Deschiderea stagiunii de la Scala, cu aplauze şi fluierături

În loja oficială, la deschiderea stagiunii 2013-2014 de la Scala, Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, şi Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, alături de alţi oficiali şi personalităţi ale lumii culturale şi mondene, printre care, Giorgio Armani şi John Elkann, arhitectul Mario Botta, balerinii Carla Fracci şi Roberto Bolle, primarul oraşului Milano, Giuliano Pisapia, Mario Monti…

Întreaga sală s-a ridicat în picioare pentru a aduce un omagiu lui Nelson Mandela. Un adevărat standing ovations. Apoi, dirijorul Daniele Gatti a urcat pe podium. Trebuia să citească un text, dar nu a reuşit să-l termine… Din sală se auzea: “Viva Verdi”.

Contestaţii au avut loc atât în sală, cât şi în afara teatrului, dar fără niciun incident. Afară, o “contra-operă”, pusă în scenă de sindicate care voiau să atragă atenţia asupra imensei crize economice şi industriale.

Contestaţi de public, regizorul Dmitri Tcherniakov, care a semnat şi scenografia, dar şi autoarea costumelor, Elena Zaytseva. Aplaudată, soprana Diana Damrau.

Dragoste în bucătărie

S-a strigat ca la un concert al lui Lady Gaga. Aplauze la sfârşitul fiecărei scene şi în timpul spectacolului. Publicul “special”, cel foarte tânăr, în jur 20 de ani, cu un bilet de 10 euro la ultimul balcon, a reacţionat extraordinar pentru că opera face parte din viaţa lui.

Intense aplauze pentru ceilalţi interpreţi şi pentru orchestra dirijată de maestrul Gatti, dar opinii contrastante pentru regie şi scenografie. S-a auzit acel cunoscut “boo”, ca şi la Viena. Interpreţii au fost aplaudaţi călduros, iar Violetta, chiar la scenă deschisă, pentru voce şi prezenţă scenică. O parte din public i-a aplaudat şi pe tenorul Piotr Beczala în rolul lui Alfredo şi pe baritonul Zeljko Lucic, în rolul lui Germont tatăl.

Un spectacol în afara clişeelor. Regia a fost criticată pentru că ieşit din schemele clasice, tradiţionale ale operei verdiene. A respectat ambianţa secolului al XIX-lea, dar i-a adus pe Violetta şi pe Alfredo în timpurile noastre, mai ales prin costumaţie. Dacă în timpul balului din primul act, unii dintre oaspeţi se comportau ca şi când ar fi fost în discotecă, dansând rock, în cel de al doilea, cei doi iubiţi se purtau ca o pereche normală din zilele noastre. În timpul ariei „Dei miei bollenti spiriti”, Alfredo pregăteşte pizza, iar Violetta, salata, în bucătărie. Soseşte Germont cu un pulover pe gât. În loc să fie un pasional amant, Alfredo părea un plicticos soţ ideal, remarca un critic.

Scena balului, cu invitaţii dansând rock

Veşmintele celor doi au fost de asemenea dur criticate de către presă, care ar fi preferat o versiune mai mult romantică şi mai puţin domestică.

Tot aşa, mai puţin înţeleasă a fost moartea Violettei, singură, pe un scaun, cu cizme în picioare, cu un tricou mai lung, într-o cameră goală, unde în loc de pat era o simplă saltea aruncată pe jos, alături de sticle şi flacoane cu medicamente. În timp ce oamenii care i-au amărât viaţa stau într-un colţ, departe de tragedie.

Violetta, la fel ca şi Marilyn. Tânărul regizor rus, de 43 de ani, a dorit să evidenţieze o ambianţă apropiată de epoca lui Dumas şi a lui Verdi. Dar convins că publicul dintotdeauna a privit-o pe Violetta prin ochii propriului timp, a încercat să însoţească lectura alegând costume moderne, nedatate cu precizie, şi secvenţe din viaţa timpurilor noastre. Pentru Tcherniakov, Violetta este mai ales o femeie de succes, care trăieşte şi iubeşte: “Mă face să mă gândesc la Marilyn Monroe”, mărturisea el.

Diana Damrau, Zeljko Lucic şi Piotr Beczala

Aplauze aproape un sfert de oră şi nenumărate “boo”-uri, mai ales pentru regia foarte modernă.

În timpul Uverturii, pe scenă, Violetta, cu formele sale rotunde, îmbrăcată într-o rochie albastră spre violet, se parfuma în faţa unei imense oglinzi, apoi s-a grăbit către prietenii săi. Întâlnindu-l pe Alfredo a făcut o pasiune fulgerătoare.

Se ştie că “Traviata” a avut un blestem, acela de a fi interpretată de Maria Callas în 1955, care a devenit mitică în regia lui Visconti şi costumele semnate de Lila de Nobili. Stephane Lissner, directorul Operei alla Scala, spune: “Divina a fost o femeie cuceritoare prin vocea ei. Mă gândesc mereu cu melancolie, pentru că avea un talent fără margini. A murit tânără, disperată şi singură”. Astăzi ar fi avut 90 de ani. “Pentru mine, a continuat el, aventura de la Scala a fost cea mai frumoasă din viaţa mea. Îmi displace faptul că nu am avut timp pentru a deschide stagiunea cu o operă nouă. Oricum, sunt entuziasmat de această «Traviată» cu un dirijor de orchestră genial, un regizor imens şi mari interpreţi. Povestea Violettei şi muzica lui Verdi au o grandoare care le face contemporane. Şi a fost responsabilitatea mea aceea de a crea condiţii ca o operă să provoace nu numai plăcere, ci şi o adâncă reflecţie asupra prezentului dificil. Cred că această «Traviata» are stilul «Grande belezza» şi mai ales în scena balului, care aduce cu cea din pelicula lui Sorrentino. Un sentiment de dragoste cu scene în afara timpului, la fel ca şi hainele în stil vintage. Violeta nu este o curtezană, ci o doamnă mai puţin convenţională”.

Spectacolul a fost criticat pentru scenografia săracă

Noul director al Scalei din Milano din 2014 va fi Alexander Pereira, care va inaugura viitoarea stagiune cu “Fidelio” de Beethoven, în regia lui Deborah Warner, avându-l la pupitru pe Daniel Barenboim.

Soprana germană Diana Damrau, în vârstă de 42 de ani, a interpretat în ultimii doi ani roluri importante din repertoriu liric. La “Metropolitan” a evoluat alături de Placido Domingo. Vor urma Londra şi Paris. “«Traviata» este o operă pe care o ador de când eram copil, atunci când am văzut montarea lui Zeffirelli. Profesoara mea îmi vorbea de Scala, de Callas, de Tebaldi. Şi eu visam. Astăzi, visul a devenit realitate”.

Traviata sub bagheta dirijorului Daniele Gatti şi în regia lui Dmitri Tcherniakov

Întrebată cu umor de jurnalista Paola Zonca cine este Violetta, soprana Diana Damrau a răspuns: “Este o mondenă. Cunoaşte viaţa şi societatea. Dar îi este frică de dragoste. De aceea îl studiază, îl observă, îi analizează reacţiile lui Alfredo, iar în duetul din primul act rămâne rece, ca de piatră. După mine, Violetta şi Alfredo sunt două pietre care se ciocnesc violent. Dincolo de boala fizică, ea suferă de o boală a sufletului, un fel de depresie. Simte în mod dramatic destinul de a nu putea trăi dragostea. Şi asta pentru că Germont-tatăl îi spune un mare adevăr, întrebând-o ce se va întâmpla când timpul va sufoca pasiunea. Aşa încât moartea este pentru ea o salvare”.

În interviul acordat, ea mărturiseşte că a lucrat într-o perfectă sintonie cu Piotr Beczala, iar maestrul Daniele Gatti a creat momente de mare atmosferă, reuşind să releve partea fragilă a lui Alfredo. “Regizorul a dorit să facă o «Traviata» modernă şi sper ca publicul să fie sensibil la această versiune care vorbeşte despre oamenii de azi”.

Personajul Alfredo a fost încarnat de Piotr Beczala, solidul tenor polonez, cel al lui Giorgio i-a revenit baritonului sârb Zeljko Lucic.

Tenorul Piotr Beczala în rolul Alfredo

La rândul lui, într-un interviu acordat Annei Bandetti pentru cotidianul “La Repubblica”, tenorul polonez Piotr Beczala, o veche cunoştinţă a Dianei Damrau, pentru că au evoluat în “La Bohème” la Festivalul de la Salzburg, se destăinuie: ”Când eram student la Viena visam să debutez într-un teatru şi cântam arii de operă pe stradă sau în diferite restaurante pentru a putea să trăiesc. Regia lui Dmitri Tcherniakov este detaliată, atacând opera precum un thriller de Hitchcock, găsind soluţii complicate, dar inteligente, iar uneori banale, dar bine motivate. Rolul lui Alfredo mi s-a părut teribil de complicat, cu numeroase pasaje lirico-sentimentale, cu mult mai dificil decât cel din «Rigoletto». Pentru acest rol am ascultat multe discuri cu Franco Bonisolli şi Luciano Pavarotti. Eu nu copiez pe nimeni. Totul trece prin sensibilitatea mea de cântăreţ modern. Pentru mine, «Traviata» este povestea unui bărbat şi a unei femei”.

Un omagiu lui Nelson Mandela

Întrebat ce va aborda în viitor, operă, operetă sau musical, el a ripostat. “Musicalul nu m-a convins. În opera tradiţională îmi place să abordez mai ales repertoriul italian şi francez, mai puţin Wagner care nu se potriveşte corzilor mele vocale. Aş vrea să interpretez «Otello», care reprezintă pentru mine culmea sintezei vocalităţii”.

Opera a fost transmisă live pe canalul “Arte”, dar a putut fi vizionată la noi la Cinema Digiplex din Bucureşti şi la Cinema Victoria din Cluj.

Încasările de 2,5 milioane de euro au bătut orice record. În 2012, “Lohengrin” obţinuse un alt record, cu 2.350.000 de euro, după cum mărturisea Stephane Lissner, directorul de la Scala.