Dublă lansare de carte la Librăria Eminescu

”Edgar Papu şi protocronismul în spațiul revistei Luceafărul”

Librăria „Mihai Eminescu” şi Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, vă invită luni, 26 octombrie 2015, ora 17.00, la lansarea volumului „Edgar Papu şi protocronismul în spaţiul revistei «Luceafărul»”, de Vlad-Ion Pappu, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2015.

Invitaţi de onoare: Acad. Eugen SIMION, Dr. Aurel VAINER, Dr. Ionel OPRIŞAN.

Vlad-Ion Pappu (n.1956) este doctorand la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, pregătind teza cu caracter monografic asupra părintelui său, Edgar Papu, intitulată Condiţia intelectualului în epoca stalinistă – ”contenciosul” Edgar Papu. Studiu de caz.

Licenţiat al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, secţia germană-italiană, a colaborat la publicaţiile Viaţa Românească, România literară, Luceafărul, Contemporanul, Familia, Flacăra, Adevărul literar şi artistic, România liberă, Literatorul…

Traducător (transpunerea lucrării Studii româneşti, autor Robert Rössler, inedit, 1987), editor (îngrijeşte ediţiile Eminescu într-o nouă viziune, autor: Edgar Papu, prefaţă: Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Princeps edit Iaşi, 2005 şi reconstituie manuscrisul studiului Estetica lui Dante, autor Edgar Papu, cu elaborarea bio-bibliografiei autorului, Princeps edit Iaşi, 2005), prefaţator (semnează introducerea şi tabelul cronologic la volumul Între cer şi pământ (roman), autor: Otto Ludwig, traducere: Mihaela Pălănceanu, col. BPT, Editura Minerva, Bucureşti, 1983) şi memorialist (înfiinţează Fundaţia culturală Edgar Papu, 2011), consacrându-se recuperării operei lui Edgar Papu şi reabilitării sale, autor al documentarului Edgar Papu – la ceasul dreptăţii în România literară nr.14/2012)

”Îmi propun să abordez iniţiativa protocronismului românesc, aşa cum a fost concepută de Edgar Papu, punctând geneza, evoluţia şi externalizarea ideii propriu zise, relevând consecinţele ei asupra climatului literar şi politic din perioada 1974-1989, ca şi perimarea mobilurilor psihologice care au generat-o, prin mutaţiile radicale intervenite după 1989 în viaţa literară”, mărturiseşte autorul.

Constatarea preliminară făcută de cronicar este că studiul lui Edgar Papu eliberează literatura română de judecata numeroaselor etichetări. Realmente, istorismul reprezintă o excepţie în opera esteticianului, nevoit de astă dată să măsoare întâietăţi pe scara timpului, cu toate că această cronologizare pare mai curând o confruntare între momente, curente sau epoci culturale, decât între reperele culturale ale unor opere, considerate în mod izolat.

”Memorii dintr-un secol”

Jurnal 1929-1931

Epistolar 1964-1965

Ediţie îngrijită de fiul său Vlad-Ion Pappu, editată la Cluj Napoca

Edgar Papu (1908-1993), estetician, filosof al culturii, teoretician al artelor, critic şi istoric literar, cu exegeze majore în eminescologie, eseist şi poet, publicist şi traducător de marcă şi, nu în ultimul rând, dascăl cu o bogată activitate pre- şi universitară, la Catedra de Estetică şi Compraţia marilor literaturi a profesorului Tudor Vianu.

”Am cunoscut doi drepţi în viaţa mea… Îi simt în mine apropiaţi până la înfrăţire. Este ciudat că aceştia doi sunt în acelaşi timp, dintre toţi ce i-am cunoscut, cei mai fervenţi, mai adevăraţi iubitori ai româniei. Nu scriu anume acest cuvânt cu literă mare, căci nu mă gândesc la ţară, ci la esenţa fiinţei româneşti. Mă întreb uneori, de când am citit Cartea împărtăşaniei a bunului Nicu Steinhardt, dacă viziunea sa paradisiacă a sursei acestei fiinţe nu pornea dintr-o sursă apropiată de aceea a viziunii protocronistului Edgar Papu? Eu, care nu mă pot socoti un mare patriot român, nu pot împărtăşi aceste credinţe ale bunilor mei prieteni. Dar nu mă pot minuna îndeajuns de aceste născociri ale inimii, mai degrabă decât ale minţii, într-un timp în care o autentică fiinţă românească era terfelită, pervertită, ameninţată cu dispariţia. Şi, uneori, când minţile tac, nu e oare bine să-ţi laşi inima să vorbească?”, scria profesorul Nicolae Balotă despre aceste memorii, în Caietul albastru.

Destăinuirile epistolare reprezintă un teritoriu privilegiat pentru defulare (ca şi spaţiul confesiv al Jurnalului pe care marele profesor Edgar Papu îl utilizează pentru a-şi etala cu o detaşare ironică de carnavalesc cele auzite, cu exactitate de proces verbal cele trăite în imediat şi pentru a formula în mod brutal ce crede despre sine şi despre anturajul frecvent, devenit involuntar sau nu parte din angrenajul unui joc psihologic.

”Sinceritatea nestânjenită din Scrisorile angelice are, totodată, meritul de a defrişa o bună porţiune din impostura ce maculează viaţa literară a anilor ‘50 şi ‘60, cu repercusiuni în judecata critică ce ajung până în zilele noastre, introducând necesarele nuanţări care să permită emiterea unor aprecieri consonante cu adevărul istoric, de multe ori ocultat de versiunile oficial acceptate.

Iată, pe scurt, istoria nefardată a unei cărţi ce se încăpăpţânează totuşi să apară pentru a-l arăta pe tatăl meu aşa cum a fost”, scrie Vlad-Ion Pappu.