E vestea secolului!

Un reputat profesor şi cercetător de la Harvard Medical School crede că îmbătrânirea oamenilor va putea fi reversibilă în mai puțin de 20 de ani.

„Până acum, îmbătrânirea a fost inversată doar la șoareci. Vom ști în curând dacă metoda va da rezultate la rasa de câini cocker spaniel”, a declarat profesorul George Church, care conduce 100 de oameni de știință într-un laborator de la Harvard Medical School.

Acesta preconizează că îmbătrânirea oamenilor va putea fi reversibilă în mai puțin de 20 de ani. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului american CBS News.

Laboratorul lui Church lucrează și la eliminarea maladiilor genetice și la a-i face pe oameni imuni la toți virușii. Asemenea poiecte nu sunt nerealiste, spune cercetătorul: „Îmbătrânirea reversibilă este un fapt care a fost dovedit în opt moduri diferite la animale”. Procesul nu implică modificarea genelor, ci se adaugă gene.

„Funcția genetică încetinește, așa că o stimulăm prin introducerea unor gene suplimentare”. Acestea au fost adăugate la șoareci ca să le îmbunătățească funcțiile cardiace și renale, precum și conținutul de glucoză din sânge.

La Universitatea Tuft, un program pilot va încerca să-l trateze pe spanielul Shadow cu o terapie genetică pentru un tip de boală de inimă. Și un grup de cercetători de la Universitatea Pennsylvania lucrează la o terapie genetică pentru câini, după cum informează Wall Street Journal. Unele proiecte încearcă să învețe de la câini despre îmbătrânirea umană, iar altele tratează câini cu terapii care au fost utilizate de oameni.

„Produsele veterinare pot fi la câțiva ani distanță, iar apoi ne vor mai trebui cam 10 ani pentru a parcurge testele clinice pe oameni”, afirmă George Church.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. „moşule, ce tânăr eşti” a fost un fel de pregătire…

  2. PROSTII Criminale.
    – Mentzinerea Sanatatii
    – Longevitatea

    se POT OPTIMIZA.
    Dar, NU INVERSA.
    Daca se va reusi CEVA, Rezultatele vor fi Niste UMANOIZI ULTRA-Degeneratzi, POATE – din Fericire – SI NON-Reproductivi, la fel ca si CATARII …

    Avem DEJA DESTUI, Degeneratzi SIMPLI, mai ales in Ultimii Ani de DEGENERARE Biologica Programata prin MANCARE „Stiintzifica”.

  3. MOSII pot fi TINERI numai daca pe langa HRANA si SPORT (Cardio SI Fortza) mai SIiiii …

    ASTA este :

    – Al TREILEA Pilon, ca la Pnesii …
    – DE CE „FACI” de Aia MAI faci …

    NUMAI ca :

    – TREBUIE sa te „ANTRENEZI” din Tineretze …
    – TREBUIE sa NU fi SALARIAT, ca NU ai TIMP de Cei TREI Piloni … 🙂

    HRANA trebuie consumata continuu, in Portzii MICI, TOATA Ziua
    SPORTUL consuma DOUA Ore Cardio SI Una-Jumate de Fortza, ZILNIC, 5 ziler din 7.
    Al … TREILEA Pilon iarasi trebuie practicat ZILNIC, 7 Zile din 7, de mai multe ori si indeluuuung de FIECARE Data.

    NICI un Salariat NU poate sustine asemneea Program „DRACONIC” :

    IO m-am sacrificat …
    CINE are TIMP si Bani poate incerca.
    Dar, repet, TREBUIE inca din Tineretze …
    NU mai potzi sa „INVII” Ceva UZAT prematur prin Regim de Viatza MODERN.

    SINGURELE Animale Destepte, care practica ACEST Regim in MOd Instinctiv sunt Cimpanzeii BONOBOS.

    Spre deosebire de Ailaltzi Cimpanzei, agresivi si INDRACITZI, Bonobos, in loc sa se cafteasca …

    CAD la PACE in mod placut :
    se repede FIECARE Combatant la Prima Femela din decor SIIIIiii …

  4. Țările din numita lume a treia au ajuns în ultimi 70 de ani să-și împătrească populația și creștera este în continuare de neoprit, ajungând de unde erau în 1950 o treime din Germania, Anglia sau Franța să aibe astăzi dublul populației Franței. Și-și fac rachete cu rază mare de acțiune și bombe nucleare! Personalități mari din lumea bună a Occidentului sunt preocupate și afirmă că “suntem deja prea mulți pe Pământ”. O fi lucrând 100 de cercetători să facă îmbâtrânirea reversibilă, ceea ce nu cred, dar lucrează probabil 100 de mii să gasească cum să mai reducă din numărul celor amintiți. Lungimea unui mandat de președinte va fi de 40, 50, 70 de ani după țară. Vă dați seama 100 de ani Basescu și 100 de ani Iohannis. Rugați-vă neîncetat, sfârșitul lumii e printre noi!

  5. sa ii vezi pe poastacii kgb, cum il impaiaza pe iliescu si il mai voteaza inca de 3 ori presedinte!

  6. A. TREBUIE silitzi sa STEA Dracului ACOLO la EI, in Salbaticiie, dar NU exterminatzi de OCCIDENT.
    Or sa SE REGLEZE singuri la numar …

    DACA mergem peste ei vor veni SI EI peste NOI.

    Asa ca nu cred ca „Personalitatzile MARI din Lumea Buna Occidentala” sunt chiar mari.
    Tembeli AGTRESIVI care NU au Scuzele Salbaticilor ANALFABETZI.

    B. In PLUS ar trebui invatzatzi sa NU se mai inmultzeasca ASA de MULT.
    ASTA ar fi o Froma de UMANISM Ratzional, NU CE face Occidentul dus de Trompa de Dracul :

    – II starneste, ca in Libia
    – ADUCE Peste NOI, Fortzat MASE de Salbatici, plini SI de Boli CIUDATE.
    Sper ca atzi remarcat numarul MARE de Indivizi cu NEGI pe gat si corp : OPT din ZECE spun Medicii de Dermato-Venerice.

    Diverse SUSHE e HPV, Papilloma Virus, Isprava lui Ceausescu cu Studentzii STRAINI din Africa si Orientul Mijlociu …
    De la HPV se face CANCER …

    SI NOI, Romanii, desi avem demult printre noi, din Prostia BOIERILOR care ii inrobeau, MASE de INDIENI, care NU se integreaza, in MOD VOIT si Invatzatzi de Oamenii Dracului DE AFARA sa ne faca Viatza GREA,

    suntem SILITZI cu Fortza Pumnului ARMAT de Neam PROST de Afara sa mai SI SUPORTAM Mase de de „IMIGRANTZI” si sa ii si integram …

  7. Iac’asa, am ajuns si soareci???! In 20 ani? In 20 ani toata populatia romaniei este daja imbatranita si tara golita,poate si distrusa de infectii cu interese uriase! Poate ca este doar pentru o categorie de bipezi ca experiment generalizat,nu valabil si pentru Romania!

  8. ocultele militar-financiare trebuie sa produca permanent politicieni,cu costuri mari,dar acestia au un defect-imbatranesc,iar ca atare se depun eforturi ‘stiintifice’ pentru a optimiza costurile cu acestia

  9. Este posibilitatea de a atinge o varsta, deja sunt persoane care au atins 120 de ani si peste, dar trebuie sa intelegem o vorba din batrani…”cat te tine ata”. In afara divinitatii/Creatorului, indiferent de nume sunt ateii care cred ca pot orice. Ei pot crede ca vor trai nemurirea in trup, dar cine crede in Dumnezeu stie sau va intelege ca timpul nostru este cunoscut si poate chiar „dat” de El, deci chiar daca s-ar crea elixirul nemuririi, timpul se poate opri si pt un trup perfect sanatos, pt ca va exista acea situatie care sa opreasca timpul dupa „voia Sa”. Este adevarat ca unii oameni traiesc mai mult sau din ce in ce mai mult, dar tot adevarat este ca longevitatea are si o latura ereditara. Daca ai mei spera sa atinga o anumita varsta, sigur este posibila pt ca un stramos a avut-o. Medicii si stiinta pot face, salva, prelungi vietile, dar exista si un gram de incertitudine dat de destin. Cititi Psalmul 138.
    16. „Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.” sau 139.16. „Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.”

  10. A. NU este nici o Sfaraiala sa ajungi la 120 de ani, aratand ca O MUMIE Semi_VIE si tarandu-te prin Viatza din ce in ce mai penibil, ca Imparatul AUGUST care a trait pana la 84 de ani suferind si gemand de o gramada de boli …

    B. Dati SEARCH pe Google la „KIRK DOUGLAS” …

    Daca suntetzi mai sensibiloshi, NU mai dormitzi la noapte …
    ASTA sa fie Ala din „VIKINGII” din 1961 ?

    IDEEA MEA este de Longevitate in Sanatate Perfecta.
    Altfel …
    In Mod CURENT, pentru MAJORITATEA Indivizilor din Tarile CIVILIZATE viatza de DUPA 50 de ani este o LUUUUNGAAA si din ce in ce mai PENIBILA Antecamera a Mortzii.

    DE CE ?
    De la MANCARE, in loc de HRANA.
    CARE este Diferentza ?
    ENORMA.
    Daca Stramsoii NOSTRI din Preiestorie si chiar mai tarziu, traiau NATURAL pentru ca NU stiau sa DISTRUGA Alimentele pentru GUST (!!!!), dar mureau prematur din :

    – Ucideri intre ei
    – Infectii
    – Fiare
    – Foamete

    ACUM cand ASTEA toate sunt in mare parte fff rare, STATISTIC vorbind, in Lumea CIVILIZATA
    SE MOARE mai mult ca in Vechime, din CAUZA Degenerarii Biologice cauzata de ALIMENTATIA NON-Naturala.

    In PLUS Oamenii Dreacului au bagat SI BOLI CREATE in Laboratoare …

  11. Alo,tov Iliescu ,pai ce faci vrei sa inchini steagul acum ,……mai pacaleste viatza vreo 20 de ani si ai puso.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.