Dezvăluirile ex-judecătorului Toni Neacșu despre manevrele din CSM

Articolul Fostul judecător Toni Neacșu: CSM a elaborat erata care l-a salvat pe Băsescu a generat numeroase comentarii din partea cititorilor cotidianul.ro. Pe cele mai importante le reproducem în continuare:

Balanta
+2
ce mai asteapta presedintele inactiv sa dea cu ei de pamint.Sau asta-i separarea puterilor in stat.Rarinca-i mai tare decit politicienii si-i va rari cit de curind pe obedientii fostului si actualului regim.
Publicat acum o oră şi 15 minute
+Răspunde
Ronin
+8
In procesul de redactare a eratei care a fost preluată de Curtea Constituţională, au fost implicaţi fosta şefă a CSM, Alina Ghica, vicepreşedintele Consiliului de la acea dată Oana Schmidt Hăineală, și „cheile justiției” de la acea vreme, respectiv şefa instanței supreme, Livia Stanciu, şi şeful DNA de atunci, Daniel Morar. editat Sa vedem ce are de spus mr Johanis in privinta Romaniei lucrului bine facut.
Publicat acum 3 ore şi 25 minute
+Răspunde
SOBOLANU
+4
DOMNULE STELU DE ASTA RESPECT ENORM GRECIA SI POPORUL GREC !!!!!!
C-tin
+8
Trebuie o ancheta parlamentara si daca se adevereste falsul ( interventia ), toti cei ce au stiut si / sau au fost implicati , sa isi piarda dreptul de a profesa iar Basescu ca instigator sa isi piarda toate drepturile ce decurg din faptul ca a fost presedinte.
Publicat acum 3 ore şi 56 minute
+Răspunde
George Radu @ PATRIOT
+1
Ba, da ce de nume de impact iti tragi ..”patriot”..”romanul verde”..hi hi hi.stiu ca esti frustrat.cine te pune sa pupi bassonele in loc sa-l scuipi, cum face MAREA MAJORITATE CARE NU MAI VREA SISTEMUL MAFIOTO-BASIST din justitie? ACILEA E ADEVARATA CORUPTIE, lesinatule,la Kobeshi, Stanciuciu, Basilica ..astia sint BADIGARJII mafiei basist-pedeliste care a distrus Romania si-a papat ZECI DE MILIARDE DE EURO.
Publicat acum o oră şi 51 minute
+Răspunde
omu’
+6
mai bine l-ar inlocui ponta pe Mr.bean ,mutu’ de la justitie ,cu T neacsu
Publicat acum 4 ore şi 47 minute
+Răspunde
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.