Corneliu Stan, director al direcţiei care se ocupă de derularea proiectelor cu surse regenerabile în cadrul Electrica SA, a fost şantajat de un bărbat care a fost arestat preventiv în urmă cu două zile de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Conform NewsIn, Tonea Chiriac, recidivist şi administrator al unei companii din Bucureşti, l-a ameninţat de mai multe ori pe Stan că îi va anunţa familia că este cercetat penal, dar şi că va arăta acesteia mai multe înregistrări compromiţătoare, dacă nu îi va da 400.000 de euro. Stan a făcut plângere la DNA, iar procurorii i-au organizat şantajistului un flagrant. De asemenea, procurorii au audiat mai mulţi martori în acest caz, printre care şi membri ai familiei, care au susţinut că, pe 3 mai, Chiriac a venit acasă la fostul director adjunct al Electrica şi a ameninţat că „îi ia gâtul”.
Conform motivării deciziei de arestare preventivă, în declaraţiile date în faţa anchetatorilor, Chiriac a recunoscut că a primit bani de la Stan, însă a negat că ar fi „exercitat ameninţări la adresa lui”.