Dragnea, avertisment pentru Cioloș: Depunem moțiune

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, în cazul în care Guvernul Cioloș ar intenționa să vândă o companie din domeniul strategic al României, partidul său convoacă Parlamentul în sesiune de cenzură și depune moțiune de cenzură.

Dragnea a fost întrebat duminică la România TV cum comentează faptul că Guvernul Cioloș ar intenționa să vândă câteva mine de sare din România.

„În primul rând, Guvernul Cioloș nu are niciun fel de legitimitate ca guvern interimar să vândă vreo bucățică, vreo piatră din România. Asta este exclus. Ca să poți să vinzi ceva în România trebuie să ai totuși în spate o susținere legitimă, o susținere populară și să prezinți argumente serioase pentru ca din România să plece ceva. Plus că asta este un domeniu strategic. La noi în programul de guvernare spunem clar: mai ușor cu privatizările de dragul privatizării. Dacă este o companie care este în pământ, care este praf și pe care statul nu poate să o rezolve, să o refacă profitabilă, da, dar companii care au venituri foarte mari, strategice, nu avem de ce să le vindem. Eu cred că dacă acest guvern încearcă să facă acest lucru atunci putem convoca Parlamentul într-o sesiune extraordinară pentru moțiune de cenzură”, a afirmat liderul PSD.

Liviu Dragnea a mai spus că în situația în care vreun act al guvernului pune în pericol securitatea națională, siguranța națională, interesele strategice, atunci PSD va depune moțiune de cenzură, chiar dacă în acest fel s-ar putea ajunge la alegeri anticipate.

„Când au venit în Parlament să ia susținerea (Guvernul Cioloș – nr.) nu au vorbit de privatizări. Au spus că fac lucruri bune, că eficientizează unde e de eficientizat și că au o relație bună cu Parlamentul. Nu au făcut niciuna din astea. Vor să facă al treilea lucru — să vândă?”, a spus Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.