Degringolada Justiției și Alibiul Independenței Financiare

În ultima perioadă, justiția română pare tot mai desprinsă de exigențele unei funcționări conforme cu legea și cu interesul public. Se vorbește mult despre independența justiției, dar prea adesea această noțiune este redusă – voit sau nu – la o chestiune strict financiară. Or, o asemenea abordare riscă să compromită iremediabil nu doar credibilitatea sistemului judiciar, ci și ideea însăși de stat de drept.

Este grav și simptomatic că, în fața unor derapaje sistemice – de la lipsa controlului de legalitate a actelor interne ale instanțelor până la complicități tăcute în fața abuzurilor – reacția standard a corpului magistratului este cererea de „mai mulți bani”. Nu există dubiu că independența materială este o componentă a garanțiilor statutului de magistrat. Dar a o ridica la rang de unică premisă, ignorând tocmai normativitatea, profesionalismul și integritatea, echivalează cu o deturnare de sens. Este ca și cum am considera că onoarea se cumpără.

Nimeni nu obligă pe cineva să urmeze o carieră în magistratură. Acceptarea acestei misiuni presupune asumarea rigorilor morale și juridice ale funcției. Iar invocarea dreptului la salarii mai mari în contextul în care actul de justiție suferă vizibil la capitolele coerență, imparțialitate și legalitate riscă să confirme exact contrariul: că acest domeniu a fost transformat într-o afacere în care garanțiile legale sunt invocate doar atunci când protejează statutul privilegiat al sistemului, nu și când trebuie aplicate în interesul cetățeanului.

În plus, recursul frecvent la retorica „independenței” ca paravan în fața oricărei critici externe sau intervenții corective – fie ea legislativă sau chiar populară – indică o tendință de autoizolare instituțională periculoasă. Nu poți cere respect în virtutea independenței declarate, în timp ce practici nelegale sau decizii arbitrare sunt tolerate sau chiar încurajate tacit în interiorul sistemului.

Justiția trebuie să se situeze în cadrul legii, nu în afara ei. Iar reforma sistemului judiciar nu mai poate fi amânată. Este nevoie nu doar de intervenție legislativă clarificatoare, ci și de o reacție publică lucidă, care să nu confunde independența cu impunitatea și nici statutul profesional cu un drept la privilegii necondiționate. În absența unei restructurări profunde a modului în care funcționează și se autoevaluează magistratura, degradarea actuală nu va face decât să se adâncească.