înainte). Guvernul tace. CSAT tace. CSM tace. Avocatul poporului tace. Ministra Justiției tace. Struțo-cămila PNL-PSD tace.  Ambasadele tac. (Își retrage vreuna decorațiile înmânate lui Coldea?)  Cutremurul Coldea îi lasă pe mulți în offside. Dar niciunul nu încearcă să iasă din această poziție de afară din joc. Singura explicație este că NIMENI NU ESTE – de fapt – ÎN AFARA JOCULUI.