Despre Georgia Meloni, altfel decât v-ați aștepta

Primul semn serios al ruginei care s-a pus pe „cheițele” de la București e dat în aceste zile prin izbucnirea scandalului Gazprom-Niș. Pas cu pas, rugina va bloca și alte cheițe putiniste din România

Despre Georgia Meloni, altfel decât v-ați aștepta

Primul semn serios al ruginei care s-a pus pe „cheițele” de la București e dat în aceste zile prin izbucnirea scandalului Gazprom-Niș. Pas cu pas, rugina va bloca și alte cheițe putiniste din România

Victoria celor din Fratelli Italia și mai ales ajungerea în prim-planul vieții politice internaționale a Georgiei Meloni a luat multă lume prin surprindere. De aici, o mulțime de comentarii. Foarte multe au definit acest partid drept post-fascist, de extremă dreapta și pe ea, drept un lider al dreptei extreme din Europa.

Chiar și subsemnatul am avut o imagine greșită asupra noii vedete a politicii europene, dar mărturisesc că asta mai mult din cauza vehemenței cu care își transmite mesajul. Tocmai de aceea, gândind și la propria-mi eroare, cred că merită să ne aplecăm mai atent asupra ideilor care stau la baza programului ”fraților italieni”, pentru că acțiunile lor păreau la un momen dat să inspire și să aibă impact direct și asupra unei părți a lumii politice de la noi.

Dintr-un început, să spunem că principalele puncte ale programului acestui partid descris în mod eronat drept fascist și extremist, dar mai ales suveranist (de vreme ce sloganul sub care acționează este ”Difendiamo L’Italia”), este departe de toate aceste direcții. Cu atât mai mult, este foarte departe de vreo atitudine pro-rusă, putinistă. Dimpotrivă.

Iată, nu numai că acest partid își declară totala susținere a Ucrainei în războiul său de apărare contra agresiunii rusești, dar își declară și totala susținere pentru aderarea acestei țări la NATO și la Uniunea Europeană.

Mai mult, pentru cei care sperau că va deveni liderul mișcării antiglobaliste și suveraniste, Fratelli Italia își anunță totala respectare a angajamentelor față de Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană, concomitent cu apărarea identității iudeo-creștine a Europei, fapt care nu are nimic de-a face cu fascismul, ci cu actul constitutiv la UE, construcție la care Italia e membru fondator. Ba, mai mult, Fratelli anunță că în niciun caz nu va acționa pentru destructurarea Uniunii Europene ci pentru modernizarea ei, în sensul debirocratizării.

Pe aceeași linie, Fratelli Italia anunță nu doar respectarea Planului de redresare a economiei italiene cu sprijin de la Bruxelles, prin PNRR, recunoscând toate condiționalitățile sale, ci și relansarea Acordului de accesare a fodurilor comunitare ”așa cum prevăd reglementările europene”!

Încă, și mai mult! Nu doar că membri Fratelli Italia resping politicile ”Green Deal”-Programul verde european, ci se și angajează pe plan intern să accelereze tranziția spre utilizarea largă a energiei durabile, creșterea producției de energii regenerabile, evaluarea intenției de utilizare a energiei nucleare ”curate” și, mai cu seamă, ”respectarea şi actualizarea angajamentelor internaţionale luate de Italia pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice”. Iar, cine nu crede, poate consulta direct programul celor din Fratelli Italia aici: https://www.fratelli-italia.it/programma/

În rest, cum e și firesc, se face referință mai mult la teme de interes intern, cu excepția întăririi controlului imigrației dinspre Africa și zona islamică, fapt care este și el în perfectă concordanță cu politica din domeniu a Uniunii Europene.

Așadar, nici pomeneală de suveranism, de distrugerea UE sau NATO, de luptă împotriva globalismului ori de negarea schimbărilor climatice, ci tocmai invers:

Georgia Meloni vorbește despre întărirea Uniunii Europene prin debirocratizarea ei și prin păstrarea caracterului cutural și istoric iudeo-creștin, despre respectarea angajamentelor pro-europene ale Italiei, despre întărirea NATO prin primirea Ucrainei, despre denunțarea Rusiei ca stat agresor și a lui Putin drept lider al unui stat agresor, despre recunoașterea efectelor negative ale schimbărilor climatice și despre accelerarea tranziției spre o economie sustenabilă, circulară.

Acum, gândind că în România, mulți dintre stegarii politicilor suveraniste, naționaliste dar, concomitent, pro-moscovite, ba chiar direct putiniste, au sperat să găsească în Meloni și în Fratelli noi puncte de sprijin în acțiunile lor distructive pe plan intern, în speranța desprinderii României de parcursul său european, occidental și integrator al valorilor Uniunii Europene și NATO, au cam rămas cu buza umflată.

Toți aceștia nu mai au altceva de făcut decât să privească dând mărunt din buze spre acțiunile unor personaje caricaturale ale politicii dâmbovițene, precum George Simion, Diana Șoșoacă și altora ca ei, mulți întorși cu cheița de la Moscova. Doar că, vezi bine, cheița lui Putin a ruginit și ea.

Primul semn serios al ruginei care s-a pus pe „cheițele” de la București e dat în aceste zile prin izbucnirea scandalului Gazprom-Niș. Pas cu pas, rugina va bloca și alte cheițe putiniste din România și toate vor ajunge acolo unde le stă bine, adică la fier vechi. În rest, vorba bătrânilor staliniști, ”Trăiască lupta pentru pace!”

Distribuie articolul pe:

49 comentarii

  1. Dle AntiPSD, lasă vrăjelile tale pentru alții, aici nu ține. Chiar mai provocat; am fost în Norvegia și am trecut de la Oslo la Bergen. E o superbă zonă de munte iar platoul Stavangar Vida e de un peisaj lunar colosal. Și ce să vezi, matale, terenul era împânzit de mici căbănuțe și pe toate, absolut toate, flutura drapelul național. La întrebare, un norvegian aflat acolo mi-a explicat că arborarea drapelului național vine din instinctul lor național și ar fi o impietate să nu-l aibă și la aceste căbănuțe. Apoi, norvegienii când fac afaceri cu străinii în mod obligatoriu trebuie să dețină minimum 51% din acțiuni ca să aibă ei cuvântul hotărâtor. Deci ei e mari patrioți, pe bune. Dle Mue PSD (poți să fii cât vrei matale AntiPSD), înțelegi că ai spus numai prostii? Trebuie să ai un curaj nebun și să fi rătăcit rău de tot să spui că patriotismul duce la război! Iați dle pastilele!

  2. Cumva prost-tracul Securitatii ceausist-rasputinoide humoroid-tomline Calin e aceeasi creatura cu proaspat clonata Calin Kasper?
    Dupa modul de dejectare mai mult ca sigur!!! Propaganda sovietica pe fatza precum PROFI cunoscuti iesiti din conservare!!! Aceste
    forme primitive de viata NU INTELEG ca daca serviciile secrete ucrainene puneau la cale acest ACT TERORIST, nu fata lui Dugheana
    putea constitui un obiectiv, ci Dugheana insusi!!! Rasputinul si-a lichidat toti fostii camarazi de CRIME CONTRA UMANITATII cand
    au ratat misiuni, cand l-au tradat, cand puteau sa-i devina concurenti si cand l-au bagat in situatii fara iesire!!! De aceea am
    tot spus, cu acesti bolsevici fanatici nu poti purta un dialog…In plus se multiplica precum paduchii omului span…

  3. Am votat AUR pentru ca doresc UNIREA Basarabiei, Bucovinei, Bugeacului shi insulei sherpilor cu Romania. Recunosc shi alte partide pretind ca doresc UNIREA dar au fost la putere shi UNIREA nu s-a produs. Sustzin Putin shi Medvedev UNIREA ? Asta inseamana ca ei sunt prietenii shi aliatzii Romaniei nu nazistul Zelensky care ucide Romanii din Bucovina shi Bugeac shi are planuri clare sa anexeze Basarabia shi sa ucida shi Romanii de acolo.

  4. Stoian nu a aflat despre discursul sefului sau tov. Hell-vig de acu’ doua zile in care reincalzea nationalismul si suveranismul romanesc. In realitate acest nationalism – suveranism romanesc promovat de sekurila Hell-vig este o intoxicare, drept dovada tovul Stoian nu a mai avut rabdare si a reluat vechea linie antinationala care il caracterizeaza.

  5. @tibi
    Continua sa visezi frumos amice.totusi,la un momentat dat o sa te trezesti si tu.atunci vei avea o surpriza neplacuta.dar deocamdata e bine.somn usor in continuare.

  6. Individul Stoian poluiaza minimul bun simț,redactia Cotidianul,greșește gazduindu-l,sigur are o menire ,prin origine sau „sponsorizat”

  7. Atenție! UE există și e necesar,.A fost o construcție bine gândită până nu și-a vârât coada ”democrația” lui Șoros cu ONG urile, cu ”open society”, și cu globalizarea deșănțată, cu idei importate din corupta și malefica america..Azi nu doar UE, CI TOATĂ EUROPA sunt la cheremul bidonului yankeu, mai ales prin politica partidelor mituite ”naționale” social liberale.. De ai avea țări cu guverne ca ungaria, polonia, acu italia, CONDAMNATE, FASCISTE, acu sigur ai avea vechea europă impunătoare și pacifistă/. Care era cu nivel de trai de invidiat..

  8. Stoian nu e roman, ce treaba avem noi cu iudeo-crestinismul ? Asta fabuleaza sa faca pe plac unui dusman al romanilor. Serveste la alta masa !

  9. Autorul persista cu toata mea culpa sa cu impact psihologic intr-o „eroare” catastrofala pentru propria credebilitate…Ca a facut din start, respectiv prin articolul precedent lobby unei IDOL LATRAie a lui musolini numindu-i politica postfascism necesita din contra, o aprofundare a acestui aspect determinant in definirea personajului!!! Autorul nu e la curent cu TEHNICA EXTREMISTILOR
    de a se prezenta cu programe inselatoare pentru a putea accede in parlamente, de unde printr-o retorica si mai duplicitara sa poate ajunge la putere!!! In toata Europa s-a aplicat acesta tehnica si cu precadere in superputerile Germania, Franta, Italia, Spania!!!

  10. Eu nu inteleg cum judeca situatiile unii oameni. Nu e normal sa te uiti si la ce zice, discurs etc dar mai ales LA FAPTE? ca faptele pot s-o ia in alta directie decat ‘gargara’, nu? Biden a fost votat pt un discurs si intentii moderate in campanie si faptele? A luat-o tare de tot spre stanga. Adica face altceva decat ce-a vorbit. Aici vorbiti de G. Meloni dar ea nici macar nu e desemnata oficial pm. M-am uitat la biografia oficiala: parinti Anna e Francesco, siblings: Arianna. Nu cumva ebrei? Deci eu ma astept sa nu faca ceva impotriva intereselor ‘lor’. Posibil ca aderentii suveranisti ai Georgiei- vor fi dezamagiti. Dar ea zice molto grazie oricum pt vot. Plus ca cineva a zis aici ca e membra a Aspen Institute (sau ceva de genul) adica e ‘de-a lui Schwaab’. Este K. Shcwaab suveranist? Nu ma pricep prea tare, dar nu cred, parca asa stiu ca e ce vrei tu numai suveranist nu. Despre versiunea din Ro, fascistul Georgica- n-am prea urmarit. Nu mi se pare serios. Dar Simion e cam nume de ebreu/ jadan, mai degraba de jadan, ca are fata de polonez. Chiar sunt curios daca a avut discurs antisemit, ca n-am urmarit. Ar fi strict pt prosti asa ceva.

  11. La Bruxelles si nu numai acolo,se stie deja cine a sabotat conguctele de gaz din Marea Baltica,insa e mare liniste.Ici-colo cite un propagandist zelos mai continua sa spuna ca Rusia este autoarea,cu asta declarindu-si prostia.Dumneata,Ilie Stoian,ce zici? Mucles? Intuesti ce ti se va intimpla daca scrii adevarul,nu? Toti propagandistii platiti de americani,fie si prin interpusi,sunteti la fel:Niste coropisnite.Articolul asta te defineste cel mai bine.

  12. Tocmai ai demonstrat ca „cioara vopsita” a avut unicul talent globalist exceptional de a amagi poporul italian ca sa o aleaga [stil Macron], ca sa poata sa-l aplice pe Schwab „legal”, „conform vointei poporului”!
    Aceasta tehnica politica e admirata si aplicata acum cu „succes” de tradatorii si de dusmanii tarii, avand ca semn de exclamare la finalul propagandei: suveranismul si nationalismul lui Putin!

  13. Integrarea în UE? Care UE? Cea neocolonialistă, sau cea neonazistă? Cea birocratică sau cea roabă la anglosaxoni? Deșteptarea, domnilor ignoranți, interesul național trebuie să primeze!!!

  14. Buna ziua,
    Manipulare mediatica ordonata de la Bruxelles prin care se oficializeaza amestecul fatis in alegerea democratica facuta de un popor, asta este cazul Italiei de azi si deontologii platiti prin ong-uri va manipuleaza josnic si fara nici o raspundere pentru afirmatiile vadit neadevarate pe care vi le toana la Antena CNN, Protv, etc. Am sa argumentez, cand Traian Basescu a indraznit sa faca public lista cu agenti de influenta recrutati de rusi din randul inaltilor demnitari din Germania, Italia, Franta, Olanda, Finlianda platiti prin diverse sinecuri generoase de Moscova etc., ca vezi l au cenzurat pur si simplu la tribuna parlamentului european iar postul media DW a inceput sa arunce cu minciuni si alte bazaconii despre familia acestuia, ca de adevarul deranjeaza.
    Asta este acum in Italia, pur si simplu hoardele de imigranti chemati de Angela Merkel sa incalce legislatia nationala de frontiera in UE, in prezent isi arata adevarata lor fata si au luat la propriu in stapanire marile orase dupa orele 20.00, politia italiana este paralizata de legsilatia pro-criminalitate adoptata la ordinele Bruxellului -via Paris si populatia italiana se inchide in case de frica debandadei, criminalitatii scapate de sub orice control. Ce erau sa faca italienii in aceste conditii de razboi la propriu, traiesc sub teroare chiar la ei acasa cu hoardele de imigranti – ce nu sunt veniti la munca precum ai nostri conationali inainte de 2007, ma opresc aici.

  15. Bah.1 ce scriu eu și ce citești tu? unde pomenesc eu despre UE,ma dasteptule?

  16. Autorul nu are proprietatea termenilor. Suveranist pentru dansul este sinonim cu putinist (chiar, ce o fi aia putinist?) Articolul e o ciorba sleita.

  17. Despre cauza invaziei Rusiei in Ucraina,despre dorinta occidentului de a transforma Ucraina in baza militara americana,despre motivul real pentru care se pompeaza acolo in Ucraina miliarde de $ si € (fapt nemaiintilnit in istoria lumii),despre mercenarii din toata lumea care lupta acolo,despre interesele Regatului Unit si ale lui Bedeu & Son,despre citi bani te plateste oengeul la care esti afiliat sa scrii ce scrii,despre autorii sabotajului Stream 1,etc,despre toate astea de ce nu scrii ba?! Politica duplicitara a Georgiei Meloni s-a vazut din prima declaratie de dupa alegeri,nu-i nevoie sa ne-o spui tu.

  18. Unde stă ascunsă aceasta editat ,bună slugă pro razboi ,incompatibil cu ce gandim noi romanii.Atfel de indivizi doar rău fac țării!

  19. @ 1,. Fii solemn bre.. UE când iți dă bani, de fapt iți retrocedează parte din banii tăi, pe care ai cotizat.. Aceste finanțări sunt convenite și conforme cu legislația UE.. Chestia e doar să ai proiecte finanțabile, de nerambursat, prin care să absorbi,.să convingi că investești spre dezvoltare, nu spre jaf și pensii nerușinate. Capisci bre ??

  20. justinianus „In spatele patriotismului se ascund lichelele”Cand va aud cu patriotismul in gura, apoi cand vad cine se dau patrioti ma prind imediat ce fel de oameni sunteti si unii si altii. A fi patriot nu inseamna sa-ti inchizi tara . Crezi ca aliantele s-au incheiat degeaba? Tocmai pentru a preveni conflicte pe motiv de patriotism. Nu cred ca Elvetia, Olanda sau Danemarca, Norvegia si altele au problema asta tampita cu patriotismul. Si o duc al naibii de bine. Si sunt vizitati anual de mii de turisti. Crema cenusie se indreapta spre acele tari. De ce nu vin ba in Ro intelectuali de soi din alte tari,aud ? Vin tot saraci,mai saraci ca noi.

  21. Si sacrificați și cu banii luați! Cine te jumuleste frantz ? Cand UE iti da bani se numeste jumuleala? Sau cand stai cu mana intinsa la pomene ? Vezi-ti ba de editat tale si nu mai smiorcai. Nimeni nu este dator ca din taxele si impozitele lor sa finanteze Romania. Si totusi au facut-o cei din UE. Ca politicienii tai au jefuit fonduri si au strigat tot ei hotii e altceva. Acolo te plasezi si tu.In tagma urlatorilor.

  22. @ Si sacrificați și cu banii luați!..Bingoo, bre.. Și de te uiți la ei, patrioții, cum procedează, poți să-i acuzi pe drept că au jurat strâmb la investire,.Caz penal..

  23. Din păcate toată politichia dâmbovițeana este făcută de personaje grotești,fără excepție. Populația inerta și resemnata care sta sa fie jumulita de astfel de ciocoi este complet imbecilizata.Neam de slugi hoațe indolente și prostituate la propriu.

  24. Ilie, esti ultimul om care sa se pronunte la adresa Georgiei Meloni! N-ai sesizat esentialul, Italianca este intai de toate patrioata si apoi, bla, bla! O s-o boicoteze UE, daca e pe linie cu Orban, dar Italia e o forta, nu sta in „ajutorul” Bruxelului!!!

  25. Păi, probabil s-a intâlnit cu ”ambasadorul”, care i-o fi amintit gradul de indatorare și cum trebuie să se comporte de nu vrea să mai fie ”fascist”..Simplu, rețeta e cunoscută..

  26. Toti patriotarzii din Romania trebuie sa fie dusi la minele de sare. Nu mai avem nevoie de specimene din Evul Mediu care sa isi exprime viziunile pline de ura.

  27. Nu vei avea niciodata mintea Georgiei Meloni si nici stiinta sa politica. De aceea esti harazit sa behaiesti pe forumuri ceea ce nu pricepi. Ia-te de mana cu Tibi.

  28. Păi cum să greșești, măi, nea Ilie? Matale n-ai voie să greșești, căci faci parte dintre perfecți. Societatea civilă și Statul de drept și-au pus toată încrederea în matale. Și matale i-ai dezamăgit.
    Înseamnă că și compunerea asta ai scris-o pă voluntariat. Dacă mai dai freo două chifle d-astea te dau ăștia afară din capitalism.

  29. Ori de câte ori apare în spațiul public câte un om puțin mai inteligent şi mai abil decât majoritatea politicienilor aflați pe piață, mulți dintre aceştia se străduiesc să îl aducă la nivelul lor şi de cele mai multe ori, chiar reuşesc. Când acesta reuşeşte să rămână cu un cap deasupra tuturor, toți sar să-l denigreze prin toate mijloacele posibile.
    ” Gata pauza… la fund!”

  30. Romania nu exista, este o colonie. Bugetarii, parlamentul, guvernul, sunt uneltele colonialistilor. Probabil ca ne vor imparti in trei provincii, cum am fost in trecut. Acesta este rezultatul sistemului de educatie distrus prin fabricile de diplome pentru semianalfabeti. Romania nu mai are intelectuali, nu mai are oameni de cultura, filozofi, oameni de stiinta adica persoane care pot initia curente si programe pentru stoparea distrugerii definitive si a inceperii unei timide a dezvoltari tarii.Statul e parazitat de beizadele, ciolaci, dancili, boci, igasi, pandeli, s.a.m.d. Tinerii bine pregatiti nu sunt doriti aici, sau daca raman, sunt cocosati cu darile pentru bugetari, facturi imense, devin prizonierii sistemului, mai nou sa le platim acestora ratele la banci! Resursele tarii au fost vandute pe nimic de cei ce trebuiau sa le protejeze.Probabil ca singura deosebire intre UE-NATO si Putin, este ca cei dintai nu-ti trag un glonte in cap daca te opui, ceeace este totusi de preferat. AMIN.

  31. Slava Ucraina a ruginit, domnule autor. Putin si Rusia spun adevarul, ucrainienii mint de ingheata apele. Nu-i mai crede nimeni. Adevaruri spuse de Rusia, confirmate intre timp: Bucha a fost o inscenare, Daria Dughina a fost ucisa de teroristi ucrainieni dirijati de serviciile secrete ucrainiene, conductele NU au fost distruse de Rusia. Minciuni ucrainiene: pilotul erou ucrainiean, care a doborat peste 30 de avioane rusesti, un fel de Agarici al nostru, care a existat, spre deosebire de cel ucrainiean. Ultima inscenare, cu troaca cu dinti de aur smulsi de rusi prin tortura, este iar o minciuna cu picioare scurte. In troaca aia erau mii de dinti, deci rusii au terorizat zeci de mii de ucrainieni, fiindca nu cred ca in Ucraina au dinti de aur in gura mai mult de unu la zece. Deci, unde sunt victimele stirbe? Le-au omorat rusii. Unde sunt atunci cadavrele? Unde sunt rudele celor ucisi, care sa se vaite? Ziarul Bild a cercetat faptele si a aratat ca troaca cu dinti era a unul dentist din oraselul respectiv, care a adunat toti dintii de metal (nu de aur) de la pacientii sai. Deci, nici macar ca rusii au furat acei dinti nu se verifica, fiindca dintii sunt la dentist din nou. Probabil ca daca-i luau rusii, nu i-ar mai fi avut. Deci, ce cheita rugineste, domnule autor? Cheita se numeste increderea in Ucraina, in papusar si in toti cei care sprijina statul terorist si nazist ucrianian. O sa vad in curand cum veti face si voi trecerea de la Slava ucraina, la realism si adevar, dar probabil ca n-ati primit inca ordinul in plic. America deja isi pune problema sa-l mai sustina pe idiot, sau sa-l lase naibii. Va dau in scris ca asa o sa faceti si voi.

  32. Nu-s tampiti italienii (ca alde Sososca sau Simion) sa strice o constructie eficienta si generoasa cum e UE de dragul unui dictator nebun. Se compara Uniunea Euroasiatica unde invita (mai demult) Rusia Moldova, Armenia, Belarus cu adevarata oaza de civiliazatie a UE?? Hai sa fim seriosi. Vom vedea romanii cautand de lucru pe la Moscova?? Nici maacar acolo, ce sa mai vorbim de alte zone saracite de hotie ale Rusiei..Europa se va intari democratic dupa aceasta criza a probabilui ultimului dictator din aceasta zona si va fi in continuare alaturi de USA Japonia, Australia Noua Zeelanda, liderul civilizatiei de tip occidental…

  33. Ilie Stoian te-ai cam sucit,tu ești un fel de Rareș Bogdan observ eu,ești un fel de plastilina de culoare galbenă din care păpușării fac ce vreu .Ai transformat-o pe Georgia Meloni într-un fel de UrsSula așa cum ai vrea tu sa fie .Pe noi ce-i că ține ,care atunci când fac sex folosesc păpuși gonflabile,nu reușesc să ne ducă cu zăhărelul.Georgia Meloni e exact ceea ce este și își doresc marea majoritatea europenilor in acest moment și în viitor .Democrație ,suveranitate ,respect! Ur Sula ta nu are nimic cu aceste valori ea este o păpușă gonflabila amesicana.

  34. Autorul a bagat-o aiurea in ciorba lui pe italianca ‘dezamagitoare’ pentru a ajunge in final acolo unde a vrut de la bun inceput: sa o acuze pe Sosoaca ca este putinista!!!!!!

  35. Cică o fata regizor care locuiește de 11 ani in bella Italia, acum nu găsește o garsoniera de închiriat în cizma. Toți agenții imobiliari care constată că e româncă o trimite la vârstnici ca bandanta. Aici am ajuns după atâția ani de .u.e.! S-au săturat și macaronarii de bruneții rromani! Succesuri Johannis cu papion liberal/european!

  36. Tot ce spune Meloni e gandit. Italia nu se poate bate cu americanii, asa ca zice ca ei pentru a nu avea probleme externe. Sa vedem ce va face intern ??? Adica intarirea statului national italian . Sa asteptam. Sa asteptam si 23 august italian cu intoarcerea armelor. Mai sunt 2 luni.

  37. Femeia este o politiciana abila si vrea sa-si urce mai intai sacii in caruta. Dupa aia mai vedem. Normal ca vine cu vorbe ce dau bine la gugustiucii lui Soros spalati bine pe capatani.

  38. Ii rog pe oamenii corecti care au citit acest articol sa imi explice motivele pentru care cred ei ca G Simion e omul rusilor. Va rog fara afirmatii de felul „stie toata lumea” sau „au spus la televizor”

  39. Cand am citit titlul am simtit imediat atacul stomacului si greata s-a concretizat intr-o masa de voma. Dupa citirea si a numelui celui ce emite elucubratiile din ziar, mi-am revenit: omu’ e nevinovat, nu trebuie bagat in seama, e in lumea lui. Nu stiu cum se numeste boala dar stiu cine o poarta, cel de sub titlu.

  40. Iarasi a scos capatana lozincarul de doi bani ruginiti Stoian asta, cu ineptii despre politica UE, aruncand cu laturi pe niste lideri romani, si, ridicand in „slava” pe italianca dubioasa, ce n-are treaba cu Romania, si, nici cu situatia reala UE, caci, italianca criticand UE, face jocurile lu’ Putin. Mai, Stoiane, stim ca ti-e foame, dar, marsh! la munca cinstita !

  41. domnule stoian citindu-ti articolul mi-ai confirmat inca odata faptul ca esti un om periculos…arma pe care o falasesti nu-i pistolul ci …stiloul…admiterea publica pe care o faci e …dezarmanta…cu mare usurare in suflet concluzionezi ca tot uraganul ce se prezenta giorgia meloni e doar ..o furtuna in pahar… si pari satisfacut de realitate…sper ca n-ai pretentii la alte rezultate in italia si ue ,altele decit cele dinainte…

  42. Citind inceputul articolului ,,gindeam : „oare ce s-a intimplat „? Vazind finalul ,m-am lamurit.Probabil daca „hAUR”va cistiga (probabil) in Romania , dupa ce le citeste programul Stoian ii va ridica in slavi. „Slava Stoian ,sluga credincioasa ???”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate