Două avioane militare s-au prăbușit

E vorba de două avioane de antrenament U-208, iar piloții participau la o misiune de antrenament, au precizat forţele aeriene într-un comunicat.

De (C.T.)
Două avioane militare s-au prăbușit

E vorba de două avioane de antrenament U-208, iar piloții participau la o misiune de antrenament, au precizat forţele aeriene într-un comunicat.

Doi piloţi ai forţelor militare aeriene ale Italiei au murit după ce avioanele pe care le pilotau s-au ciocnit în zbor nu departe de Roma, marţi, la sfârşitul dimineţii, a anunţat şefa guvernului italian Giorgia Meloni într-un comunicat, informează AFP.

„Vestea morţii a doi piloţi ai forţelor aeriene, într-un accident aerian care s-a produs la Guidonia, lângă Roma, ne umple de tristeţe”, a declarat Giorgia Meloni, adresând condoleanţe familiilor celor doi piloţi şi forţelor militare aeriene ale Italiei.

Cei doi piloţi se aflau la bordul a două avioane de antrenament U-208 şi participau la o misiune de antrenament, au precizat forţele aeriene într-un comunicat.

Avionul U-208 este un aparat uşor, cu o singură elice, ce poate transporta, în afară de pilot, cel mult patru pasageri, cu o viteză maximă de 285 km pe oră.

Cauzele coliziunii produse în zbor între cele două aparate nu sunt cunoscute în acest stadiu.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Daca erau avioane militare presupun ca pilotii erau militari bine indtruiti sa lupte in NATO.Acum am inteles de ce toate ajutoarele militare trimise de NATO sau de americani Ukrainei ,nu au folosit la nimic ,de bine ce sint instruiti militarii lui Zelenski care sint instruiti in occident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.