Discuție Obama – Putin

Președintele american Barack Obama și omologul său rus Vladimir Putin au avut o discuție informală duminică în marja summitului G20 desfășurat în Antalya, sudul Turciei, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea turcă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Înclinați unul spre celălalt, înconjurați de colaboratori, cei doi șefi de stat au discutat așezați pe fotolii de piele, izolați într-un colț al sălii în care circulau ceilalți lideri și numeroși oficiali.

Întrevederea, ale cărei conținut și durată nu au fost dezvăluite, nu fusese anunțată. Potrivit agenției Reuters, discuția a durat mai mult de 30 de minute.

Precedenta întâlnire Obama — Putin a avut loc la sfârșitul lui septembrie la New York, în marja Adunării Generale a ONU, exact înaintea declanșării intervenției militare ruse în Siria.

De altfel, soarta rezervată președintelui Bashar al-Assad, susținut de Moscova, rămâne în centrul divergențelor ruso-americane cu privire la căile de soluționare a conflictului sirian.

Sâmbătă, la Viena, o reuniune internațională a reușit să convină asupra unui calendar de tranziție politică în Siria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.