Măsura îi vizează pe cei 28 de elevi din mai multe şcoli din Vrancea.
Aceștia se află în Dubai după o deplasare organizată în perioada vacanţei şcolare, între 23 februarie şi 1 martie 2026.
Deplasarea a fost organizată în sistem privat de reprezentanţii unui centru educaţional privat, coordonat de Ligia Harasim, potrivit ISJ Vrancea.
Instituţia precizează că nu are atribuţii privind avizarea organizării deplasărilor elevilor în timpul vacanţelor atunci când acestea sunt realizate în regim privat.
Cum a aflat Inspectoratul
Inspectorul şcolar general a aflat despre această deplasare din spaţiul public.
Ulterior a luat legătura, pe 28 februarie, cu Ligia Harasim, care nu este angajată a sistemului de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Vrancea.
Conform informaţiilor obţinute, aceasta coordonează grupul format din 28 de elevi din mai multe unităţi de învăţământ şi un cadru didactic de la Şcoala Gimnazială Ion Basgan, profesoara Nedelcu Oana, care îşi însoţeşte fiica în această deplasare.
Începând cu data de 28 februarie 2026, inspectoratul a menţinut legătura cu grupul de elevi şi însoţitori, dar şi cu reprezentanţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Situația, monitorizată de consulat
Conform comunicatului, elevii sunt în siguranţă, iar situaţia este monitorizată de Consulatul României din Dubai.
Cei 28 de elevi blocaţi în Dubai din cauza conflictului militar din regiune, care a determinat închiderea spaţiului aerian pentru zborurile comerciale, se aflau în Emiratele Arabe Unite într-o călătorie privată organizată de un centru Cambridge din Vrancea, a declarat pentru News.ro inspectorul general şcolar Livia Marcu.
Potrivit sursei citate, elevii au plecat în excursie în timpul vacanţei, cu acordul exclusiv al părinţilor.
Marcu a mai spus că elevii primesc absenţe la şcoală de luni. Părinţii vor face demersurile necesare pentru motivarea acestora.
Tuasele profi sa primeasca un spor de pericol, unul de departare de casa si sa li se plateasca transportul si cazarea, sa poata sa cumpere de acolo vase din cristal mov, de Boemia. Cine spunea ca este dezastru la invatamant ?
La odraslele specialilorb n-a ajuns austeritatea impostorului Bolojan.
La mai mare,hai ca se poate,toti copiii care ‘n-au ce pune pe masa,se culca flamanzi’in vizita in Dubai