Dosarele X, cu Patriciu și SRI în rolurile principale

Judecătoria Sectorului 5 a încuviinţat executarea silită a SRI, la cererea lui Dinu Patriciu, care a solicitat plata daunele de aproximativ 50.000 de lei obţinute în procesul în care a acuzat ascultarea ilegală a telefoanelor de către Serviciu. Ce spune în replică SRI?

Dosarele X, cu Patriciu și SRI în rolurile principale

Judecătoria Sectorului 5 a încuviinţat executarea silită a SRI, la cererea lui Dinu Patriciu, care a solicitat plata daunele de aproximativ 50.000 de lei obţinute în procesul în care a acuzat ascultarea ilegală a telefoanelor de către Serviciu. Ce spune în replică SRI?

Judecătoria Sectorului 5 a încuviinţat executarea silită a SRI, la cererea lui Dinu Patriciu, care a solicitat plata daunele de aproximativ 50.000 de lei obţinute în procesul în care a acuzat ascultarea ilegală a telefoanelor de către Serviciu, însă oficialii SRI afirmă că suma a fost plătită încă din august.

Patriciu s-a adresat Judecătoriei Sectorului 5 în luna octombrie, când a făcut o cerere de executare silită a SRI, pentru a îi fi plătite daunele morale în valoare de 50.000 de lei decise definitiv în luna februarie, în procesul în care a acuzat că telefoanele i-au fost ascultate ilegal.

La primul termen, pe 27 octombrie, procesul s-a amânat pentru ca la dosar să fie depusă decizia definitivă a ÎCCJ, iar la al doilea termen, cel din 10 noiembrie, Judecătoria a dispus admiterea cererii de executare silită, potrivit portalului instanţelor de judecată, informează realitatea.net, care citează Newsin.

Pe de altă parte, oficialii SRI au declarat că Serviciul respectă hotărârile judecătoreşti și că pe data de 23 august 2011, prin ordin de plată, s-a achitat integral suma decisă de ÎCCJ către Patriciu. „SRI poate pune la dispoziţie orice document justificativ, pentru a demonstra cele declarate”, a declarat Sorin Sava, şeful Biroului de presă al Serviciului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, în luna februarie, că Serviciul Român de Informaţii va trebui să îi plătească lui Dinu Patriciu 50.000 de lei despăgubiri, în procesul în care omul de afaceri a cerut daune pentru că telefoanele i-au fost ascultate ilegal. Instanţa supremă a respins, astfel, recursurile împotriva deciziilor instanţelor inferioare.

SRI a făcut o cerere de revizuire a acestei decizii a instanţei supreme, care urmează să fie luată în discuţie în 9 decembrie, la Secţia I Civilă a ÎCCJ.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.