Prezentă sâmbătă la inaugurarea noului Centru de Conferinţe al Notariatului Român „Auditorium Pallady”, Elena Udrea părea mulţumită că a scăpat de o responsabilitate în plus, în condiţiile în care Centrul a fost construit din contribuţia notarilor.
Ministrul Turismului a subliniat că în aceste condiţii nu trebuie să mai meargă la guvern pentru fonduri, dar că există în istoria ministerului pe care îl conduce investiţii „trăsnite”.
„Mi-aţi dat mie posibilitatea să nu merg în guvern cu aprobarea a încă unui program de investiţii pentru că, după cum ştiţi, ministerul se ocupă de o mulţime de investiţii, unele dintre ele de-a dreptul trăsnite”, le-a spus Udrea notarilor, potrivit Mediafax.
Astfel, Elena Udrea a vorbit despre săli de sport în mediul rural unde nu erau suficienţi copii sau bazine de înot unde nu era canalizare.
„Erau tot felul de investiţii aprobate gen sălile de sport din mediul rural unde nu erau suficienţi copii să le folosească, bazine de înot acolo unde nu era canalizare, patinoare acolo unde nu era clima potrivită. Acestea sunt investiţiile care s-au regăsit în programul ministerului în trecut, o parte din ele s-au închis, că avem buget de criză şi prioritizăm investiţiile, unele, acolo unde am considerat necesar, au continuat”, a explicat Udrea.
Investiţii trăsnite ar fi însă şi amenajarea parcurilor în mediul rural. Cel puţin aşa susţin ţăranii.

„Este o investitie fara rost in comuna. O bancuta din aceasta costa in jur de 10 milioane. Un cos costa cinci milioane. Doua scanduri, cinci milioane”, a spus un localnic.
Parcul din comuna giurgiuveana Bulbucata a costat peste trei miliarde lei vechi. Un fleac, insa este de trei ori mai ieftin decat cel din comuna Vanatorii Mici. Zece miliarde de lei vechi au fost ingropati aici.
Amenajarea parcurilor de la tara este finantata prin Programul National de Imbunatatire a Mediului, care vizeaza 285 de localitati. Bugetul total al programului depaseste 214 milioane de lei.
La inaugurarea noului Centru de Conferinţe al Notariatului Român „Auditorium Pallady” au participat şi preşedintele Băsescu, ministrul justiţiei Cătălin Predoiu, dar şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a şefului statului.
Traian Băsescu a subliniat că prezenţa sa la acest eveniment este justificată de respectul pe care-l poartă meseriei de notar, dar şi pentru rolul acestora în menţinerea echilibrului din societate.
Deşi preşedintele a tăiat panglica la inaugurarea noului Centru, acesta a ţinut să precizeze că nu este meritul Guvernului.