O inițiativă și statul e pus în încurcătură

Urmează să decidem dacă le vom

De L.V.
O inițiativă și statul e pus în încurcătură

Urmează să decidem dacă le vom

Un bărbat a turnat din proprie inițiativă câțiva metri de asfalt pe Strada Tineretului. Strada nu se află pe lista de asfaltări de anul acesta, alte lucrări sunt programate.  Primăria nu știe ce va face cu peticul de bitum, scrie Ziarul de Bacău.

„În prezent se desfășoară lucrări de reparare a asfaltului pe mai multe străzi din cartierul CFR.

Strada Tineretului nu face parte din comanda făcută către firma de construcții pentru asfaltare, aici urmând să se execute intervenții asupra infrastructurii de apă și canalizare.

În schimb urmează să refacem stratul de balast. Unul dintre angajații firmei a luat decizia de a folosi materialul rămas de la asfaltările de pe alte străzi pentru a umple gropile mai adânci.

Urmează să decidem dacă le vom cere să îl scoată”, a declarat Andreea Negru, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău.

Zilele acestea au circulat pe rețelele de socializare mai multe fotografii de pe Strada Tineretului din municipiul Bacău, cu  porțiunea asfaltată, care măsoară  doar câțiva de metri.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. De ce sa scoată ceva ce e necesar tuturor celor fin zona? Pentru că e legea cu dedicație, adică, nu facem noi politico-afaceristii că nu iese parandaratul și nici cetățenii gospodari sa nu facă? Așa rămâne de izbeliște orice bun in Romania, orice se distruge natural in timp, după care, urla scârbele politicieni „totul e degradat la maximum, în primul rând, trebuie sa investim nu sa creștem pensiile „, adică, au lăsat spre degradare totala și pentru parandarat gras, incep sa urle că motiv sa mențină nivelul de trai al majorității cetățenilor sub limita suportabilității! Cei care susțin că trebuie curățată partea asfaltata, trebuiesc iubiți și stimulati cu ghioaga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.