Bonus la leafă de zeci de mii de euro lunar

Directorul Transgaz a primit o mărire de salariu de 10.000 de lei

Salariul fix al directorului Transgaz, Ion Sterian, tocmai a fost mărit la 35.740 de lei brut lunar, de la 25.000 de lei anterior, în urma unei hotărâri a AGA din 6 martie. Directorul economic are și el salariul mărit, până la 29.783 lei brut. Pe lângă această indemnizație fixă, cei doi executivi primesc și una variabilă, al cărei cuantum nu este precizat în comunicarea făcută Bursei. Referitor la cuantumul acesteia, precizarea Transgaz este: “Cuantumul indemnizaţiei (fixe şi variabile) va fi completat după comunicarea de către Institutul Naţional de Statistică a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională”. Fără ca monopolul de transport al gazului natural să precizeze exact care este această remunerație variabilă, o putem aproxima dacă ne raportăm la fostul director general, de până anul anul, Petru Văduva. Acesta primea anual, ca bonus de performanță, 1,5 milioane de lei, circa 120.000 de lei lunar, bani care, adăugați la salariul fix, făceau din directorul Transgaz cel mai bine plătit executiv din companiileși instituțiile controlate de stat, la egalitate cu directorul Romgaz. Practic, lunar,fostul  director al Transgaz încasa echivalentul în lei a 30.000 de euro. Cum Sterian i-a luat locul lui Văduva ca director general, este de presupus că i-a preluat și salariul.
 
Potrivit principiului guvernanței coroporative, pe lângă salariul fix, CEO-ul Transgaz are dreptul să primească și o componentă anuală variabilă remunerației, calculată pe baza evoluției unor criterii de performanță. Respectivele criterii vizează depășirea țintelor din bugetul anual prevăzute în cazul EBITDA (profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare), al investițiilor și al reducerii cheltuielilor de exploatare. În stabilirea acestor ținte de performanță, directorul general are un cuvânt greu de spus, mai ales dacă este și președinte de CA, adică exact cum este cazul lui Sterian.
Toate companiile din energie controlate de stat au acest sistem de bonusuri, însă cuantumul maxim se găsește la Transgaz și Romgaz.
 
Remunerațiile generoase la Transgaz nu se opresc la directori. Și membrii Consiliului de Administrație sunt foarte bine plătiți. Astfel, “indemnizaţia brută fixă lunară acordată membrilor neexecutivi ai Consiliului de Administraţie reprezentând de două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii, recalculată pentru a fi pusă în acord cu noile contribuţii sociale obligatorii datorate conform Legii nr.227/2015…. componenta variabilă brută anuală pentru membrii neexecutivi ai Consiliului de Administraţie reprezentând 12 indemnizaţii fixe lunare.” Salariul mediu net din domeniul petrol și gaze în 2016, potrivit datelor Statisticii, a fost de 9.000 de lei. Așadar, cei patru membri neexecutivi, Nicolae Minea, Remus Lăpușan, Petru Văduva și Bogdan Iliescu primesc lunar, fix plus variabil, un salariu de aproximativ 20.000 de lei.
Estimări 2018: venituri în creștere, profit în scădere
Veniturile totale ale Transgaz pentru 2017 s-au consolidat la nivelul din anul anterior, de 2 miliarde de lei, în timp ce profitul net a scăzut cu 13,7% faţă de 2016 la circa 513 mil. lei, se arată într-o analiză a BT Capital Partners pe baza datelor din raportul Transgaz pe anul trecut.
Pentru 2018, operatorul a bugetat venituri totale de 2.5 miliarde de lei, mai mari cu 25,4% faţă de cele preliminare din 2017 şi un profit net în scădere cu 58,5% la 213 mil. lei. „În 2018 sunt planificate investiţii de circa 1,9 miliarde de lei finanţate parţial din surse proprii, fonduri UE şi împrumuturi bancare”, notează analiştii. Bugetul Transgaz urmează să fie votat de acţionari în luna martie din 2018.
Veniturile preliminiare din exploatare înainte de activitiatea de construcţii în 2017 au fost de 1,9 miliarde de lei, iar pentru 2018 Transgaz şi-a bugetat venituri pe acest segment mai mici cu 21% la 1,5 mld. lei. „Scăderea veniturilor din transportul internaţional al gazelor naturale cu 8.015 mii lei datorită variaţiilor cursurilor valutare a monedelor de derulare a contractelor încheiate cu Gazprom Export LTD şi a reglementării transportului pe conducta Isaccea 1 –Negru Vodă 1”, este unul dintre factorii care stau la baza scăderii acestor venituri, explică Transgaz. Veniturile din activitatea de construcţii ar urma să crească de 1060% la un miliard de lei.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Soare 1097 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Pentru șefi are țara bani. Problema e la șefii șefilor. Mafia sa trăiască.

  2. Cu contractul cu ungurii, ce se mai aude???? Daca este adevarat ceea ce spune toata presa, atunci da, merita un asemenea salariu, nu-i asa?? Bine zicea Victor Socaciu:”Buna tara …rea tocmeala ,aia hoti,ăștia hoți …mama lor la toți …”!!!!!!!!!

  3. Prostul este cine da, nu cine cere, dar si asta din urma, mare nesimtit, parca ar fi zacamintele de la mumasa din curte.
    In tara asta, chiar este permis orice , cum este permisa o astfel de NESIMTIRE ???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.