Dinamo Bucureşti a remizat cu Athletic Bilbao

Echipa Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, joi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formaţia spaniolă Athletic Bilbao, în prima manşă a turului trei preliminar. Rivaldinho a înscris cu un şut la vinclu de la 30 de metri sub privirile tatălui său, Rivaldo, prezent pe Arena Naţională.

Athletic Bilbao a deschis scorul prin Laporte, în minutul 21, Dinamo Bucureşti reuşind egalarea prin Rivaldinho, în minutul 54.

0-1: Etxebarria a executat un corner de pe partea dreaptă, Etxeita a prelungit balonul cu capul la colţul lung şi Laporte a deschis scorul tot cu o lovitură de cap din 4 metri.

1-1: Salomao i-a pasat lui Rivaldinho şi acesta a restabilit egalitatea cu un şut la vinclu de la 30 de metri sub ochii tatălui său, fostul internaţional brazilian Rivaldo fiind prezent pe Arena Naţională.

În minutul 65, Nemec a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid a atacantului slovac.

În minutul 70, Muniain a reluat balonul cu capul, dar Nascimento a respins de pe linia porţii.

Dinamo Bucureşti: Penedo – Romera, Nedelcearu, Katsikas, St. Filip – Busuladzici (Rivaldinho ’46) – Hanca, Mahlangu, Nascimento (Anton ’84), Salomao – Nemec (Albin ’67). Antrenor: Cosmin Contra.

Athletic Bilbao: Herrerin – De Marcos, Etxeita, Laporte, Balenziaga – Vesga, Etxebarria (Rico ’81) – Susaeta (Lekue ’67), Raul Garcia (Merino ’90), Muniain – Aduriz. Antrenor: Jose Angel Ziganda.

Cartonaşe galbene: Nascimento ’34, Romera ’49, Rivaldinho ’55, Hanca ’61, Nedelcearu ’90+2 / Muniain ’30.

Arbitri: Tore Hansen (central) – Jon-Michael Knutsen, Oystein Ytterland (asistenţi) – Espen Eskas (rezervă) – toţi Norvegia.

Delegat UEFA: Aristeidis Stavropoulos (Grecia). Observator UEFA: Karen Nalbandian (Armenia).

La meciul de pe Arena Naţională au asistat 26.783 de spectatori, dintre care 30 de fani spanioli.

Galeria dinamovistă de la PCH a afişat înainte de începerea meciului un banner pe care scria: „UEFA – Mafia”. Chiar la debutul meciului suporterii de la PCH au refăcut din steguleţe albe şi roşii litera D din vechea siglă a clubului şi au afişat un banner pe care scria: „Împreună rescriem istoria”.

Partida retur se va disputa la 3 august, la Bilbao.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.