Europa transpirată: aerul condiționat, păcat eco și tema politică

La 40 de grade, vest-europenii dezbat dacă aerul condiționat mai este sau nu un obicei prost și poluant adus importat din SUA

Europa transpirată: aerul condiționat, păcat eco și tema politică

La 40 de grade, vest-europenii dezbat dacă aerul condiționat mai este sau nu un obicei prost și poluant adus importat din SUA

Europa de Vest este lovită de un val de căldură, iar unii dintre cei mai prosperi oameni din lume suferă în propriile locuințe și la locul de muncă mai mult decât cei din state mai puțin dezvoltate. Un motiv este că doar 20% din locuințele din Europa au instalații de aer condiționat, spre deosebire de circa 90% in SUA, circa 50% în regiunea Asia-Pacific). Asta pleacă de la politicile menite să facă din UE o regiune neutră din punct de vedere climatic – așa-numitul ”zero net”.

Germania și  aerul condționat ca viciu american

Multe țări europene nu au o climă atât de caldă cât să justifice investiții importante în instalații de climatizare. Însă clima se încălzește. Vestul Germaniei înregistrează temperaturi de 40-41 de grade Celsius. Valul de căldura a lovit Marea Britanie, Franța, Belgia, Austria, Italia, Spania.

În țări precum Germania se adaugă o notă de scepticism cultural. ”Aerul condiționat este considerat un obicei prost importat din America, un sinonim pentru irosirea energiei electrice și pentru durerile de gât și de spate”, scrie Suddeutsche Zeitung. Acum, presa germană abundă în articole care arată că efectele nocive ale aerului condiționat sunt un mit, cel puțin atunci când proprietarul optează pentru o diferență de temperatura mai mică față de cea exterioară.

Când răcoarea devine păcat ecologic

”Răcirea artificială a aerului pare un păcat în Germania. Este un reflex creat de etica protestant-luterană a muncii. Cei care suferă își purifică sufletul. Cine alungă căldura păcătuiește împotriva creației și se sustrage pedepsei meritate adusă de schimbările climatice”, scrie Die Welt. ”Aparatele de aer condiționat sunt considerate un păcat ecologic, un păcat energetic. Germania preferă să transpire în numele protecției climei decât să accepte pragmatic că această vară este doar prima dintre multele veri fierbinți care vor urma. A venit timpul să demitizăm răcirea artificială”. Urmează apoi o apologie a noilor tehnologii care economisesc energie și o reclamă buna pentru producători.

În presa din Franța, articolele ultimelor zile trec de sfera pragmatică, comercială, și analizează rolul climatizării în politică. În Germania, măsurile luate în Franța sunt lăudate. După tragedia din 2003, cu peste 10.000 de decese din cauza căldurii, în Franța au fost întocmite liste cu persoanele vârstnice, care primesc vizite constante la domiciliu din partea funcționarilor publici in timpul valurilor de căldură.

Le Pen contra stângii în războiul aerului condiționat

Lidera Rassemblement National, Marine Le Pen, vrea mai mult. Ea propune un plan de „climatizare masivă a Franței” și atacă stânga franceză pentru că a permis construirea unor spitale noi care beneficiază doar parțial de aer condiționat. Pe 7 iulie, justiția trebuie să dea verdictul în cazul Le Pen – va fi sau nu eligibilă pentru prezidențialele din primăvara anului viitor.

Climatologii „avertizează că extinderea utilizării aerului condiționat va crește consumul de electricitate și emisiile de gaze cu efect de seră”, politicienii din toate taberele sunt nevoiți să își definească poziția cu privire la acest subiect, asupra căruia sunt „interogați zilnic”, rezumă Financial Times. Programul politic al ecologiștilor din Franta califică aparatele individuale de aer condiționat drept o ”soluție inadecvată, care provoacă încălzirea orașelor și pune presiune pe rețeaua electrică”, scrie Financial Times. Liderul de extremă stângă Jean-Luc Melenchon spune: ”Instalarea aerului condiționat peste tot nu ar face decât să agraveze problema”, referindu-se la riscul creșterii emisiilor de dioxid de carbon. Stânga franceză se concentrează pe „accelerarea renovării clădirilor pentru a îmbunătăți circulația aerului și controlul temperaturilor, precum și pe extinderea spațiilor verzi în orașe”.

Parisul preferă să transpire

Deși Parisul se confruntă cu temperaturi foarte ridicate, aerul condiționat este rar utilizat. Principalele motive sunt restricțiile urbanistice care protejează clădirile istorice și refuzul aproape sistematic al unităților exterioare pe fațade. Situația este amplificată de o reticență culturală veche față de climatizare, similară cu cea din Germania – este percepută de mulți francezi ca un obicei importat din SUA. În Paris și Ille de France a fost interzisă și mica plăcere (vinovată, spunea primarul socialist Anne Hidalgo) a focului în șemineu. Interdicția este în vigoare de peste zece ani. Noul primar al Parisului este tot un socialist.

În Marea Britanie, reticența față de aerul condiționat, în special în rândul autorităților, atinge alte cote. The Daily Telegraph arată că unele consilii locale inspectează locuințele și dispun demontarea imediată a instalațiilor de aer condiționat. Asta se întâmpla dacă proprietarul nu a respectat ”ierarhia” strictă a climatizării în funcție de impactul asupra mediului. Montarea unei instalații exterioare de climatizare poate este considerată abatere, dacă proprietarul nu a recurs la ventilatoare de tavan, dacă locuința nu este izolată termic și nu are instalație de circulare a aerului. Proprietarii trebuie să aibă și panouri fotovoltaice instalate. Conservatorii britanici consideră că asemenea reguli au dus la o interdicție de facto a aerului condiționat în clădirile noi din Marea Britanie.

Nu este ușor nici iarna. Guvernul laburist demisionar al lui Keir Starmer, cu Ed Miliband ca ministru pentru Securitatea Energetică și Zero Net, a introdus o lege care obligă ca toate clădirile noi să aibă pompă de căldură, începând cu 2028. Centralele clasice pe gaz sunt interzise. Costul lor de instalare este de peste patru ori mai mic decât al unei pompe de căldură. Afectați sunt britanici cu venituri reduse.

Amenzi pentru șoferii care se răcoresc staționând

Iar lucrurile nu se opresc aici, The Independent avertizează că șoferii britanici pot primi amenzi între 40 și 110 de lire sterline dacă polițiștii observa că staționează cu motorul pornit, pentru a se răcori. O măsură similară s-a încercat în Belgia, pe timp de iarnă, și a fost taxată repede de o bună parte a presei. Polițiștii le recomandă șoferilor să nu le pună la încercare vigilența și spiritul ecologist.

Sudul Europei se uită la consum și la termometru

În sudul Europei, climatizarea este o necesitate și nu există reguli precum în Marea Britanie. Apar însă restricții pentru a reduce consumul de energie electrică. În Italia, clădirile publice nu pot avea o temperatură mai mică de 25 de grade Celsius. În Grecia limita este de 26 de grade. În Portugalia este de 25 de grade, iar în Franța de 26. Majoritatea acestor măsuri au fost luate în 2022, odată cu criza energiei provocată de reducerea importurilor de gaze din Rusia. Prețul energiei in Europa este de două ori mai mare decât în Statele Unite și de cel puțin 2,5 ori mai mare decât în China. Diferența se simte în creșterea economică, dar și în transpirația din timpul verii.

Multe din comentariile cititorilor din Marea Britanie pot fi rezumate astfel: în loc să le facem viața mizerabilă oamenilor obișnuiți, ce-ar fi să ne îndreptăm atenția către un grup foarte restrâns de persoane ale căror deplasări private provoacă mai multe daune planetei noastre? The Guardian scria, in 2023, ca doar avioanele private a 200 de celebrități si oameni de afaceri din Vest produceau la fel de mult dioxid de carbon cât 40.000 de gospodării din Marea Britanie. Nu de puține ori, măsurile drastice împotriva schimbărilor climatice sunt promovate chiar de aceste celebrități.

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Asa se intampla cand vaduvele UE inlocuiesc padurile si spatiile verzi cu parcuri din betoane, asfalturi, borduri, pavele si pvc-uri pentru a spala banii fraierilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.