„Dacă protestele continuă încă vreo câteva zile, s-ar putea să asităm la o lovitură de stat militară, fără vărsare de sânge. În Egipt, armata joacă rolul de arbitru în lupta pentru putere”, declară pentru Reuters Faysal Itani, analist pentru Orientul Mijlociu.
„În culise, cu mult înainte de proteste, a avut loc o dezbatere despre succesiunea preşedintelui. Armata nu are încredere că partidul lui Mubarak poate ţine vasul pe linia de plutire. Sunt câţiva candidaţi la preşedinţie: şeful serviciilor secrete Omar Suleiman, popular şi un personaj care nu este considerat corupt, Ahmed Shafiq, ministrul Aviaţiei, un veteran de război decorat, şi ministrul Apărării, Mohamed Tantawi, care este şi comandantul foreţlor armate”, spune Faysal Itani.
În Egipt nu există o alternativă credibilă la actualul regim, spune Mohamed Anouar Moghira, jurnalist şi colonel în rezervă al aramtei egiptene, într-un interviu pentru TF1. „Opozitia este fragmentata. Partidul Wafd, partid laic, de centru, este slab şi a înregistrat un recul la alegerile din 2010. Stânga este total fragmentată şi nu are un lider carismatic. Aiman Nour, clasat pe locul al doilea la prezidenţialele din 2005, este discreditat după ce a fost acuzat de putere şi închis”, spune Moghira.
Cât despre fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Mohamed ElBaradei, sosit joi de la Viena pentru a participa la proteste, „el nu reprezintă decât partidul său, creat acum un an”. „Populaţia îi reprosează că şi-a construit o mare parte din cariera politică în străinătate şi că s-a reîntors repede la Viena, după o scurtă şedere în Egipt, la încheierea mandatului în fruntea AIEA. Nimeni nu ştie ce ar putea să facă şi ce vrea pe plan local”, spune Moghira.
Frăţia Musulmană, formaţiune oficial interzisă, de orientare islamistă, pare să aibă cel mai mult de câştigat. Liderii săi „ştiu că, dacă revolta degenerează, ei sunt personaje carismatice. Strada, atât la Cairo, cât şi în provincie, le este favorabilă, datorita iniţiativelor lor sociale în favoarea celor nevoiaşi”, spune Moghira.
„Cu cât starea de fapt se prelungeşte, cu atât este mai probabil ca recruţii din Forţele Centrale de Securitate să refuze să tragă în protestatari. Am văzut deja câţiva generali din Forţele Centrale de Securitate întrebând „unde sunt politicienii?”, ceea ce arată că îşi doresc o rezolvare rapidă”, declară pentru Reuters politologul Omar Ashour, de la Exeter University, făcând referire la lunga tăcere a lui Hosni Mubarak
„Partidul Naţional Democratic, aflat la putere, se luptă cu armata pentru a găsi o modalitate de a asigura tranziţia către un alt preşedinte, iar acum se confruntă şi cu presiunea străzii şi cu teama că, într-un caz extrem, armata se va alătura populaţiei pentru a creea un nou sistem. Cu siguranţă că Egiptul are vulnerabilităţile sale, dar Egiptul este foarte diferit faţă de Tunisia, pentru că Egiptul nu a fost un regim autoritar de felul celui condus de preşedintele Ben Ali”, spune Kamran Bokhari, analist la agenţia Stratfor.
