Pe 22 aprilie, ministrul de Finanțe al Indoneziei a spus că guvernul său ar impune taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Malacca, imitând măsura Iranului din Strâmtoarea Hormuz. Două zile mai târziu și-a mușcat limba. A spus că a glumit. ”Ca semnatari al UNCLOS (Convenția ONU pentru Dreptul Marii), noi nu putem impune taxe asupra navelor aflate în tranzit, cu excepția serviciilor”, a spus el. ”Am deschis rutele maritime din Strâmtorile Sunda și Lombok. Putem optimiza serviciile pe care guvernul le poate oferi acolo pentru a crește veniturile statului. Nu vom fi ca niște gangsteri care cer bani de la nave care doar trec pe acolo”.
”Taxa Malacca” a fost doar o glumă?
Asigurările date de ministrul indonezian sunt solide, dar nu pot să ia gândul Chinei de la ceea ce, în urmă cu 23 de ani, președintele de atunci, Hu Jintao, a numit ”Dilema Malacca”. Strâmtoarea este mult mai lungă, mult mai îngustă și mult mai importantă pentru China decât Strâmtoarea Hormuz. Pe aici trec 80% din volumele de țiței spre China. Pe aici trece 25% din totalul comerțului maritim global. 45% din tot petrolul transportat pe mare în întreaga lume. O mare parte din toate bunurile exportate și importate de Europa. 25% din toate automobilele comercializate în lume. Este artera de care depinde economia chineză. În punctul el cel mai îngust are doar 2,3 km, de zece ori mai puțin decât Strâmtoarea Hormuz. Și are aproape o mie de kilometri lungime, intre Malaezia, Indonezia și Singapore.
”Dilema Malacca”. Vulnerabilitatea strategică a Beijingului
Încă de acum 20 de ani, China a încercat să rezolve ”Dilema Malacca”. A făcut asta prin construirea de conducte pentru petrol și gaze, prin Asia Centrală, către Rusia și Pakistan. Și-a construit cele mai mari facilități de stocare a petrolului din lume – de peste o mie de miliarde de barili. Prin inițiativa Noului Drum al Mătăsii, și-a stabilit un cap de pod în Pakistan. A planificat Coridorul Economic China-Pakistan, pentru a lega terestru provincia Xinjiang, din vestul Chinei, de porturi de la Marea Arabiei, ocolind Malacca. Au apărut coridoarele feroviare între China și Europa, prin Kazahstan. Se adaugă proiectele pentru o rută maritimă arctică, pe măsurî ce clima se încălzește. Însă aceste variante sunt fie în stadiul de proiect, fie insuficient dezvoltate, fie prea puțin eficiente pentru a înlocui rutele clasice.
Parteneriat militar SUA–Indonezia: semnal de alarmă în China
Iar, cu o săptămână înainte de declarația nefericită a ministrului de Finanțe indonezian, ministrul Apărării de la Jakarta anunța, la Washington, un parteneriat care îngroașă gluma pentru China. Alături de omologul american Pete Hegseth, ministrul indonezian anunța un ”parteneriat de cooperare pentru apărare”. Pentru Statele Unite, miza este obținerea unui acces neîngrădit în spațiul aerian al Indoneziei, incluzând Strâmtoarea Malacca. Indonezia primește în schimb sisteme de luptă submarină și așa-zisa tehnologie asimetrică. Asta va spori riscurile operaționale pentru navele militare chineze folosite în zonele în care China revendică insule în Marea Chinei de Sud. China revendică și ape din preajma unor insule indoneziene.
Echilibristică între marile puteri
Președintele Prabowo Subianto a aprobat, de principiu, această propunere americană. Ministrul Apărării din Indonezia a descris documentul care circula drept un proiect preliminar aflat încă în discuții interne. ”Acesta nu are forță juridică obligatorie și nu poate fi folosit ca bază pentru politica oficială a guvernului”. Însă această declarație nu reduce temerile la Beijing. Reacția Ministerului chinez de Externe: ”China susține întotdeauna că cooperarea economică și comercială dintre țări ar trebui să fie reciproc avantajoasă, iar cooperarea relevantă nu ar trebui să vizeze nicio terță parte și nici să afecteze interesele vreunei terțe părți”.
Pentru Indonezia, stabilirea unui parteneriat militar cu SUA este o ilustrare bună a politicii tradiționale de nealiniere. În aceeași zi în care ministrul Apărării se afla la Washington, președintele Subianto era la Moscova. S-a întâlnit cu omologul Vladimir Putin și a semnat un acord pentru petrol din Rusia la un preț de doar 59 de dolari pe baril. La acest preț, Indonezia ar risca sancțiuni din parte SUA. Însă parteneriatul militar la care se ajungea atunci la Washington anula acest risc.
Poate fi blocată Strâmtoarea Malacca?
Din perspectiva dreptului internațional, situația este clară. Strâmtoarea Malacca este – la fel ca Strâmtoarea Hormuz – o strâmtoare internațională. Potrivit UNCLOS, aici se aplică principiul dreptului de tranzit. Nu există nicio prevedere pentru blocada sau taxe. Însă, într-o lume în care președintele Americii depășește aproape zilnic linii roșii, lucrurile fundamentale se pot schimba rapid. Libertatea de navigație este ”în pericol“, a avertizat deja ministrul de Externe din Singapore. Țara ei nu va participa la ”încercări de a închide, bloca sau percepe taxe pentru rutele maritime din vecinătatea noastră“. Singapore obține venituri mari de pe uram strâmtorii – este cel mai mare punct de alimentarea a navelor cu combustibil.
Rute ocolitoare costisitoare
Spre deosebire de situația din Golf, există rute ocolitoare. Însa ele au dezavantaje mari. Strâmtoarea Sunda, dintre principalele insule indoneziene Sumatra și Java, nu este suficient de adâncă pentru navele mari de containere. Există și ruta prin Strâmtoarea Lombok, în apropiere de Bali, dar ocolul ar fi prea mare, de circa 1.000 de mile marine, două până la trei zile suplimentare pe mare. Chiar și câteva zile suplimentare per rotație ar reduce capacitatea de transport disponibilă, ar face planificarea mai complexă și ar crește tarifele de transport în sus, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung. Mai există Strâmtoarea Flores, între Papua Noua Guinee și Australia sau varianta de a ocoli întreg continentul australian.
Semnale de criză
Probabilitatea unei blocade în Strâmtoarea Malacca este redusă. Indonezia este țară membră a grupului BRICS, alături de China și Rusia. Este un stat cu tradiție de nealiniere, cu o politică asemănătoare Indiei. Este liderul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, o organizație de care vor să se apropie și pe care vor să o influențeze în egală măsură SUA și China. Asigurându-și energie ieftină din Rusia și sprijin tehnologic din SUA, actualul guvern indonezian a servit interesele țării fără să renunțe la echilibru și nealiniere.
Dar, după ce în decurs de câteva săptămâni, SUA au blocat comerțul cu petrol între Venezuela și China și apoi între Iran și China, până și stabilirea principiilor unui parteneriat militar cu țară ce controlează strâmtoarea Malacca trebuie privită ca posibil semnal pentru o nouă criză.
