Duelul premierilor pentru Președinția Franței

Fostul premier francez Francois Fillon (foto) a câştigat detașat primul tur de scrutin al alegerilor primare organizat duminică pentru desemnarea candidatului dreptei la președinția Franței.

Francois Fillon și fostul premier Alain Juppe, clasat pe locul doi, se vor confrunta în turul al doilea, în timp ce fostul președinte Nicolas Sarkozy a fost eliminat, duminică, în primul tur al alegerilor primare.

Conform rezultatelor parțiale din 9.437 dintre cele 10.229 de birouri de vot, Francois Fillon a obținut 44,2%, Alain Juppe28,5%, Nicolas Sarkozy – 20,6%.

Echipa de campanie a lui Juppe a admis că o cursă împotriva lui Fillon în al doilea tur de scrutin va fi mai dificilă decât ar fi fost una împotriva lui Sarkozy.

Participarea la vot a fost peste aşteptări, peste 4 milioane de alegători.

Fostul premier Fillon a stagnat de la începutul campaniei, săptămâni la rând, în jurul pragului de 12% din intenţiile de vot. Însă în ultima perioadă a urcat vertiginos în sondaje. Poziţia sa a fost consolidată în special după ultima dezbatere, de joi, în care performanţa sa a fost foarte apreciată de electorat.

Potrivit celor mai recente sondaje publicate înainte de scrutin, Juppe era preferat de circa 35% dintre alegători, Sarkozy de circa 30%, iar Fillon de circa 27%.

În Franţa există circa 44,8 milioane de persoane cu drept de vot. La primarele socialiste din 2012, au votat 2,6 milioane de alegători.

În condiţiile în care socialiştii francezi sunt profund divizaţi şi este puţin probabil ca politicianul pe care îl vor propune să treacă de primul tur de scrutin, învingătorul primarelor de dreapta ar urma să intre în al doilea tur de scrutin împotriva liderei Frontului Naţional, de extremă-dreapta, Marine Le Pen. Sondajele afirmă deocamdată că Le Pen va pierde, astfel că reprezentantul dreptei este favorit pentru a deveni viitorul preşedinte al Franţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.