Continuă criticile pe marginea proiectului de lege pentru serviciile secrete, aflat în laboratoarele coaliției de guvernare. Profesorul de economie Cristian Păun, fost consilier al lui Ludovic Orban, face referire la o prevedere a proiectului privind firmele și concluzionează că și PSD, și PNL „ sunt infiltrate la greu.
„Cum naiba să dai voie Securității să aibă firme? Lor, care au monopolul de a te asculta la telefon, de a te scana la mailuri, de a te controla nestingheriți la mesaje pe telefon? Unde e egalitatea de șansă? Cum vor funcționa mecanismele de piață cu asemenea privilegii puse în mâna unei singure găști? Păi să nu merite să ne înrolăm cu toții în Securitate? Evident că merită!
Hilar e că “liberalii”, care se presupune că înțeleg și apără libertățile individuale, egalitatea de șansă, accesul liber la resurse, mecanismele pieței libere, proprietatea privată etc. ar trebui să fie cei mai aprigi inamici la asemenea aberații. Când colo, ei sunt cei mai aprigi apărători ai reînvierii unui coșmar al epocii comuniste: Securitatea!Acum e clar care a fost proiectul lor în PNL! Dar și cu PSD! Ambele partide sunt infiltrate la greu. De Președinte nici nu mai zic. Parcă e purtătorul de vorbe al Securității, în ultimele luni.Decapați băieți, decapați!
Hai liberare!”, a scris Păun pe pagina sa de Facebook.
Într-o altă postare pe temă, economistul face referire la o declarație europarlamentarului PNL Rareș Bogdan:
Rareș “Batistuță”: „Îi cunosc pe toți șefii serviciilor de informații din România. (…) Sunt oameni care cred în democrație”
Normal că cred în democrație: dacă doi din trei votează să ia cu japca telefonul celui de-al treilea, ăia doi chiar cred în democrație. Cam așa și aici cu vaietele și cu scremetele acestui “liberal” de mucava. Cu “pardon” omori omul. Cu “democrația” omori un popor.
De ani de zile gustăm acest banc prost al “libertății” noaste: “democrația” impusă și controlată de aceste servicii. Cu lideri atent promovați sau îndepărtați, după cum o cer interesele”.
Citiți și
Nene Klaus (20:27),unde este vid este vid si atat.Intr-un loc (cap ) nu poate fi mai mult sau mai putin vid .
Pe vremuri, Secu apara pe Cheashka, simbolul nostru natzional, din lipsa de alte elite, ucise, ucise, ucise la Canal, Piteshti, etc. Cu toate acestea, asha cum a pierit elita, ruleta rusa l-a terminat shi pe el. Totushi pe vremea aceia s-a reushit cit de cit, scoaterea Romaniei, din impasul bolshevic, ceea ce actuala clasa politica cu democratzia originala in 30, cu minus shi plus, nu se pot ridica la nivelul lui Cheaska. Cred ca problema este simbolul natzional, sau daca zic ca exista, nu are nimic cu mamaligarii majoritari de romani. Asta ca Secu este inmultzit ca sa fie internatzionalizat cu divizii KGB, Moshe, CIA, samd, sugind singele poporului prin sinecurile care le apara, precum impostorul WeiSSelie, Levantzica Tzapului, amintind de coshciugul construit de ei pentru inmormintarea Romaniei, etc. prin aceshti allo!genii de Preshedintzi, legii antinatzionale gen proletcultista Zoe Petre de anulare a spiritualitatzii romaneshti, samd. Scopul de a controla totul, este sa puna botnitza la exprimarea libera, de a baga la zdup, ex.pe cei care se opun gushterilor fratzilor Moraru, shmecherashului de Wexleru, sau langa banga Seringa de la Austerlitzu, ca in final sa fim o Colonie perfecta. Daca Secu se punea in sluzba tzarii, aveau simbol natzional Regele nostru, cel fugarit de Olimpyotul Ilici, spuma bolshevicului Pomponel Lenin. Chiar daca a fost sabotat, Regele Mihai a adus un aport benefic > decit totzi la un loc.Vorbesc de resetare, dar nu au nimic de pus spre binele natziunii, asha ca sigur un copil va spune ca regele lor este gol. Macar daca tot se inmultzesc ca sa apere tzara, pot macar sa se inroleze volintir in Armia Natzionala, care este sublima dar lipsheste cu desavirshire.
O zi buna.
P.S. Sloganul zilei este Secu din toate tzarile unitzi-va spre realizarea visului Gloabeleshtilor. Noutatea este ca in lipsa de Colon ishti oricine ppoate fi Alles Bulla iar la Yad nu este loc pentru mamaligari…
E pute gura a rugina de atata urlete! Pana acum si chiar in mandatul pnl-usr nu au vazut? Sau, vor sa aiba alti parteneri care sa prinda peste mort!?
Ma intreb daca CCR se va autosesiza, cu privire la neconstitutionalitatea legilor securiatii ?
Idiotii au uitat, sau ignora GDPR ?
Avem cap asa de forma, ca in interior este vid, mult vid
Secaturile Arogante din Langley VA. au descoperit in Perimetrul Mioritic – fara voia dinsilor – un Trib de Babuini Prietenosi cu Strainii si Extrem de Ostili cu ei insisi.
Secaturile CIA caci despre dinsii este vorba au Markat Viktoria Secolului XXI in Estul Europei atunci cind Babuinii instalati la Butoane au inceput sa priceapa Graiul Amerikan si sa Execute cu Zel comenzile Ambasadei Imperiului.
Ce nu au intuit Secaturile CIA este faptul ca Babuinul Mioritic se Plictiseste Repede si Doreste sa Copie, indiferent de costuri, Comportamentul Dresorilor.
Astazi, Asistam inmarmuriti la Momentul Istoric in care Babuinii au Hotarit sa-si Faca Legi cu Dedicatie care sa le Asigure Suprematia si Bunastarea Eterna fara Sprijinul „aliatului” strategic.
Ce nu inteleg Babuinii este faptul ca Secaturile CIA au la rindul dinsilor Dresori Khazari behaitori ai Graiului Slavon.
Apocalypsa este precedata de Haos Global care este deja in Plina Desfasurare dar Babuinii nefiind dusi la Biserica urmeaza orbeste Agenda AntiChristului.
SLAVA CIA SI ADMINISTRATIA STRIGOILOR LUI ZOMBIE JOE BIDEN !
Asasinul economic Cristian Paun cerea diminuarea salariului minim pe economie cu ceva ani în urma. Chipurile, era prea mare. Omu’ e libertarian convins, da’ a trăit mai ales din banii câștigați ca angajat la stat. Tot o da cu ,,mana invizibila” a lui Adam Smith in conditiile in care ,,piața libera” a fost demult înlocuită de conglomeratele formate din big business, mass media si politica. Un alt securist care striga securistii, in timp ce așteaptă o sinecura la stat sau un loc intr-o firma sau ong ,,de casa”.
N-ai auzit replica celebră a politicului român, valabil și in alte ipostaze de șefi sau borfași in funcție de decizie,..așa precum a zis unul…”PENTRU CĂ POT”.. și asta zice mai tot ce se execută prn romania. Nu e caz unic.
Toată Lumea / întreaga Planetă va intra sau intră deja, într-un soi de Dictatură.
Și nu una comună ci nemaiîntâlnită până acum.
Mulți nu acceptă, nu cred Realitatea care va veni, dar către acolo ne îndreptăm.
Iar faptul că se întâmplă la noi e doar că suntem printre primii (nicidecum singurii) întreaga Planetă îndreptându-se într-acolo și cu pași mai repezi decât am crede. (Dealtfel, mulți vor fi martori la asta).
În treacăt fie spus, Omenirea NU e condusă de Elite, de Soroși, de Bill.Gheiți sau iudeomasoni, Alieni, Masoni ori Bilderbergi, nu; Lumea e condusă de Satan.
Ați citit bine! (E vorba de a treia parte a Oștirii Cerești, a Dumnezeul lui Yisrael – îngeri care au căzut devenind demoni – și care vor fi judecați și ei la Judecata Viitoare, dar nu face topicul acestui articol).
Revenind însă, pe temă..
Articolul ne informează – ca dealtfel și realitatea din teren (aceste noi legi, din ultimele zile) că asistăm la instaurarea unui Stat Polițienesc (și în România).
Prin care, o autoritate mai puternică, instaurându-se peste alte autorități, mai slabe (mafii locale, interlopi, grupuri de interese, furtișaguri/evadări tip Grecia) – simțul comun spunându-ne că acestea urmând să fie slăbite anihilate ÎNLOCUITE cu Laboratorul (cum i se spune în articol), Securistoid – trupe militarizate (3) luându-le treptat locul, peste tot în Lume, instaurându-se Global, o Dictatură nemaiîntâlnită: Dictatura Fiarei (1)
Dictatură despre care personal – ca și coder dar și ca unul care a cercetat amănunțit tema – cred cu tărie că este AI (2)
Doar câteva, din referințe – pt înțelegerea fenomenului
1
https://ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/apocalipsa/13/1/#1
2
https://futurism.com/the-byte/openai-already-sentient
3
https://rev.data.blog/
(capitolul spre finalul cărții despre Dictatura Fiarei „Vedenii cu ochii deschişi”)
@găinile politice nasc pui vii Rares Bogdan e din Ocna Mures, judetul Alba, fiul inginerului Ioan Bogdan cel care a distrus Upsom Sa, fosta Solvay, uzina de produse sodice.
In contextul globalizarii este penibil sa mai vorbim despre doctrine,partide,democratie. In plandemie s-a vazut clar ca exista un guvern unic,chit ca nedeclarat deocamdata si vatafii tuturor statelor indeplinesc doar ce li s eordona. Avem trei categorii de oameni: elite,sclavi si inutilii rezultati in urma marii resetari si a celei de a patra revolutii industriale.
Serviciile aveau firme,au partide,au retele. Toate firmele de asigurari si brokeraj sunt ale securistilor,asta doar ca exemplu.
Serviciile sau noua securitate sint proprietatea unor khazari cu pile. Totusi daca ei vor sa ucida closca care face oua inseamna ca acea closca trebuie inlocuita. Ai alta closca sau nu ai? Deci elita conducatoare se foloseste de servicii platite de popor si serviciile baga cutitul in spatele omului de rind. Fara logica. Bine khazarii conducatori au zilele numarate. Si serviciile tradatoare au aceeasi soarta.
Pai nu putem sa ne inrolam in securitate pentru ca acolo nu au acces patriotii, nationalistii…acolo intra numai alogenii paraziti…si desigur cozile de topor aferente….iar nationalistii si patriotii intra la inchisoare pentru ca avem „justite” independenta patronata si premiata de ambasadele occidentului „civilizat” si plin de „valori”!
Faptul ca in fruntea sri-ului e un e vre u…asta spune tot…
ca si faptul ca in fruntea Ucrainei este… surpriza…tot un e vre u…asta tot la fel spune tot…si despre jaful, batjocora, asuprirea, umilinta la care santem supusi de 32 de ani de „valori” occidentale iudeomasonice… si de faptul ca ucrainienii au fost invrajbiti impotriva fratilor lor rusi sa se bata si sa se omoare ca orbii intre ei pentru a proteja prada iudeomasonilor din acelasi occident „civilizat” si plin de „valori”(rotchild/soros/schwab) pe care au pus gheara prin lovitura de stat de la Kiev din 2014 !
Rareș Bogdan, scursura oltenească care se laudă că ar fi din Orade’-Mare, a rezumat public în „dăcît” 2-3 ani tot ceea ce caracterizează azi PeNaLii.
Da’ dintr-o gașcă dă familie (pretenii famigliei dă tîlhari politici Brătianu, grupați sub conducerea ei în camarilele diverșilor kapi puși la Bukale dă otomani prin firman sau dă franțuji prin ședințe secrete ale Lojelor) ce a reușit în 1923 să impună un text-dă-casă sub denumirea „Constituție” cu ajutoru’ șparlamentarilor numiți prin falsificarea alegerilor din 1922 (declanșate abuziv dă urecheatu’ încornorat Ferdi’) și ce a cedat teatral și temporar puterea „dăcît” în timpu’ crizei economice mondiale ca să nu cază pă ea măgăreața falimentului Statului, restabilită apoi în 1990 de ACESTE Sirvicii sub paravanu’ turnătorului lor Radu cu o pleiadă numeroasă – TOȚI ! – de alți turnători, n-ai la ce altceva să te aștepți!
PeSeDeii, pe de altă parte, „ce naște dîn PiSikă, șoareci mănîncă”… „Dăcît” că, mai nou, șî PiSika fată „dăcît” ȘORICEI ca acest Çolak…
Cristinel este ca si ongul sorosist ActiveWatch. In loc sa dea cu pumnul in masa de ce securitatea nu mai este a tarii si a romanilor el vorbeste de mecanisme de piata. Chiar asa Cristinele, autorul proiectului este PNL&PSD? Asta a fost in ’90 cand cele doua partide se bateau pe proiectul constitutiei? Acum totul este servit de-a gata la usa.
Deabia astept sa te vad la puscarie dupa ce SRI o sa aiba puteri depline domnule Paun. Nu de alta dar cat ai fost cu Orban ai distrus tot ce ai atins
Demo-cratia a disparut din Grecia antica. Astazi scriu fabulistii articole de ziar despre concept. Gratis, ca tot nu foloseste la ceva.