Din Incirlik la Palomares, poveşti cu bombe nucleare

Înainte de a vorbi pe larg despre ceea ce s-a întâmplat deasupra localităţii spaniole Palomares în ianuarie 1966, eveniment pe care mulţi din generaţiile de azi nu-l cunosc, mă voi referi la fantasmagorica poveste cu bombele nucleare americane de la baza Incirlik din Turcia, care, potrivit unor minţi plecate cu sorcova, ar fi transferate în România. De ce spun că este o poveste fatasmagorică? Mai întâi de toate întrucât cei care au lansat-o, cât şi cei care au preluat-o în delir nu ştiu, sau ignoră în mod deliberat, că preşedintele american Barack Obama se află în ultimul an de mandat – aşa-numitul „mandat alb” -, când, exceptând un conflict armat mondial ori o altă situaţie de excepţie, nu mai poate angaja America în decizii majore cu implicaţii externe. În al doilea rând, ar trebui ştiut ce implică un atare transfer de arme nucleare dintr-un loc în altul. Acţiunea propriu-zisă este precedată de un lung şir de negocieri dintre ţara posesoare – recte SUA – şi cea în care acestea ar urma să fie amplasate, chit că prima îşi impune punctul de vedere. Este vorba de tratative între echipe politice, juridice, militare, de informaţii etc., care presupun mai multe runde. Urmează inspecţii amănunţite în locul în care aceste arme ar urma să fie depozitate, cu identificarea tuturor detaliilor implicate de o atare operaţiune foarte complexă: sunt piste pe care pot opera bombardierele ce transportă bombele? La faţa locului există întreaga logistică impusă de o astfel de acţiune? Etc. etc.

Din această perspectivă mi s-au părut hilare, dacă nu de-a dreptul tragice, afirmaţiile unor individe aciuate la diverse televiziuni de ştiri, care, fără să clipească, susţineau că atare bombe nucleare sunt transportate de… avioane de vânătoare. Sunt aceleaşi traseiste din media care vorbesc despre “mitraliere” în cazul celebrelor automate Kalaşnikov sau relatează cu lux de amănunte despre acţiunea grupării jihadiste Boko Haram în statul african…Niger, ele confundând senine această ţară cu Nigeria, gigantul continentului negru, stat eminamente musulman, sau, dacă vorbim din punctul de vedere al trecutului colonial, prima a fost colonie franceză, iar a doua britanică; al populaţiei sau al petrolului, ea fiind membră OPEC.

Revenind la istoria bombelor atomice americane din Incirlik, reamintesc că baza a fost instalată acolo imediat după aderarea Turciei la NATO, în 1952, cu un interes foarte clar dat fiind că era în apropierea graniţelor URSS, cu generalisimul Stalin în plină glorie. Pe atunci nu se vorbea nici în somn despre pericolul iranian, care era în siajul SUA, ori despre cel integrist jihadist. Cât priveşte numărul lor, articole şi ştiri recente pe care le-am citat vorbeau despre „circa 12 bombe B-61 (sau bombe cu hidrogen)”, cum susţinea Foreign Policy, alte surse spuneau, imediat după puciul eşuat din Turcia, că ar fi 50, pentru ca, zilele trecute, un fost preşedinte al României să declare că ar fi 90. Că este doar una sau sunt mai multe bombe – trebuie reţinut că este vorba de bombe termonucleare (cu hidrogen, adică) şi că, la Incirlik, au fost depozitate probabil cele mai multe în comparaţie cu celelalte baze NATO din Europa – Germania, Belgia, Spania, Italia etc.! Un mic mare amănunt: bombardierele nu au voie să zboare în spaţiul aerian american cu bombe nucleare la bord! Asta cel puţin pe hârtie.

După 1945, anul primei folosiri a unei bombe atomice pe un teatru de război – 6 august, Hiroshima, şi 9 august, Nagasaki – şi odată cu experimentarea primei bombe atomice în URSS, urmată de sosirea Franţei, Chinei, Indiei şi Pakistanului printre ţările posesoare de arme nucleare, a crescut şi posibilitatea unor incidente fatale cu atare tip de bombe. Cel mai grav a avut loc 17 ianuarie 1966, când un bombardier strategic Boeing B-52G al Strategic Air Command decolat de la baza Seymour Johnson din Carolina de Nord trebuia să survoleze Atlanticul şi Mediterana, iar în final Munţii Caucaz. În acest lung traseu trebuia să realimenteze în zbor. Aşa se face că a fost lovit de un KC-35 Stratotanker în cursul alimentării supravegheate de un alt B-52. Accidentul a avut loc la 9.450 metri altitudine deasupra Mediteranei, în largul coastelor spaniole, aproape de Palomares. Cele două avioane au explodat, opt membri ai echipajului KC-35 fiind ucişi. Aparatul a fost distrus complet, în vreme ce B-52G s-a rupt în mai multe bucăţi, trei din cei şapte membri ai echipajului decedând.

La bordul lui se găseau patru bombe H de tipul Mk 28, trei dintre ele fiind găsite pe pământ lângă localitatea Palomares din Andaluzia. Două s-au distrus în urma impactului cu solul, explozibilul convenţional răspândind circa 4,5 kg de plutoniu pe 250 hectare, ajungând până la fermele aflate la 1,6 km de coastă. A treia bombă a ajuns aproape intactă pe pământ, aproape de Palomares. În schimb, a patra bombă a căzut în Mediterana, fiind recuperată abia după 80 de zile de căutări intense. La operaţiune au luat parte US Air Force şi 3.000 de oameni, 38 de nave ale US Navy şi submarinul ALVIN. Ea a fost descoperită la 869 metri adâncime şi 8 km de mal căutătorii fiind sprijiniţi de pescarul spaniol Simo Orts, care văzuse în ce zonă căzuse în mare. A urmat decontaminarea solului, când 1.400 de tone de pământ încărcate în 6.000 de butoaie a 600 de litri fiecare au fost duse tocmai la centrul de retratare Savannah River Site din Aiken, statul Carolina de Sud. Culturile de tomate contaminate au fost acoperite cu pământ sau arse. La început, Pentagonul a negat acest incident foarte grav, în care dispăruseră patru bombe cu hidrogen, dar presa şi opinia publică mondială vuiau.

Se consemna un episod foarte grav din perioada Războiului Rece, primul după ce preşedintele Lyndon B. Johnson ordonase USAF (United States Air Forces) să declanşeze Operaţiunea Chrome Dome, prin care bombardiere B-52 având la bord bombe atomice trebuiau să survoleze spaţiul aerian din preajma graniţelor URSS, iar în cazul izbucnirii unui conflict militar cu Armata Roşie să arunce încărcătura lor pe teritoriul sovietic şi al sateliţilor săi din Tratatul de la Varşovia. În paranteză fie zis: cine şi ce avantaj mai putea căpăta dacă avea loc un război atomic? Mai precis, ce se întâmpla dacă incidentul avea loc lângă graniţele sovietice? În mod cert, nimeni nu mai putea pune o atare întrebare azi. Atunci, guvernul spaniol susţinea că incidentul Palomares a reprezentat „o dovadă a pericolelor apărute în urma folosirii de către aviaţia NATO a pistei de aterizare din Gibraltar” şi a hotărât ca niciun avion al Alianţei Nord-Atlantice să nu mai survoleze spaţiul său aerian, ulterior interdicţia restrângându-se la avioanele cu arme nucleare la bord.

Imediat, ţările ce aveau baze militare americane pe teritoriul lor au renegociat tratatele respective, concomitent luând un avânt extraordinar mişcarea pacifistă mondială, cu precădere din ţări în care existau baze militare cu bombe nucleare depozitate acolo. În fine, Administraţia Johnson a fost obligată să anuleze Operaţiunea Chrome Dome. A fost, cum o spun nu doar specialiştii, una dintre cele mai grave situaţii de risc pentru Terra.

Au trecut de atunci atâtea zeci de ani, în care pericolul nuclear nu s-a diminuat, dimpotrivă! Bombe atomice s-au mai pierdut, au căzut din întâmplare ori s-au distrus în urma unor şocuri. Cursa înarmărilor este una a morţii, dat fiind că, potrivit statisticilor, în timpul Războiului Rece s-au fabricat 70.000 de arme nucleare, mult mai distrugătoare decât cea folosită la Hiroshima, echivalentul mai multor zeci de tone de TNT pe locuitor. Ca urmare, şi numărul incidentelor a crescut, implicaţiile fiind imense. Experţii din anii 70-80 în dezarmare sunt octogenari azi, iar ei ştiu ei ce ştiu pledând pentru dezarmare totală.

Din păcate, nu conştientizează deloc o atare tragică perspectivă nici liderii actuali ai lumii şi nici acei claponi pudraţi care au invadat televiziunile, spre a spune românilor cât de benefică ar fi transferarea la noi a armelor atomice cu hidrogen din Incirlik!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.