„Dl. Goe”, adică rectorul Valentin Popa, propus ca ministru al Învăţămîntului

Despre actualitatea lui Caragiale în societatea românească s-a scris şi vorbit mereu, dar parcă nimeni n-a reuşit s-o dovedească mai bine decît rectorul Valentin Popa, viitorul ministru al Învăţămîntului din partea PSD în Guvernul Dragnea III. Limba pe care o vorbeşte rectorul depăşeşte cu mult eforturile scriitorilor de a ironiza agramatismul unora.

Dezacordurile spectaculoase din discursurile lui publice merită adevărate studii de specialitate, căci reprezintă construcţii incredibile, rezultate din cunoaşterea cel mult superficială a limbii române!

Cu toate acestea, ceea ce-l defineşte este acea „pamblică” pe care spune că a tăiat-o la deschiderea unei cafenele. Evident, forma corectă a cuvîntului este „PANGLICĂ” şi, potrivit DEX, vine din magh. “pántlika”, definind acea binecunoscută fîşie de pînză. De la cuvîntul „panglică” a derivat şi cuvîntul „panglicar”, care înseamnă scamatorul de circ ce se foloseşte de „panglici”, fiind şi un „epitet dat unui șarlatan, unui escroc, precum și unei persoane care vorbește mult și nu la obiect”. Extrem de interesant este şi sensul figurat menţionat de August Scriban în „Dicţionaru’ limbii româneşti”, apărut în 1939: „Mare înșelător politic al poporului”!

În unele regiuni ale ţării este drept că se foloseşte în popor şi cuvîntul „pamblică”, însă limba literară nu-l poate accepta întrucît este profund incorect gramatical, fiind de netolerat nici măcar în limbajul unui profesor, darămite în limbajul unui ministru al Învăţămîntului.

În literatură, Ion Luca Caragiale a folosit de mai multe ori cuvîntul „PAMBLICĂ” tocmai pentru a ironiza limbajul unor agramaţi! Vă prezentăm mai jos patru exemple din schiţele „Dl. Goe” şi „Five o’clock”, în care ridicolizarea unor personaje se face şi prin folosirea acestui cuvînt preferat al viitorului ministru al Învăţămîntului, Valentin Popa.

În celebra schiţă „Dl. Goe”, pe care, în mod sigur, Valentin Popa a avut-o în programa şcolară, Caragiale foloseşte de trei ori cuvîntul „pamblică”, în legătură cu locul unde dl. Goe îşi ţine biletul de tren, adică la pălărie, sub „pamblică”. De remarcat că dl. Goe este îmbrăcat într-un costum de „marinel”, „marinal” sau „mariner”, trei cuvinte care subliniază nivelul intelectual al personajelor, fie că este vorba despre „mam’mare”, „mamiţica” sau doctul domn Goe.

Să-l recitim, aşadar, pe Caragiale pentru a-l descoperi pe rectorul Valentin Popa de la Suceava. Primul fragment:

„Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte împacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:

– Mam’mare! de ce nu mai vine ?… Eu vreau să vie!

– Vine, vine acuma, puişorul mamii ! răspunde cucoana.

Şi sărută pe nepoţel; apoi îi potriveşte pălăria.

Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Formidable, şi sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Miţa, că „aşa ţin bărbaţii biletul”.

– Vezi ce bine-i şade lui – zice mam’mare – cu costumul de marinel ?

– Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel ?

– Da cum ?

– Marinal…

– Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la copii – marinel.

– Vezi că sunteţi proaste amândouă ? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel…

– Da cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.

– Mariner…

– Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam’mare, şi iar sărută pe nepoţel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.,

Dar nu e vreme de discuţii filologice: soseşte trenul – şi nu stă mult.”

Al doilea fragment este episodul în care domnului Goe îi zboară pălăria pe geam şi, implicit, biletul pe care-l avea sub „PAMBLICA” acesteia:

„– Mamiţo! mam’mare! tanti!

– Ce e ? Ce e ? sar cocoanele.

– Să oprească ! zbiară şi mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria ! să opreascăăă !!!

Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la staţia din urmă.

– Biletele, domnilor !

Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate şi Goe să făcă acelaşi lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, şi, dacă a zburat pălăria, fireşte c-a zburat cu pamblică şi cu bilet cu tot. Dar avea bilet.

– Parol ! chiar eu l-am cumpărat ! zice tanti Miţa”.

Acelaşi buclucaş cuvînt, „PAMBLICĂ”, revine şi în „Five o’clock”, tot ca mijloc de ironizare a limbajului unor personaje ridicole, precum „Madam’ Măndica Piscopesco” sau surioara sa, „Madam’ Tincuţa Popesco”:

„Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine): Ai văzut pe Miţa?

Eu: Pe sora matale?

Măndica: Nu… Pe Miţa, pe Potropopeasca a tînără?

Eu: Da; era într-o lojă în faţa mea…

Măndica (Tincuţii): Ai văzut?

Tincuţa (mie): Cu cin’…

Măndica: Taci!… (Mie): Cu ce pălărie era?

Eu (încurcat): Cu…

(Tincuţa vrea să mă-ntrerupă.)

Măndica (astupîndu-i gura cu mîna): Cu o pălărie mare…

Eu (răsuflînd): Da…

Măndica (Tincuţii): Ai văzut? (Mie): Bleu gendarme!

Eu: Da…

Măndica (mie): Cu pamblici vieux-rose…

(Eu dau din cap afirmativ.)

Măndica (Tincuţii): Te mai prinzi aldată?

Tincuta: Stai, să vedem… (Mie): Era cu bărbatu-său?

Măndica (Tincuţii): Taci tu!”

Acum, iată, ne este clar din ce lume vine acest nou ministru al Învăţămîntului, rectorul Valentin Popa, de la Universitatea din Suceava: din lumea lui Caragiale, fiind, prin limbaj, un Domn Goe la maturitate!

Ştim şi locul în care vine Dl Goe Valentin Popa, în Parlamentul României, format din foarte mulţi agramaţi, pentru care limba română are multe alte obstacole: folosirea lui „decît”, conjugarea verbului „a vedea”, ca să nu mai vorbim despre criminalele dezacorduri dintre subiect şi predicat! Dar, după ce plagiatul unor Prim-miniştri, al şefei DNA şi chiar al unor „intelectuali ai lui Băsescu” au fost declarate aproape normale, de ce ne-ar mai surprinde limbajul caragialesc al unui ministru, fie el ministru al Învăţămîntului? Deci, „la bulivar, birjar, la bulivar!”