Drulă a dat de înțeles că PSD și PNL au un joc prin care vor să pună cu orice preț mâna pe primărie. „Miza e enormă. Să captureze Capitala pentru PNL-PSD. Rețelele de partid mufate la banul public văd o catastrofă dacă pierd Primăria generală.”
Sondajul publicat de INSCOP îl dă pe Drulă departe de plutonul fruntaș format din Băluță, Ciucu și Anca Alexandrescu.
Candidatul USR a acuzat PNL că măsluiește sondaje pentru a manipula opinia publică. „E strategia pe care i-au aplicat-o de două ori lui Nicușor Dan, și în 2016 cu Predoiu și în 2024 cu Burduja.”
Drulă a făcut apel la rivalul său direct, Ciprian Ciucu. Candidatul USR a povestit că primarul Sectorului 6 i-ar fi spus că liberalii ar fabrica dosare penale. „E urât că Ciprian Ciucu se folosește de asta. El, care de atâtea ori mi-a spus că PNL tinde să se confunde cu Statul, că se fac jocuri murdare cu dosare penale și că îi e frică.”
Cătălin Drulă i-a aruncat mănușa lui Ciprian Ciucu. El îi cere o dezbatere. „Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța.”
drula vrea sa își expune bărbaților sai nu crede ca ciucu are bărbăție, probabil bănuiește ca si-a schimbat bărbăția.Ganduri de ” drula” – conform dex drula = femeie destrăbălare.