Dumitru Iliescu, fost şef SPP: Ponta l-a trădat pe Geoană

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu susţine că Victor Ponta şi Gabriel Oprea i-au cerut sprijinul pentru ca Ponta să devină vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Iliescu a afirmat apoi Ponta l-a trădat pe Mircea Geoană, candidat al PSD la alegeri, furnizându-le informaţii lui Maior şi lui Oprea.

Dumitru Iliescu afirmă, într-o postare pe Facebook intitulată ”Aţi intrat pe un teren minat, domnule Ponta”, că fostul premier nu este în măsură să vorbească despre trădare. Fostul şef al SPP susţine că Victor Ponta, însoţit de Gabriel Oprea, l-a vizitat pentru a-i cere sprijinul pentru obţinerea funcţiei de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

”Înainte cu un an de momentul alegerii ca preşedinte al PSD, domnul Ponta mi-a făcut o vizită inopinată la reşedinţa mea de la Mogoşoaia.

A venit împreună cu domnul Oprea, fără să mă anunţe în prealabil. Deşi m-am trezit efectiv cu ei la poartă, nu i-am lăsat acolo, ci i-am primit. Recunosc, mai greşesc şi eu..!!! Dar atunci, mi-am dat seama că au o problemă importantă, dacă au venit fără să anunţe. Şi aşa a fost.

Domnul Ponta dorea să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie care în acel moment era deţinută de domnul Valer Dorneanu. Şi el şi Oprea, care-l susţinea puternic, au motivat că doresc să devină vizibil şi să capete experienţă, în încercarea de a accede într-o funcţie importantă în conducerea partidului.

La acel moment, m-a convins şi chiar i-am spus să se pregătească în mod serios şi, că dacă o face cum trebuie, el va fi următorul preşedinte al partidului. Am vorbit cu cei ce decideau acest lucru, le-am recomandat să îl ajute şi aşa s-a şi întâmplat”, a relatat Dumitru Iliescu.

El susţine că Victor Ponta a trădat partidul în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009, profitând de prezenţa în echipa de campania de campanie a lui Mircea Geoană, postură din care avea acces la informaţii care interesau ”tabăra adversă”.

”În acel moment, nu m-am gandit că domnul Ponta poate să tradeze partidul, în modul în care a făcut-o. Când domnul Geoană mi-a spus că doreşte să îl ia în echipa restrânsă, cu care dorea să se deplaseze la întâlnirile cu electoratul în judeţe, nu m-am opus, deşi îmi sosiseră semnale că domnul Ponta nu joacă cinstit.

Aveam să rămân surprins, când am constatat că era mereu în legătură cu cei din echipa adversă. Ştiam conexiunile lui cu binomul şi cei din jurul acestuia, dar îmi venea greu să cred că va trăda fără nicio reţinere”, a afirmat Iliescu.

Acesta precizează că primul care a suspectat loialitatea lui Ponta a fost Cosmin Guşă, suspiciune confirmată de informaţiile obţinute anterior de Dumitru Iliescu.

”Trebuia să realizez acest lucru mai devreme, mai ales că ştiam despre legăturile lui cu Maior, Oprea şi grupul de la Cluj. Deşi nu am avut informaţii că a fost în sufrageria lui Oprea în seara alegerilor, ulterior mi-au venit date despre faptul că a fost în conexiune permanentă cu Oprea şi Maior, cărora le furniza date referitoare la ceea ce se întâmpla în stafful lui Geoană”, acuză Iliescu.

El reia acuzaţia făcută de Codrin Ştefănescu potrivit căreia arestarea mai multor lideri ai PSD de la nivel central şi local s-a făcut cu acordul lui Victor Ponta.

”Explicatia că şi el şi rudele lui au fost hărţuite de DNA, nu poate să stea în picioare, ca argument solid, în a combate acuzaţiile ce i se aduc în spaţiul public. Domnul Ponta nu ne spune când binomul a început să se ocupe de el şi de ce.

Binomul era foarte puternic cu o asemenea susţinere şi singura modalitate de a-l stopa era să se creeze o fisură în interiorul acestuia printr-un „joc” operativ. Diversiunea s-a realizat, iar fisura creată a împărţit binomul şi susţinătorii acestuia în două. Domnul Ponta nu a avut alternativă şi s-a dus în partea pe care binomul a început să o urmărească şi să o execute…”, a încheiat Dumitru Iliescu.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, Victor Ponta a fost vicepreşedinte al Camerei în sesiunea septembrie 2006-februarie 2007. În sesiunea anterioară, vicepreşedintele desemnat de PSD fusese Valer Dorneanu.

Deputatul Victor Ponta a susţinut, joi seara, că liderul PSD Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea la tenis, la cafea şi, de Crăciun, în 2013, la „pârlitul porcului”, el afirmând că acesta a discutat cu cei doi despre dosarul „Referendumul”.

„Au fost întâlniri oficiale la K2, la SRI. Dacă ţine neapărat, îi aduc aminte şi de întâlnirile neoficiale. (…) Domnul Dragnea s-a întâlnit mai des decât mine şi cu Kovesi, şi cu Coldea, a discutat de dosarul domniei sale, de dosarul Referendumului”, a spus Ponta la B1.

Întrebat dacă întâlnirile lui Dragnea cu Kovesi şi Coldea au avut oc într-un cadru oficial sau neoficial, Ponta a răspuns: „La tenis, la cafea, la pârlitul porcului s-au întâlnit”. Ponta a spus că „pârlitul porcului” a avut loc de Crăciun, în 2013.

Anterior, Ponta a fost prezent la Realitatea Tv, unde a susţinut că poate să îi „aducă” lui Dragnea fotografii de la întâlnirile acestuia cu Kovesi şi Coldea. „Cred că (Dragnea, n.r.) are nişte pierderi de memorie. Zice că nu s-a întâlnit cu Kovesi. Îi aduc eu poze de la întâlniri, de la vreo 20 de întâlniri. Au fost mai multe întâlniri, şi la K2 (sediu al SRI, n.r.), şi la T14 (sediu al SRI, n.r.). Diverse evenimente”, a spus Ponta, la Realitatea Tv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

19 Comentarii

  1. Generalisime draga(mai draga)chiar așa trafic faci PSD,ești cel mai tare?Daca da ,atunci cum de nu l-ai citit pe dotore?

  2. Muica, lele ce de JII!Causescu intreba retoric: unde sunt oltenii mei? Jumatate in CAP, jumate in CC! Acum toti sunt in PSD. Sa se spele PSD-ul cu ei pe cap!

  3. Intreb asa, intr-o doara, nu chiar mi-ar pasa sau n-as sti cum: cum putea un SPPist, fie el si „sef”, sa intervina in politic pentru a influenta numirea in Parlament? O cardasie, colcaiala si viermuiala a sistemul statal romanesc fara de sfarsit. Ceea ce este cel mai scarbos: „Am vorbit cu cei ce decideau acest lucru, le-am recomandat să îl ajute şi aşa s-a şi întâmplat”, a relatat Dumitru Iliescu. Si i se pare normalitate si firesc!

    • Pai, cum sa va spunem noi mai pe ocolite? Ca serviciurili interventioniste se fac resimtite atat in politichia americana, cat si la britanici, nemti, frantuji, olandeji… nicaieri nu e mai breji. Altfel, ajunge opinca Sucă la cutit! Şi nu e bine.

    • …bă, nepotul lui Enver Hodja, Titulescu ăsta mic al stadionului Naţional, hai lasă-ne, că ne-am prins şi noi la un moment dat că nu esti grevat de chiar atât de multă inteligenţă şi înţelepciune rabinică pe cât o estimase nepotul mătuşii Tamara – prezentându-te prostimii, un alt mare titan al naţiunii şi al politicii delicate dâmboviţene, ce aprecia fineţurile înaintaşilor de la externe, iubitor(cică prin tinereţe) de caractere adevărate, bărbăteşti si diplomatice – gen Nicolae Titulesco. Oare cât timp mai poate răbda asenmenea scursuri în capul mesei Românica? Şi, parcă-i un dat, o moştenire scrisă cu sânge ce trebuie respectată intocmai: La conducerea statului, musai străini de neam să fie!

  4. Tradare ,tradare,dar s-o stim si noi… Ce cloaca in politica romaneasca,apoi ne miram ca Romania de 27 ani e in regres continuu. Si nici nu poate fi altfel, cu indivizi gen Oprea ,Ponta & Co.Sper ca generalul Iliescu ,sa nu fi avut acelasi parcurs,precum celalalt general de mucava zis si izmana …

  5. Ca l-a tradat pe Geoana nu-i nicio noutate, a spus chiar el ca nu l-a votat desi era seful lui de campanie. Ma intreb insa cum il putea ajuta generalul sa ajunga acolo unde voia?

  6. realizati ce inseamna ciuma rosie. Ei sunt sistemul cu sorosi cu tot.

  7. Nu securistii faceau aceste lucruri,ci parvenitii in securitate.Dupa LOVITURA DE STAT din decembrie 1989 au aparut tot felul de indivizi ,in toate structurile de informatii ale statului.Unii dintre ei chiar aveau si cazier destul de bogat,cu ani buni de puscarie,dar au devenit „REVOLUTIONARI” si de aceea ROMANIA astazi merge excelent in toate sectoarele.Cei care pe vremea aceea (inainte de 1989)nu au reusit in viata pentru ca se cerea carte,au reusit dupa aceea, cu foarte multe diplome la mana,masterate,doctorate,etc.Acest PONTA sunt convins ca la tradat pe GEOANA.El este in stare sa tradeze pe oricine ,numai lui sa-i fie bine.S-a „cuplat”cu OPREA un mare destept, coordonator de teze de doctorat care daca mai rezista probabil vechiul regim nici gradul de capitan nu-l prindea acest „interes national”.Pacat ca in acel UNPR au ajuns si cativa oameni de valoare.

  8. Curg dovezile implicarii Securitatii prin sefii institutiilor de forta in viata politica. Ponta nu a tradat, el fiind
    infiltrat in PSD de catre gruparea securist-basista. Cele doua partide principale, PSD si PDL, ajungand sub control
    securist si astfel Parlamentul si tara. Asa a fost posibila blocarea suspendarii lui Basescu!!!

  9. …bă, nepotul lui Enver Hodja, Titulescu ăsta mic al stadionului Naţional, hai lasă-ne, că ne-am prins şi noi la un moment dat că nu esti grevat de chiar atât de multă inteligenţă şi înţelepciune rabinică pe cât o estimase nepotul mătuşii Tamara – prezentându-te prostimii, un alt mare titan al naţiunii şi al politicii delicate dâmboviţene, ce aprecia fineţurile înaintaşilor de la externe, iubitor(cică prin tinereţe) de caractere adevărate, bărbăteşti si diplomatice – gen Nicolae Titulesco. Oare cât timp mai poate răbda asenmenea scursuri în capul mesei Românica? Şi, parcă-i un dat, o moştenire scrisă cu sânge ce trebuie respectată intocmai: La conducerea statului, musai străini de neam să fie!

  10. Nea Mitică ,general azi cu o pensie acordată de o lege favorabilă lui,mare,mare de tot,își dă cu părerea după vreo 20 de ani,despre șmecheriile politice ale ultimilor 28 de ani !!!!!! Dece n-a zis-o la vremea respectivă ?Pentru că atunci lui îi era foarte bine.Ce încredere mai pot avea Românii in asemenea indivizi ?

  11. Asti se piiiii pe noi de oaresce vreme si nu s-ar opri nicicum,,, cica e democratie, as! la noi e interzisa de astia

  12. Devastatoare afirmație a fostului şef al SPP Dumitru Iliescu pentru fraierii care am ieșit la vot crezând că ne-am procopsit cu democrația occidentală. „…dacă o face cum trebuie, el va fi următorul preşedinte al partidului. Am vorbit cu CEI CARE DECIDEAU ACEST LUCRU, le-am recomandat să îl ajute şi aşa s-a şi întâmplat”. Nemuritor rămâne Caragiale: „Caţavencu: Alegătorii vor vorbi…// Zoe: (îndemnând pe Cetăţeanul turmentat şi pe Trahanache) Da, alegătorii vor vorbi. // Trahanache: Da, alegătorii vor vorbi, fireşte!// CETĂȚEANUL: (serios) Da, NOI vom vorbi!”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.