Denisa Comănescu, directoare Humanitas, este complicea lui Tismăneanu

Informaţia apare chiar în postarea lui Tismăneanu, dar, se pare, cei care au sărit la gîtul istoricului american nu ştiu cine este Denisa Comănescu şi astfel au ignorat rolul ei în această măgărie

Denisa Comănescu, directoare Humanitas, este complicea lui Tismăneanu

Informaţia apare chiar în postarea lui Tismăneanu, dar, se pare, cei care au sărit la gîtul istoricului american nu ştiu cine este Denisa Comănescu şi astfel au ignorat rolul ei în această măgărie

CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării) este pe cale de a comite o mare nedreptate: să-l sancţioneze pe Vladimir Tismăneanu pentru comportament fascist în urma postării unei fotografii discriminatoare la adresa rromilor din Ţăndărei.

Sigur, este surprinzător că tocmai el, care, ca evreu român, militează împotriva antisemitismului, nu şi-a dat seama că postarea sa este tot un act de discriminare, echivalent cu antisemisemitismul pe care, în mod firesc, îl condamnă.

Dar, Vladimir Tismăneanu nu este singurul vinovat, ba, aş spune, vinovatul principal este cea care i-a trimis, triumfătoare, această fotografie cu întreg comentariul discriminator: DENISA COMĂNESCU, directoare generală a HUMANITAS FICTION. Informaţia apare chiar în postarea lui Tismăneanu, dar, se pare, cei care au sărit la gîtul istoricului american nu ştiu cine este Denisa Comănescu şi astfel au ignorat rolul ei în această măgărie:

Denisa Comănescu, cea care a generat, în realitate, acest caz, nu este fitecine, ci ditamai scriitoarea, premiată de USR, de PEN, invitată în SUA de Universitatea Iowa, membră în Parlamentul Cultural European, tradusă în Suedia de Dan Shafran cu volumul „Glädje utan försoning” (Förlags ab Gondolin, Stehag, 1999), şi în Spania de Joaquin Garrigos cu volumul „Regreso del exilio” (AdamaRamada Ediciones, Madrid, 2008). De cîţiva ani, poeta lui Peşte se află chiar în „Top 100 femei de succes”.

Aversiunea Denisei Comănescu faţă de românii de etnie rromă nu se manifestă doar în comentariul fotografiei cu ciorile, ci şi în propria ei operă literară, aşa cum observăm în poezia „Peştele”, inclusă chiar în volumul „Barca pe valuri”, apărut în 1987:

„Fostul iubit bate la uşă
sunt cu prietenul meu (se aude o voce)
şi lumina lămpii-l orbeşte
pe cel aflat dincolo de geamlâc
fostul iubit se scuză şi pleacă
la ieşirea din bloc un ŢIGAN c-un crap chinezesc de 8 kile
ar fi plătit oricât
numai să simtă
sub braţul amorţit
greoi
aproape ireal
peştele”.

Aşadar, dacă CNCD se va autosesiza în privinţa lui Vladimir Tismăneanu pentru discriminarea rromilor din Ţăndărei şi, aşa cum a anunţat deja, va sesiza şi Universitatea Maryland din Statele Unite, unde acesta este profesor, corect ar fi să se autosesizeze şi împotriva Denisei Comănescu, cerînd şi un punct de vedere din partea lui Gabriel Liiceanu, patronul editurii Humanitas şi şeful acesteia!

Nu poţi să-l pui la zid pe cel care a primit fotografia şi mesajul discriminatoriu şi s-o laşi în pace pe cea care le-a trimis şi popularizat. Deci, dreptate pentru Tismăneanu! Să nu fie lăsat singur în bătaia puştii CNCD!

Distribuie articolul pe:

82 comentarii

  1. DOSARUL DE SPIONAJ SI SPALARE DE BANI
    Vladimir Tismaneanu.
    Deschideti ORIZONT ROSU BLOG
    opriti cenzura bolsevica
    Domnule Nisorescu.
    Aruncati la pamint cu epoletii
    Depe urmarit.
    SCANDALUL VOLODEA A INCEPUT !
    Serviciile se vor prabusii !
    Sper nu si ziarul dv.
    PS
    Am fost la Maryland. Nimeni nu a auzit
    De profesorul Timaneanu
    Trimis spre cenzurare.

  2. „mariutza”, sunt curios daca al doilea prenume-pseudonim al tau e „ileana”! Interventia lui „Emile” e mai mult decat cum spui tu, „interesanta”, e de-a dreptul demascatoare a ANTISEMITISMULUI care devenise o politica militanta marxista inca de la mijlocul secolului 19 in intreaga Europa fiind pe buzele tuturor militantilor din „Cultura” si nu numai la noi, ci si in Germania unde s-a retras Caragiale ca tot „romanul” ca sa-si dea obstescul sfarsit in plina tinerete la Berlin in 1912! Un intelectual nu poate cadea in plasa culturnicilor care faceau propaganda antisemita inducand in popor prin jargoane ura fata de straini. Chiar daca limbajul uzual, al mujicilor ar fi fost acesta, niste oameni de cultura autentici nu aveau dreptul sa-l preia in „operele” lor.

  3. @Omul care trece
    Regret profund că m-ați înțeles greșit.
    Deoarece am fost plecată de mult timp din țară nu am fost la curent cu cele petrecute în legătură că moștenirea de către FDGR a Grupului Etnic German, respectiv a patrimoniului deținut de această organizație nazistă, care fusese desființată printr-un decret-lege promulgat de Regele Mihai în conformitate cu obligațiile asumate de România prin Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944.
    Tocmai pentru a mă documenta, așa cum – pe bună dreptate – dvs. mi-ați recomandat, v-am adresat solicitarea la care – din păcate – dvs. nu mi-ați răspuns C L A R , respectiv dacă CNCD a condamnat sau nu a condamnat pe cei care au „îndrăznit” să critice modalitatea incorectă (ilegală) prin care FDGR a reușit să obțină statutul de succesor al GEG, respectiv a uriașului patrimoniu deținut de acesta, patrimoniu obținut prin batjocorirea / jefuirea multor, foarte multor evrei.
    Vă rog să fiți convins că nu mi-a trecut prin cap să vă dojenesc în vreun fel !
    Aștept – în continuare – un răspuns C L A R de la dvs.
    Vă mulțumesc !

  4. Superficialitate, bascalie, egoism, dispret, aroganta omului urcat in copac…. dorinta prosteasca de a fi „cool” astia sunt intelectualii nostri de la care nu ai ce sa astepti. Traiesc fericiti in lumea lor de autosuficienta.

    1. Daca era si Plesu in poza printre inaripate, sigur se rupea gardul ! In plus se pare ca a fost gasit motivul pentru care „Toate zborurile sint anulate” : pai cred ca nici macar un Airbus A380 n-ar fi reusit sa decoleze cu Eclerul National la bord, care pilot si-ar fi asumat riscurile ?

  5. Facies &suflet.Fața reflectă sufletul.Românii sunt oameni foarte frumoși.Nu toate neamurile au atâta armonie chiar dacă au spoială la suprafață.

  6. @Emile
    interesanta postare!

    aici problema nu este rrom sau tzigan, ci faptul ce cei in cauza sunt facuti ciori!

    or asta este o aluzie rasista!

  7. Ridendo castigat moraes!Toti conationalii trebuie sa mearga”pe sarma” in Romania, asa dupa cum sunt obisnuiti sa se comporte in afara. Cum este posibil sa se comporte criminal in tara care ii tolereaza? Aveti mare grija sa nu va para rau ca v-ati nascut, atata vreme cat introduceti in tara arme si va faceti stoc de arme. S-ar putea sa nu mai reveniti vteodata pe aceste meleaguri. Nimeni nu va doreste in tara noastra atata vreme cat sunteti niste necivilizati. Sa nu indrazniti vreodata sa va bateti joc de poporul roman.

  8. @@ MARIUTA,nume de poveste

    unu, numai ceea ce spune Mantuitorul reprezinta un adevar care nu are nevoie de legitimare din partea noastra…

    domnul Tismaneanu nu este Mantuitorul…poate sa spuna orice, ceilalti dau sau nu credit sau faptului…

    si aici vorbim de mai multe instante, Universitatea Bucuresti si universitatea americana, intelectualii, opinia publica…

    la tipul acesta de probleme, cu cat intra mai multe instante in discutie, cu atat *scandalul* dureaza…

    stiti cazul Epstein, bogatasul american care l-a facut celebru pe Brancusi? l-a vizitat si i-a spus lui Brancusi ca degeaba este el cunoscut in Franta, Europa, daca nu este cunoscut in America nu are notorietate…

    i-a spus ca se va ocupa el de acest lucru…sa-i pregateasca un set de sculpturi din metal, pentru o organizarea unui expozitii in SUA

    zis si facut…America nu permitea importurile de metale…Vama a pus sechestru pe sculpturi si a venit presa, pusa de Epstein si a facut taraboi ca asa si pe dincolo.

    asa a ajuns Brancusi cunoscut in America…prin taraboi…

    ca si in cazul domnului Liiceanu, poate domnia-sa sa spune orice despre modul in care a obtinut editura Politica, degeaba

    iar faptul ca a intentat proces amplifica problema, nu o diminueaza,

    daca decizia ii va fi favorabila, nu se schimba nimic, se va spune ca a aranjat cu judecatorii.

    daca decizia ii va fi nefavorabila, atunci puteam spune ca praf si-a facut blazonul

    iar cazul asta, cu doamna Denisa Comanescu pica foarte prost ..

    in viata e ca intr-un bazin de inot…cu cat te ridici mai sus si inoti zgomotos si cu forta, cu atat valurile care vor veni spre tine vor fi mai puternice…citez dintr-un mare ganditor german de acum o suta de ani…

    Domnii Tismaneanu, Liiceanu asta au facut…valuri mari care acum se intorc impotriva…

    ps. nu am gasit nici un argument si nici o demonstratie la postarile in cauza…doar *vorbitura*

  9. Tu citeste de a scris CAP LIMPEDE si un om necajit,la urma concepe argumente si da-te in stamba, Tizmaneanu daca e cazul isi schimba declaratia,ca a fost data sub presiune si ramaneti toti cu byza unflata.

  10. @VISCONTI

    fotografia este rasista si prin postarea ei domnul Tismaneanu si-a asumat-o!

    si nu vad de ce va dati de ceasul mortii sa aratati ca negrul e alb cand insusi cel in cauza a recunoscut faptul, altfel ar fi lasat fotografia la locul ei!

    iar daca si cei de la CNCD si cei de la Universitatea Bucuresti s-au sesizat inseamna ca fapta exista!

    din acest moment, valoarea de simbol a domnului Tismaneanu este facuta praf!

    nu e mai putin adevarat ca multi se vor bucura!

    asa se intampla daca nu ai grija de *steagul* din dotare si-l folosesti la curatat de noroi cismele!

  11. Cam ca in Hamerica, unde coloratii îsi spun unii altora la misto (ati vazut probabil prin filme), „nigger” !

  12. Cativa rezervisti ai Securitatii care nu sunt numai antisemiti, recte americani, urand toate natiile in afara de sovietici si bolsevici considera o gluma reusita mizeria pusa la cale de doi cominternisti cu legendari multiple prin tot felul de organizatii interne si internationale!Puteam vorbi de o gluma de milioane daca poza nu se referea la Aeroportul Tzandarei.
    Sa urasti alte rase sau etnii nu inseamna nationalism si nici patriotism, inseamna extremism bolsevic. Amestecul raselor e
    o prima etapa in atingerea scopului final, proletariatul mondial, pornind de la faza atinsa deja, Colhozul Bolsevic unde ca si in SUA acest amestec isi arata consecintele nefaste. Ceea ce e scapat din vedere, modificarile genetice grave care
    sunt rezultatul acestor combinatii, in afara de transmiterea unor caracteristici specifice fiecarei rase unor alte rase!
    Un mijloc genocidar de distrugere a nationalizatilor, a Natiunilor si a statelor…

  13. În Vest amândoi s-ar fi repezit să-și ceară scuze cu coada între picioare în primele 24 de ore. Dar în provincie merge să fii nepăsător.
    De ce s-ar teme doi atât de eminenți europeni, intelectuali, anticomuniști, băsiști, iohaniști, sorosiști etc.?

  14. Inainte de a VITUPERA ca prostii,e bine sa examinam COLAJUL si sa vedem daca il incadram VIOLENTA SUBTILA in diversele ei forme de manifestare.TISMANEANU n-a cotonogit pe nimeni fizic, nici brutal verbal,adica ma TAMPITULE!
    ci e vorba ca a ACHIESAT la umorul negativ in care se incadreaza ironia,sarcasmul,franchetea, care sant ARMELE CURENTE ale JURNALISTILOR. Ramane la mintea voastra sa identificati unde se incadreaza COMPOZITIA BLAMATA.
    Succesuri!

  15. Ce legatura are pictura care ziceti ca se refera la niste cetateni romani,bagati in carantina ca veniti din zona rosie

    ,italia unde erau studenti la zi la universitatea din bergamo. Lasati-i in pace pe cetateni sa repete ce au invatat la facultate.

  16. Daca umblam cu cazuri punctuale e vai de kr-ul nostru,nu se pune.
    Dar statistic daca un romm cu palat de 1 milion de euro e adunat cu un romm cu cocioaba din paianta rezulta statistic
    romm cu imobiliara de o jumatate de milion de euro. Multumitor.
    Idem intre garsoniera mea si palatul lui jiji donatoru. Dar cartea ne omoara.

  17. E o problemă cu Tismăneanu și Comănescu. Nu că ar fi antisemiți, deși au dovedit-o dintr-o clipire,dar s-au pus într-o situație care trebuie ogligatoriu sancționată de CNCD cu trimitere spre instituțiile publice care le acordă stipendii.

  18. De acord cu sfaturile date lui Tismaneanu,sint circa 20.000 de rommi vizibili,saraci ,luati in vizor de circa 10.000 de membri de onguri care se ocupa cu problema.
    Pe de alta parte sant circa 2 milioane de nerommi saraci,romani si alte nationalitati de care nu se ocupa nimeni.
    Dl TISMANRANU trebuie sa se ocupe de ambele PATURI SOCIALE,altfel poate fi acuzat de discriminare.

  19. Pa gardul ala nu sint ciori,sint fratii mei,papagali vopsiti,care ,pentru k castigau bani multi la loterie
    au fost capturati si BOPSITI ,din invidie cu albastru de Prusia. Rusine prinzatorilor.

  20. nu exista o explicatie rationala la gestul domnului Tismaneanu…eu o vad drept o razbunare a autenticului asupra limbajului public..

    aici * au lucrat* alte spirite, cele ce tin de sfera privata a discursurilor…ceva de genul una gandim noi in realitatea si autenticitatea noastra, alta o spunem in public, la scoala, in conferinte…

    la urma urmei mesajul a fost primit pe autenticul din sfera privata..

    domnul Tismaneanu nu ar fi ajuns niciodata, dar niciodata in acest punct ale existentei sale daca ar fi facut voluntariat, daca s-ar fi implicat in mod real, vizitand comunitatile de rrom si initiind actiune de strangere de fonduri si de ajutorare a lor…adica daca i-ar fi pasat…

    de altfel raspunsul domniei sale tine tot de limbajul oficial, anume cum se va relationa domnia sa cu intelectualii rromi pentru combaterea rasismului….

    aceeasi lucru il pot spune si despre doamna Denisa Comanescu…daca ar fi cumparat de mancare la familii de rromi si i-ar fi vizitat si ar fi inteles conditia umana a lor, despre altceva discutam acum…

    cat despre domnul Cartarescu ce sa spun? cum pot sari in apararea domnului Tismaneanu? astora le-a luat al de sus luciditatea? ce fumeaza intelectualii nostri in *particoler*?

  21. Dupa mintea CNCD-ului, de acum ar trebui sa scoatem din dictionar cuvantul ,,cioara” si sa interzicem publicarea oricarei fotografii cu ciori. Nu mai are omul voie sa faca vreo o gluma legata de aceste zburatoare numeroase in Patria Mioritzei din cauza ca se poate interpreta ca fiind cu conotatie rasiala si risca sa se vada cu dosar penal.
    Te crucesti cand vezi pe ce culmi ale penibilului a ajuns tampenia in statul de drept capitalist.
    Aici se ajunge cand vrei sa faci din cioara, armasar…[Leo]

  22. SPANU are condei. E agitat si harnic!
    Sint nulte nedreptati pe care ar fi bine sa le scoata in relief si sa le sub linieze cu creion rosu!

  23. TISMANEANU, OM de VALOARE,cum zice la manea,in loc de scuze ca nuca-n perete,mai bine ar umbla la saltea si ar trimite ajutoare alimentare,conserve,unor comunitati sarace,de ce nu chiar din TZANDAREI. Eu in aceste zile,cum observ un romm pedestru cum ii dau de mancare,bomboana si 10 lei.

    1. Brunetii din Tandarei au saracit de cand nu mai pot sa fure in Occident.

  24. Eu sa fiu acuzat ca TISMANEANU sau Comanescu as face plangere la HAGA si as cere de la fiecare GURIST 1 milion de dolari .As castiga sigur ca aia de la HAGA nu au simtul umorului. Sigur ar taxa ALEGATIILE unor neica-nimeni pana dau in balbaiala si ajung in sapa de lemn.

  25. In 87 in REGIMUL CEASCA,tiganul era subinteles poate la ALTE NATIONALITATI,dar nu era discriminat,
    aveau toti loc de munca,in turnatorii,forja,la ICAB.Unii mai vrednici,mai DATEAU la peste chinezesc,iar altii,ca mine,iubitori de peste prost, fara gust,cu oase multe cumparam produsul
    .POEZIA doamnei nu se adreseaza GUTZANILOR,e o poezie grea,cu metafore. Tziganul din ea e ala din RAZVAN si VIDRA ,PESA care se invata-n scoli.Care le-a facut!

  26. AIUREA-n TRAMVAI! OPSERV un COLAJ cu niste pasari negre,neoropsite ,care consuma spice si pui de gaina fara sa le produca.
    Mai observ 2 lipituri,una cu AIERPORTU TANDAREI care nu SE EGZISTA. Poate pa alta planeta.
    Mai e un titlu,care nu incita,adica respecta ordonanta. In localitate sint mai multe natzii,dar vreau sa vad cate si cati din fiecare natzie. Doar o natzie care s-a simtit vexata poate face plangere,daca natia e trecuta in buletin.\
    Daca KAREVA,are argumente pe baza legala,sa le zica,fac plangere cu mana mea!

    1. CAP PATRAT SI TUGUIAT.ESTI DIN GASCA CELOR 2 TEMBELI MINORITARI.EVREU SEFARD SI EVREICA ASCHENEZA.
      CAP STRAMB, DUTE IN COCINA LOR CAPITALISTA CRIMINALA.TE ASTEAPTA LA USA CLOSETUL IEUROPIAN.
      CAP GAUNOS DE DRAEPTA LEGIONARA,FUGI SA-TI DEA STICLA CU VITRION DE BRUCSELES

  27. Piźżmăneanu a uitat de la mâna la gură că stăpânul lui clanul Băsescu s-a făcut … s-a făcut frate cu clanul de interlopi condus Beercea Mondialu cât să treacă puntea, în campanie. Pe ritmuri de maneeele.

    După drrept mulțumire pentru voturi, după ce s-a văzut cu bagajele la Cotroceni Băsescu i-a băgăt la pușcărie. PîîŹmăneanu îi înjură pe rromi, clanurile de mafioți din justiție care protejează clanurile de rromi, le bagâ cu muult tupeu sub preș. #rezist că #corupțiaucide, mai ales corupția din justiție și Direcția Națională cică Anticorupție.

  28. Si asta e din tribul lui Tismowitz ? Au preluat si Humanitas deci. A mai ramas ceva liber/ national in Bucuresti ?

    1. Ar trebui cercetat la origini si mosh Liiceanu. Prea s-a descurcat de nota 10 pe timpul lui Roman si Brukan.

  29. Ma bucur ca puiul asta de cominternist o sa-si ia nitel din propria doctorie.
    Asta daca CNCDul ala se tine de cuvant si nu ascund rahatu sub pres.
    „Vom solicita Universității Maryland să se pronunțe asupra mesajului postat de cadrul său didactic, în raport cu principiile de etică și nediscriminare pe care le aplică în cultura lor organizațională, academică», a scris, pe Facebook, Asztalos Csaba, președintele CNCD.” (DIGI 24, 11 aprilie 2020)”
    …..
    Așa, Volodea… așa să faci… și să le explici și ălora de la Universitatea din Maryland că a fost doar o glumă nevinovată, adică așa, ca și cum ai pune aceeași fotografie, dar cu New Orleans scris dedesubt în loc de Țăndărei!… :D
    http://www.justitiarul.ro/o-fotografie-cu-aeroportul-din-tandarei-face-mai-mult-decat-o-mie-de-cuvinte/
    De remarcat imbecilitatea astora: aia-i trimite pe privat, chipurile „sa se rada” intre ei, si prostovanul o face publica! :))))
    Si daca CNCD renunta totusi sunt sigur ca se gasesc oameni care sa corescteze..omisunea.

    1. Ce ‘carturari’ or fi astia doi plini de damfuri academice cand se distreaza intre ei la cel mai de jos nivel intelectual? Auzim zilnic „super tare!” rostit de toate fatucele hashtagiste intervievate pe strada de altele ca ele de pe la Digi&restul. Acele fatuce sunt nevinovate, de la cine si ce sa invete altceva?

  30. Indrumare,dar si control,in educatia celor defzvorizati. La noi cum se procedeaza,practic ? spune:

    Domnul Tismaneanu,stie ca „cineva”seamana perfect cu dumnealui? Esenta comportamentului unei etnii,variaza la o
    parte de indivizi.La fel,chiar mai mult,variaza realizarile.

  31. Ce-a putut cloci mintea unei intelectuale?! De la d-astia se inspira tineretul coclit hashtagist format din puzderia de autori de glumite la fel de intelectuale scrise pe cartoane atarnate de grumaz. Este interesant ca unul ca Tismaneanu a cazut pe spate de admiratie.

  32. despre Bacalbasa de ce nu comentati ?

    brusc s-au trezit toti romanii sa fie Politically Correct, pana mai ieri se indignau si cereau sa nu mai fie primiti it inapoi in tara

  33. Nu cred ca v-ati prins, de fapt „poietesa” nationala abordeaza in „poiezia” sa de o inalta tinuta intelectuala „Peştele” problema proxenetilor si a prostituatelor ! Acuma, ca in „poiezia” cu pricina mai cade si in domeniul oniricului si al imposibilului („fostul iubit”, „prietenul meu”, …) asta-i alta poveste … Cum se spune, cioara malai viseaza …

  34. Totul se leaga in sensul indicat de mine fapt pentru care mi-am atras represalii de la postacii securisti!!! Tismaneanu e fiu de COMINTERNIST care-i continua „opera” la alt nivel si cu alte mijloace, mult mai eficiente prin propaganda, agitatie si FALSIFICAREA ISTORIEI!!! Licheleanu e un ILEGAL legendat ca „filosof” care a primit de la alt ILEGAL, Plesul, legendat si ca „dizident”, O OFICINA BOLSEVICA DE SPIONAJ, „Editura Politica” unde director a fost cateva decenii din anii 1950 un alt COMINTERNIST celebru, Generalul „Walter” Neuländer, taticul corespondentului lui Tismaneanu, Pedro „Revolutionaru’. Pentru stergerea urmelor a avut loc rebotezarea editurii, asa cum s-au rebotezat Directiile Securitatii La „noua” editura oficina au acces ilustri „istorici mari” autohtoni care mistifica realitatea istorica a trecutului si prezentului pe care
    indivizi fara constiinta, tradatori ai Romaniei si adevarului universal precum: „Ion Acatrinei”, „Julien”, „Friedrich”, „janos”, „NEOS”, „Parintele Damaschin”, „Rollason/ileana/elena” si alti pretorieni ii apara si ii ridica in slavi….

  35. Cred ca se bate campii la greu. Obiectul preocuparilor CNCD il constituie cei care vorbesc „urat” (adica neconvenabil, indiferent de subiect) la adresa evreilor si ungurilor. Si, desigur, cei care sustin public ca Grupul Etnic German a fost organizatie nazista si ca FDGR s-a declarat urmasul acesteia solicitand si aprobandu-li-se de un asa-zis judecator onest sa-si adjudece patrimoniul ei. Restul …. liber sa zica cine ce vrea despre cine vrea.

    1. @ Omul care trece
      Foarte incitantă referirea dvs. la Grupul Etnic German / Forumul Democrat al Germanilor din România.
      Consider că este necesar să explicați cu claritate cam ce ați dorit – de fapt – să spuneți: CNCD să-i condamne sau să nu-i condamne pe cei care susțin că „FDGR S-A DECLARAT URMAȘUL ACESTEIA ȘI APROBÂNDU-Li-SE DE UN AȘA-ZIS JUDECĂTOR ONEST SĂ-ȘI ADJUDECE PATRIMONIUL EI” ?
      Răspunsul dvs. este așteptat cu mare, foarte mare interes !
      Vă mulțumesc !

    2. #Emma Schwartz – Daca nu sunteti la curent cu ce se intampla faptic in realitatea cotidiana, mai documentati-va. Ce-am dorit sa exprim clar e clar. Daca doriti o repetitie, va informez ca oameni care au afirmat ca aprobarea (in fapt ilegala!) insusirii patrimoniului GEG de catre FDGR a facut din aceasta din urma o mostenitoare a trecutului nazist al GEG, fapt ce a determinat FDGR sa se adreseze si CNCD, considerandu-se o „victima” a discriminarii (sic!). E destul de clar pentru dvs.!? P.S. Incercarea dvs. de a fi ironica este lamentabila. Imi pare rau.

  36. În rezumat, Baba Cloanta si Bestia. Desi : ciorile din fotografie sunt si frumoase, si utile (spre diferenta de Baba Cloanta si Bestia), contribuie la polenizare, adica la regenerarea naturii. Asa ca Baba Cloanta mai bine si-ar fi trimis Bestiei propria fotografie. @Ion Spânu : te stiam mai serios, dom’le: cum poti sa califici de „opera literara” productiile respectivei? care pastreaza si-o tacere suspecta privind numele Pestelui propriu – de la editura Humanitas – coborându-i scarile: fiindca asta se-ntelege din „opera literara”a Babei Cloanta, ca Pestele coboara scarile. Ori e absconsa?).

  37. Cat de naivi puteti sa fiti! „act de discriminare, echivalent cu antisemisemitismul pe care….” ???? NIMIC dar absolut NIMIC nu este, nu poate fi, nu are voie sa fie echivalent cu antisemitismul real sau inchipuit! Iar EI au dreptul sa spuna orice despre oricine si acel oricine trebuie sa se imbrace in sac, sa-si puna cenusa in cap si sa se roage in genunchi sa fie iertat pentru faptul de a-i fi obligat sa se ocupe de un vierme ca el…

  38. Bre, daca-l mai lasati pe Tismaneanu inca doua luni in izolare, incepe sa-si dea pe fata arama de rasist incurabil si de intelectual de doi lei, promovat de securitatea tradatoare in frunte cu Pacepa. Tisminetki, praleo, stii cand poate fi un intelectual rasist? Cand gandeste cu dosul, bengaves.

    1. Corect.De cate ori romanii au fost jigniti de catre liderii iudomere tara insasi si eroii ei au fost jigniti si gestapovistul nkvd csaba a tacut precum rahatul in iarba.Dar asa e corectitudinea politica ,discriminarea pozitiva,dictatura minoritatiilor asupra majoritatii ,cncd -ul trebuie desfintat

    1. Eu sunt alt „Constantin” decat cel care a scris mai sus de Denisa Comanescu – fiica de ofiter de Securitate din Buzau

  39. S.O.S
    Romania
    In cursul zilei de ieri Vladimir Tismanranu a fost dat pe mina FBI
    Deasemenea am contactat Serviciul de Emigratie.
    VLADIMIR TISMANEANU A INTRAT IN SUA
    CU UN NUME SI UN PASAPORT FALS.
    A intrat cu numele Tismanetky .
    Informatia data de sotia sa .

    1. Cu sau fara taticu, respectiva a lucrat de tanara in comert exterior in timp ce altii ca ea ajungeau profesori la tara. Scrie pe Wikipedia.

  40. Scuzele celor doi,Tismaneanu și Comanescu, interpretările nu pot avea niciun efect, doar după condamnarea lor se mai pot exprima.

  41. Prin acest articol ziarul Cotidianul este, se poate considera parte a publicului în denunțarea lui V. Tismăneanu și D. Comănescu,iar CNCD, inclusiv Parchetul, are întreg probatoriul necesar.

  42. Sunt curios cum o chema pe ” scriitoarea ” asta inainte s-o cheme Comanescu. Cam mult popor ” ales ” se vantura in spatiul nostru cultural.

  43. Poate, pana la urma, va intelege si presa romana ca nu e civilizat sa-i tot scrie GRESIT numele sefului de la HUMANITAS. Domnilor, il cheama LINGEANU, nu cum ziceti voi.

  44. IN SPETĂ, DENISA COMĂNESCU ESTE AUTORUL PRINCIPAL LA INSTIGAREA URĂ RASIALĂ ! CAZ DE O GRAVITATE EXTREMĂ, VENIND DIN PARTEA CUIVA CARE NU POATE INVOCA UMORUL INVOLUNTAR !!! ACEST GEN DE PERSOANE TREBUIE ASPRU PEDEPSITE 1. DEMISIA DE LA HUMANITAS- o editură înființată pe bani publici; 2.RETRAGEREA INDEMNIZAȚIEI DE 6.500 RON ACORDATĂ PRIN ACADEMIA ROMÂNĂ; 3. AMENDĂ PENALĂ cu retragerea drepturilor civile de-a ocupa o funcție publică.

    1. Se poate crede ca Tismaneanu a dorit s-o ‘faca’ pe duduie provocand acest scandal public. Din partea lui te poti astepta la orice. Nu degeaba l-a apreciat Petrov.

  45. CER ACADEMIEI ROMÂNE AUTOSESIZAREA ȘI RETRAGEREA INDEMNIZATIEI DE MERIT ACORATĂ DENISEI COMĂNESCU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.