Director INFP: E foarte puțin probabil ca seismele de la Izvoarele să fie produse de extracțiile de petrol

Directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, a declarat la B1 TV că motivul seismelor în lanț din județul Galați e foarte puțin probabil să fie exploatarea petrolului din zonă.

„Cutremurele din ultima perioadă din județul Galați au fost suprinzătoare chiar și pentru specialiști, sunt tot felul de ipoteze. Aceste exploatări de petrol care au loc în zona Izvoarele și în zona Schela sunt de mult timp și totuși nu au o amploare atât de mare ca să spunem că sunt responsabile de aceste situații. Sunt două aspecte care fac lucrurile să fie sensibile: apariția acestei secvențe care este o reală surpriză și efectul acestor cutremure care sunt resimțite pe o arie mică”, a declarat Mircea Radulian.

Directorul științific al INFP argumentează că situația din Spania este clar datorată extracțiilor de gaze din acea zonă, dar în România nu poate fi vorba de așa ceva. 

„Se poate vorbi de aceste efecte de inducere din cauza indundațiilor, dar ca să poți genera aceste seisme, inundațiile pot fi probabil doar efectul declanșator. Inundațiile nu ar fi putut să inducă aceste cutremure, decât dacă activitatea era deja generată, adică să producă declanșarea”, a mai spus Mircea Radulian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.