Emil Boc, huiduit pe Centură

Primul-ministru Emil Boc a fost huiduit, joi, în timpul unei vizite pe Centura Capitalei. Oamenii au cerut demisia premierului.

Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au efectuat o vizită de inspecţie pe şantierele de construcţii ale Centurii Nord Bucureşti.

Câţiva oameni au început să îl huiduie pe Emil Boc şi să strige „Demisia! Demisia!”. Premierul le-a replicat: „Băieţi, munca e soluţia!”.

Respectivele persoane, care s-au recomandat drept poliţişti comunitari şi funcţionari concediaţi din primăriile sectoarelor 1 şi 2, i-au reproşat premierului că a tăiat salariile, a impus taxe şi nu a creat condiţii pentru înfiinţarea locurilor de muncă, dar şi legăturile puterii cu „infractori ca Bercea Mondialul”.

„Ne luaţi de proşti, de cobai. Noi, dacă nu ne simţim capabili, ne dăm la o parte”, i-au spus protestatarii premierului.

Una dintre femeile aflate la faţa locului i-a spus premierului: „Domnule Boc, cu evaziunea fiscală nu puteţi lupta. Mai luaţi oameni amărâţi de pe stradă, ca mine, să vă ajute. Nu mai puneţi fel şi fel de oameni tot de-ai dumneavoastră şi aveţi impresia că vă ajută, dar nu vă ajută. Luaţi-mă trei luni de zile şi vă dovedesc”. Premierul i-a sugerat să facă o sesizare în acest sens.

Premierul Boc a acuzat că protestul organizat în timpul vizitei sale pe Centura de nord a Capitalei de către poliţişti comunitari din sectorul 1 a fost premeditat de primarul liberal Andrei Chiliman, care a permis ca în poliţie să se angajeze prea multe persoane, aflate acum în fază de concediere.

„Este evident că a fost premeditat, erau trimişi de Chiliman oameni de la sectorul 1 din Poliţia Comunitară, pentru că primarul a angajat fără răspundere 1.800 de oameni în poliţie şi nu aveau loc decât 800. Să meargă să-i ceară socoteală lui Chiliman”, a spus Boc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.