Dublu asasinat în SUA. Parlamentari democrați, împușcați în casă

John Hoffman și Melissa Hortman, doi parlamentari

De L.V.
Dublu asasinat în SUA. Parlamentari democrați, împușcați în casă

John Hoffman și Melissa Hortman, doi parlamentari

John Hoffman și Melissa Hortman, doi parlamentari democrați din Minnesota, dar şi  partenerii acestora,  au fost împușcați în casele lor.

Update:  Guvernatorul statului american Minnesota, Tim Walz, a anunțat duminică arestarea unui bărbat în vârstă de 57 de ani, presupusul ucigaș al parlamentarei Melissa Hortman, democrata cu cel mai înalt rang din legislativul statului, transmite Reuters.  Vance Luther Boelter  a fost reținut după o căutare masivă a forțelor de ordine în tot statul.

Tot el este, potrivit autorităților, autorul unui atac armat asupra unui alt politician din același stat, senatorul John Hoffman, și a soției acestuia, Yvette, în locuința lor, aflată la numai câțiva kilometri de scena celor două crime.

Walz a precizat că Hoffman a fost lovit de nouă gloanțe și se reface după ultima intervenție chirurgicală la care a fost supus.

Boelter are legături cu pastori evanghelici și pretindea că este expert în securitate cu experiență în Fâșia Gaza și în Africa, arată mesaje pe care le-a difuzat online și documente publice consultate de Reuters.

El a fost acuzat de două omoruri și două tentative de omor, conform unei plângeri penale din comitatul Hennepin din statul Minnesota. Actul făcut public duminică menționează că trei din infracțiuni pot fi pedepsite cu până la 40 de ani de închisoare.

În vehiculul de teren al lui Boelter, poliția a găsit trei pistoale mitralieră AK-47, un pistol de calibrul 9 mm și o listă cu alți oficiali publici pe care erau indicate și adresele acestora.

Guvernatorul Walz a afirmat că atacul comis de suspect a fost ”un asasinat motivat politic”.

Update: Suspectul a fost identificat. E vorba despre  Vance Boelter, are 57 de ani şi, potrivit unui oficial din cadrul forţelor de ordine, acesta lucrează pentru o companie de securitate.

Potrivit Anchetatorilor, suspectul s-ar fi prezentat drept ofițer de poliție.

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a declarat sâmbătă dimineață că a fost informat cu privire la „situația actuală” din suburbiile Champlin și Brooklyn Park, ambele situate în zona metropolitană Minneapolis.

 

„Am fost informat cu privire la împuşcăturile teribile care au avut loc în Minnesota, care par a fi un atac ţintit împotriva legislatorilor de stat”, a spus preşedintele într-o declaraţie publicată de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, pe X.

Procurorul general Pam Bondi şi FBI conduc ancheta, a mai spus Trump

„O astfel de violenţă îngrozitoare nu va fi tolerată în Statele Unite ale Americii. Dumnezeu să binecuvânteze oamenii minunaţi din Minnesota, un loc cu adevărat minunat!”, a transmis  Trump.

 

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Sînt destui ce filmează California unde e vai ș-amar. Dar ce să vezi, nu se-ntîmplă nimic, e liniște și poace.

  2. Iar lumea o sa spuna ca ce rai sunt republicanii ca au ajuns sa ii impuste pe democrati. Asta o fi fitilul?

    1. „Revoluția” din California e alimentată cu bani chinezești ce ajung și-n buzunarele variilor agenți din Congresul american.Cum băieții de la Langley(CIA) aripa tânără , s-au pus pe treabă, Beijingul poate elimina unele conexiuni prea vizibile și cum la nivelul ăsta exfiltrarea e exclusă…

  3. din cate citesc, se pare ca au fost asasinati pentru ca au votat cu republicanii in favoarea interzicerii serviciilor medicale si altor beneficii care erau acordate migrantilor ilegali. mai mult, masina suspectului era plina cu manifeste „No Kings”, cea mai mare manifestati anti-Trump organizata in multe orase din SUA azi. in traducere, „socialistii toleranti” „partidul oamenilor de rand” si al „celor cu educatie” a inceput asasinatele, asa cum au incercat si impotriva lui Trump si altor republicani in trecut

  4. Asta e continuarea a ceea ce au încercat să-i facă dymukracii, lu’ Trump, în campania electorală: gaură pentru cercel în ureche!
    Și a ceea ce aproape i-au făcut $$oroșijdii ‘lii, lu’ Fico, în Slovacia!
    …și MAI URMEAZĂ! „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, și ureche pentru ureche……[Rumburak]

  5. atat pt victime cat si pt autorii care daca nu au o problema psihica atunci erau disperati si au ajuns sa…groaznic…

  6. Dacă nu iau și alții exemplu rămâne doar un fapt regretabil ce demonstrează că Lumea condusă de cei aflați la butoane o ia din ce în ce mai mult razna !
    Unii omoară cu sutele de mii, alții doar câte unul doi, dar la fel de criminal și condamnabil !
    Sper ca până la urmă să nu rămână nimeni nepedepsit ! 8-)

  7. Cum e vorba de doi „…man” lucrurile trebuie sa dea de gindit … Totusi, sper sa nu-mi spuneti ca e vorba iarasi de Putin ! (ps : si de fapt, apropo de titlu, e vorba de un dublu dublu asasinat, patru victime)

    1. Nu de Puțin.E vb.despre Xi.Respectivii erau pe statul de plată al CCP iar „structurile” câte mai merg, s-au apropiat periculos de mult de ei.Apropo despre scandalul din Sud, ar fi tot made in China, și au mai prins doi”studenți” chinezi cu ceva”bugs” pentru distrus agriculturi.China s-a îmfoiat după ce și-a pierdut bidonul la W.H.

  8. Nu mai zăresc printre semnatarii de pe forum pe Felația Cristela și pe Rimjob Cristela,cred că una și aceiași persoana.De ce nu-și schimbă nick -ul într-unul mai civilizat și mai complet.De exemplu: Gangbang Cristela,ce presupune ambele fantasme…

  9. Și? Fiecare meserie are riscurile sale.
    Cine știe ce au promis și nu au făcut. Sau au
    făcut și nu trebuia.

  10. SUA este cel mai liber si mai democrat din lumea. Daca nu intorci capul la timp, iti trece glontul pe la ureche !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.