Duelul Halep – Serena Williams: mesaj special!

Mai sunt câteva ore până la marea confruntare Serena Williams (10 WTA) şi Simona Halep (7 WTA), din finala feminină de la Wimbledon 2019. Între timp, Simona a primit sfaturi publice prețioase.

Marele campion Roger Federer, întrebat dacă are vreun sfat special pentru Simona Halep înaintea finalei cu Serena Williams, a spus că românca trebuie să aibă o mentalitate de învingătoare şi să se gândească că şi-a câştigat dreptul de a juca ultima etapă a competiţiei.

„Să încerce să câştige. Trebuie să ai o mentalitate de învingător, nu? Nu merge cu „Gata, sunt în finală” sau că „Joc împotriva Serenei, n-am nicio şansă” pentru că dacă gândeşti aşa, vei pierde. Trebuie să ai mentalitate de învingător, să te gândeşti că meriţi să fii aici, că ţi-ai câştigat acest drept. Nu poţi să ajungi în finala de la Wimbledon jucând mediocru. Adică sunt unii care o fac, dar aici nu este cazul. Trebuie să te bucuri de moment, dar asta mai mult după ce câştigi. Trebuie să fii concentrată la maximum, să nu fie depăşită de eveniment. Oricum ea ştie ce are de făcut şi asta e grozav”, a declarat Roger Federer, la conferinţă de presă după victoria contra lui Rafael Nadal.

Asistență de gală

Calificarea Simonei Halep în finala de la Wimbledon a adus deja un câștig de imagine enorm României.

Finala de sâmbătă în care românca Simona Halep se va bate cu americanca Serena Williams pentru primul său titlu la Wimbledon va beneficia de o asistență de gală. Mari personalități ale sportului mondial, dar și din alte domenii sunt așteptate să asiste la meci.

Printre spectatorii de seamă  se vor afla ducesa de Sussex, Meghan Markle, Kate Middleton, ducesă de Cambridge, soțiile prinților William și Harry. Cele două vor asista, sâmbătă, la finala feminină a turneului de la Wimbledon, dintre Simona Halep şi Serena Williams, informează independent.co.uk.

Serena Williams este bună prietenă cu ducesa de Sussex, în timp ce Simona Halep, întrebată într-o conferinţă de presă pe cine ar vrea să vadă la meciurile ei din familia regală, a ales-o pe ducesa de Cambridge: ”Kate (i-ar plăcea să vină la meci, n.r.). Îmi place de ea!”, a declarat Simona.

De asemenea, este de așteptat ca finala să beneficieze și de o audiență TV uriașă, dat fiind că este disputată de o americancă, și nu de oricine, ci de multipla campioană Serena Williams. Cele două ducese au participat și anul trecut la finală.

Finala Halep – Williams a fost deja întoarsă pe toate fețele în presa internațională, specialiștii străini fiind de părere că Serena Williams este favorită la câștigarea trofeului.

Finala feminină Wimbledon se va disputa sâmbătă de la ora 16.00.

Traseul celor două jucătoare până la finala Wimbledon

Simona Halep 

  • Turul 1: Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 36 WTA)  6-4,7-5
  • Turul 2: Mihaela Buzărnescu (România, 53 WTA) 6-3, 4-6, 6-2
  • Turul 3: Victoria Azarenka (Belarus, 40 WTA) ) 6-3, 6-1
  • Optimi de finală: Cori Gauff (SUA, 313 WTA) ) 6-3, 6-3
  • Sferturi de finală: Shuai Zhang (China, 50 WTA) 7-6 (4), 6-1
  • Semifinale: Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA) 6-1, 6-3

Serena Williams

  • Turul 1: Giulia Gatto-Monticone (Italia, 161 WTA) 6-2, 7-5
  • Turul 2: Kaja Juvan (Slovenia, 133 WTA ) 2-6, 6-2, 6-4
  • Turul 3: Julia Goerges (Germania, 17 WTA) 6-3, 6-4
  • Optimi de finală: Carla Suarez Navarro (Spania, 31 WTA) 6-2, 6-2
  • Sferturi de finală: Alison Riske (SUA, 55 WTA) 6-4, 4-6, 6-3
  • Semifinale: Barbora Strycova (Cehia, 54 WTA) 6-1, 6-2

Foto Digi Sport

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

3 Comentarii

  1. raspunsul Serenei pentru Nastase si Tiriac: „”Mânca-mi-ai p#$a lu’ bărbatu’ meu, cum iti permiti tu sa ma faci pe mine grasa? Tu care ai fost insurat cu aia care cântarea doar la buze cat mine. Si Tiriac m-a mai facut si baba, auzi! El vorbeste, care daca il duci in pestera si il intrebi care e el in desenul de pe perete, nu mai tine minte!”
    https://kmkz.ro/de-ras/serena-ii-raspunde-lui-ilie-nastase-manca-mi-ai-p

  2. Hai Simona! Toata lumea va fi ochii pe tine! Nu ai nimic de pierdut! Trebuie sa te depasesti pe tine! Nu-ti pierde speranta si nu uita sa-ti iei costumul de baie la tine fiindca apa Tamisei este numai buna de o baie a victoriei!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.