Directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj respinge acuzaţiile

David Ciceo, directorul aeroportului International „Avram Iancu” din Cluj respinge acuzaţiile şi spune că va pune la dispoziţia anchetatorilor toate actele necesare.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Comisia Europeană a iniţiat o anchetă în urmă unei plângeri potrivit căreia aeroportul ar fi acordat un ajutor de stat ilegal operatorului aerian Wizz Air, în timp ce instituţia ar fi beneficiat, la rândul sau, de un ajutor de stat de la CJ Cluj, sub formă de finanţare publică.

„Este vorba de o reclamaţie neadevărată. Noi sprijinim această investigaţie, vom pune toate actele la dispoziţie şi se va dovedi că Aeroportul Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj a respectat integral legislaţia europeană în vigoare”, a spus directorul aeroportului clujean, pentru Agerpres.

David Ciceo a mai amintit că o anchetă similară s-a desfăşurat la aeroportul din Timişoara şi că rezultatele nu se cunosc nici astăzi.

„Pot să va mai spun că la Timişoara au început investigaţia în 2011 şi nu există niciun rezultat încă, deci este posibil să dureze 5 sau 6 ani. După rezultat există posibilitatea de apel, deci probabil după 10-15 ani vom avea un răspuns”, a spus Ciceo.

La rândul sau, vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan, şi-a exprimat încrederea că anchetă va dezvălui că nu au fost făcute nereguli şi că legea a fost respectată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.