Dragnea ar porni la miting: „Să aibă sens”

Comitetul Executiv Național al PSD ar putea decide organizarea unui miting al partidului, iar Liviu Dragnea nu respinge ideea, precizând că dacă se organizează trebuie să aibă „sens”.

„Eu nu am venit să cer susținere, eu am venit să dau susținere partidului pentru a continua ceea ce am început. (…) Putem discuta de un miting, dar nu de susținere. Discutăm mâine sau în zilele următoare. A fost o idee, nu este analizată sau dusă la capăt”, a spus Dragnea la Băile Herculane, unde s-a întrunit conducerea partidului.

Întrebat ce va face dacă vor exista pesediști care vor cere organizarea unui miting, Dragnea a spus: „Dacă vor fi colegi care la CExN vor cere un astfel de miting vom discuta. De data asta n-o să mai resping această idee, dar, dacă hotărâm să facem un miting, trebuie să stabilim exact pentru ce îl facem. Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să facă un astfel de miting, eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens”.

Premierul Mihai a fost și el chestionat de către jurnaliști dacă e gata să iasă în stradă, alături de colegii din PSD.

”Reporter: Ieșiți în stradă pentru Liviu Dragnea?

Mihai Tudose: Suntem deja afară”.

Conducerea PSD se reunește în contextul în care Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare de către DNA la începutul săptămânii în afacerea Tel Drum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

9 Comentarii

  1. La aceasta manifestatie vor participa toate persoanele asistate social, adica prostii Romaniei precum si toti securistii ca tot le merge bine cu toate salariile si pensiile marite.

    • Corect!
      Abia astept mitingul PSDist cu asistatii social si cu pensionarii umiliti de minciunile lui Dragnea care le-a DAT 20 de Lei la Pensiile lor mici de supravietuire in timp ce TOATE se SCUPESC zi de zi, ii vezi pe amaratii lui Dragnea la TVuri, Antena 3 si Romania TV sunt fruntase cu Interviurile in care Oamenii amarati se plang ca TOATE se scumpesc!
      Abia astept sa-i vad la Miting, multumindu-i lui Dragnea ca TOATE se SCUMPESC iar ei vor pune pe masa de Craciun cateva rabdari prajite, ca si pana acum!
      S-o vad si pe Floricica dansatoarea explicandu-ne cum e cu Dosarul OLAF al lui Dragnea, cu Modificarile la Legile Justitiei si cu Modificarile la Codul Fiscal(„revolutai fiscala”!) si cu cele 21 de Miliaone de Euro FURATI de firma TEL DRUM din Fonduri Europene, cu Documente Falsificate, 21 de Milioane de Euro Returnati deja de Romania catre Comisia Europeana, dar inca NERECUPERATI de la TEL DRUM!
      Toate astea vreau sa le auzim de la sustinatorii PSD, aia multi pe care ii invoca Dragnea!
      Hai, iesiti la Miting sa va faceti de ras, ca data trecuta cu Floricica dansatooarea!

      Va imaginati ce va scrie Presa internationala despre Miting, Presa care deja il face praf zi de zi pe liderul PSD de la Bucuretsi IMPLICAT in Falsificare de Documente cu Fonduri de la UE, dupa cum a spus-o OLAFul, iar cetatenii UE din tarile membre UE se vor intreba: „Cum adica noi, Germanii pompam sume URIASE la UE ca sa le fure astia din Romania lui Dragnea?”!
      Hai, iesiti la Miting, asteptam spectacolul decaderii depline a lui Dragnea de la Teleorman!
      Cotidianul, va rog sa dati comentariul!

    • Inca ceva, cum actioneaza PSDul pe furis, de FRICA Romanilor:

      „Guvernul Tudose a dat pe furis o Ordonanta de urgenta: Obliga firmele sa faca negocieri colective pentru Transferul contributiilor.

      Odata cu Adoptarea de Urgenta a Trecerii Contributiilor in sarcina angajatilor, Guvernul a dat fara sa anunte o noua OU prin care Obliga toate firmele sa initieze Negocieri Colective pentru punerea in practica a transferului.

      Ordonanta a fost publicata JOI in Monitorul Oficial.

      Guvernul a Adoptat-o insa in urma cu 8 zile, mai exact in aceeasi zi in care a trecut si Ordonanta revolutiei fiscale.
      Niciun cuvant NU a fost suflat despre acest lucru.

      Casa de avocatura VP&Partners a explicat, pentru Profit.ro, ca in intervalul 20 noiembrie – 20 decembrie 2017, Angajatorii sunt Obligati sa faca aceste negocieri, insa in Actul normativ NU exista nicio Sanctiune prevazuta in cazul in care NU o vor face.

      In schimb, OU da puteri sporite sindicatelor, care vor putea acum sa negocieze in unitatile in care nu exista sindicat sau in care sindicatul este nereprezentativ.
      Aceste drepturi sporite sunt valabile insa strict pentru negocierea noilor salarii pe ordonanta „revolutiei fiscale”.

      De ce au dat-o pe furis, fara sa se bat5a-n piept si fara nici o Sanctiune pentru firmele care NU o baga in seama??
      SIMPLU: Constitutia NU le permite sa isi bage nasul in Afacerile Firmelor private!

      Deci, aceasta mareata si grijulie OU data pe FURIS, ii ajuta pe PSDei sa ii manipuleze din nou pe Romani, asa: „Noi vrem sa va MARIM Salariile, dar NU putem, vorbim doar vorbe goale. Cu 2 lei, cu cat am Marit la Bugetari, dar VREM sa va marim Salariile.
      Problema e ca Angajatorii astia RAI nu vor si NOI PSDeii NU avem ce sa le Facem, ca NU ne lasa Constitutia”!
      Rusine, manipulatorilor!
      Cotidianul, va rog sa dati comentariul!

  2. cum adika Partidu Comunistoid aflat la Putere face miting penca Lideru lui Maximo a FURAT de la STAT si trebe sa faca PUSCARIE , adica e un HOTOMAN !
    LA 1900- 1917 , Partidu Comunist facea demonstratii cand Puterea Burgheza vroia sal bage la puscarie pe liderul comunist, sarman , fara avere, fara nimika, gen Ceausescu , era un prapadit de cizmar !
    Pai se compara mertzanele , lor si copiilor, doctoratele … si averile noilor imbogatiti cu prapaditii de la PCR, PCUS, …?
    Eu nu mai inteleg cum e cu Comunismu si Burghezia !

  3. Puterea unui partid, poate fi demonstrata si in strada daca cei ce sustin programul de guvenare sunt multumiti de acest program. Daca va fi un miting, vom putea vedea daca acest guvern are sustinere populara sau nu. Putem face comparatie intre mobilizarea ce o face opozizia ce este sustinuna de „servicii” , justitia „indeependenta” si multinationale, vis-a-vis de majoritatea populatieiei. Putem face si o comparatie la numarul de sustinatori. Sa nu-mi spuneti ca PSD-ul ii va plati pe cei care vin la miting pentru ca si recipropa este valabila si sa nu uitam „cetateanul” in geaca rosie ce a participat la un mitig neautorizat sfidand Constitutia si a instigat la nerespectarea vointei populare a alegerilor.

  4. Tudoseeee, nu sunteti afara, baaa, SUNTETI PE DINAFARA, HABAR N-AVETI SA CONDUCETI CORABIA, o duceti drept spre ochiul furtunii! Hai, ia faceti un miting, ca ne e dor de Florica dansatoarea! Are partidul bani de autobuze, microbuze si carucioare cu rotile, ca auzeam c-aveti datorii? Baa, daca veniti cu scheletele ambulante care va voteaza, sa puneti muzica de fundal „Thriller”!

  5. Iesiti afara sa sustineti hotia si coruptia! Haideti dati „un sens”,acestui miting. Naivilor, spalatilor pe creier: se goleste tara datorita hotiei,minciunii si coruptiei din Parlamentul Romaniei si nu numai si voi va ganditi sa faceti miting …sa sustineti un penal,care, ca sa isi scape pielea, se foloseste de institutiile statului,mass-media si aplaudacii de serviciu!
    Va meritati soarta!

  6. Daca PSD se hotaraste sa organizeze un astfel de miting, le spun de pe acum: este cea mai proasta idee!!!

  7. Pentru susținerea Guvernului și a PSD-ului, să ieșim în stradă toți care ne simțim reprezentați de acest partid, dar pentru susținerea lui Dragnea să iasă numai bogătașii care au agonist averi uriașe prin furt ca si dansul.
    Dragnea e un parvenit care a furat si PSD-ul si-l va duce de râpă dacă nu este alungat cât mai repede din funcțiile de Presedinte al PSD-ULUI si al Parlamentului.
    Să fie aleși oameni săraci și curați în funcțiile uzurpate de parvenitul Dragnea si dânsul să-și caute de drumurile pe la DNA si Tribunale însoțit de clica îmbogățită din jurul lui.
    PSD-ul este partidul celor săraci pe care l-au confiscat niste șmecheri care au furat ca în codru, dar care nu va dispărea dacă dispare Dragnea si clica îmbogățită pr spionarea poporului din jurul lui, ci dimpotrivă, va avea voturile noastre, pe care ei ne cred prosti, da suntem multi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.