Întrebat de reporterul Cotidianul.ro, Elena Crângașu, dacă propunerea făcută de președintele USR, Dominic Fritz, privind o nouă rotativă cu guverne minoritare, este o opțiune viabilă, președintele Nicușor Dan a răspuns:
„Eu cred că înainte de orice trebuie ca partidele, și vreau să insist aici. Eu am făcut două propuneri. Cel mai comod pentru mine ca să-mi păstrez imaginea, sfaturile consultanților erau: stai deoparte, nu te băga, că o sa iasa rău. Am încercat să ajut acest proces de două ori. Nu a ieșit. Acum, democratic, partidele să vină cu majorități.”, a răspuns președintele României.
„Ca să ajungem la rotativă, la etapa a doua, trebuie mai întai etapa întâi. Eu cer partidelor să vina să-mi spună care este majoritatea pentru iulie 2026”, a adăugat președintele .
Nicușor Dan, vizită în Polonia
Președintele României, Nicușor Dan, este prezent, joi, la Gdansk, în Polonia, unde are loc o întâlnire a liderilor de pe flancul estic al NATO. Summit-ul care este găzduit de premierul Poloniei, Donald Tusk, iar la acesta participă președinții României și Lituaniei, precum și prim-miniştrii Suediei, Finlandei, Estoniei și Letoniei.
Scopul întâlnirii este coordonarea statelor din vecinătatea Federației Ruse în fața amenințărilor.
Nicușor Dan i-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce lui Lech Wałęsa, fost Președinte al Republicii Polone. Wałęsa a fost primul președinte al Poloniei după căderea comunismului. Acesta a condus țara între 1990 și 1995.
Lech Walesa este laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983.
doua ori am incercat sa ajut psd, insa astia nu mai au sustinere. Dar tot mai incerc o data!
Poate totus ai succes cu Olguta, ia mai incearca!..
Majoritatile se aranjeaza in sondaje si numararea voturilor, nu dupa validare.