Epistola Sfântului Trump către ucraineni. „Voi, cu mușchii ca oțelul, veți culege mușețelul!”

Cam așa grăit-a Donald Trump: „Rusia este un tigru de hârtie care n-a fost în stare să cucerească Ucraina în două săptămâni, ucrainenii sunt bravi și pot, cu răbdare și cu timpul (adică pe termen lung, numai că pe termen lung cu toții vor fi morți – nn), să îi alunge pe ruși până departe, dincolo de frontierele sovietice ucrainene din 1991 (probabil până la Vladivostok, după care să îi arunce în Pacific, căci mai mult nu permite geografia, iar dacă sunt împinși dincolo de Pacific ajung în SUA – nn), desigur, cu banii Europei și armele cumpărate de NATO (!!!) de la americani.” Spre a descrie această presupusă piruetă strategică a Casei Albe, să îl parafrazăm pe Minulescu din poezia „Ultima oră”: „La circ… / Un alt discurs banal / Tot Donald Trump / Un salt mortal / Și…/ Acrobatul s-a culcat…/ Micul Zelenski-a lăcrimat, / Trompetele orchestrei NATO au tăcut, / Iar clovnii Europei au țipat… / Dar publicul din staluri n-a crezut / Că este doar un bluf nerușinat / Și-a fluierat… / Zadarnic. / Mortul n-a mai înviat.”

 De regulă, nu ascult discursurile publice ale liderilor Occidentului colectiv. Conform obiceiului „democrației de piață” ei folosesc cuvintele nu pentru a-și comunica gândurile, ci pentru a le ascunde. Având avantajul de fi lucrat în mediile politice internaționale și a cunoaște din interior felul în care se raționează, planifică și acționează acolo, precum și dispunând, încă, de accesul la izvorul știrilor, fără a fi obligat să merg la ulciorul în care ele se vând alterate popoarelor, pot evalua cu o anumită acuratețe situațiile cu care suntem confruntați și înțelege ce se pregătește, fără a mai consuma retorica spațiului public.

De astă dată, am fost împins de un fel de panică publică generalizată, să cercetez și interpretez mesajul urbi et orbi al Președintelui SUA, lansat în marja Adunării Generale ONU, cu privire la războiul din Ucraina, căruia era cândva sigur că îi va pune capăt în douăzeci și patru de ore. Pe atunci spuneam că mă îndoiesc asupra faptului că pacea se poate instala într-o singură zi, dar că într-o zi Donald Trump va retrage unilateral America din război, lăsând Ucraina, pe aliații din NATO și armata „claponilor” europeni pe cont propriu.

Impulsul de a mă apleca asupra „enciclicei” Papei de la Washington a venit din interpretarea Casandrelor Occidentului colectiv potrivit căreia administrația americană a luat decizia „istorică” de a părăsi drumul păcii cu Rusia și a susține revenirea la războiul total și sfânt cu „demonul Putin”, pentru apărarea „ordinii globale bazate pe reguli”… occidentale. Sudul Global, în spiritul lui Sun Tzu, și-a zis că este mai bine să aștepte, să cugete și, mai ales, să vadă, înainte de a se întrista sau bucura.

Să avem de a face, oare, cu o trecere a Președintelui Trump în tabăra uliilor globalismului cultural și ai neoconservatorismului fundamentalist, care să anunțe prelungirea războiului din Ucraina până la calendele grecești? Iar asta tocmai acum când confruntările în care este implicată ori atrasă să se implice America în Orientul Mijlociu, America Latină și regiunea indo-pacifică îi cer să închidă rapid nefericita paranteză ucraineană?! Să fi decis Președintele Trump denunțarea „păcii de la Anchorage” încheiată cu Președintele Putin? Iar asta tocmai când SUA are nevoie dacă nu neapărat de cooperarea cu Rusia în gestiunea sfidărilor de care se izbește pretutindeni în lume visul revenirii ei la măreția de altădată, măcar de neutralitatea Kremlinului?! Nici vorbă!!!

Ca să decriptăm spusele domnului Trump trebuie să le citim în oglindă, unde imaginea apare inversată, dezvăluind poziția reală a gândului trumpist.

Astfel, cu uimire observăm că tot ceea ce părea un mesaj ofensiv, este de fapt unul defensiv, chiar capitulard. Fie ea și o capitulare poleită.

SUA nu se mai angajează cu nimic în conflictul din Ucraina. Nici măcar nu mai anunță sancțiuni economice, principale sau secundare, directe sau indirecte. Casa Albă devine neutră în acest conflict, adică se retrage din el, Donald Trump menționând că are relații bune cu liderii ambilor beligeranți, cărora le urează prietenește, egal și imparțial, literal și explicit, „succes în tot ceea ce își propun”. Succesul unuia sau insuccesul altuia, de acum, nu afectează cu nimic America – ne lasă să înțelegem cât se poate de clar Președintele SUA.

În evaluarea dlui Tump, după ce ar fi cercetat temeinic, calm și obiectiv situația de pe teren, Rusia nu reprezintă un pericol ca putere militară. De altfel, vezi Doamne!, spre deosebire de SUA, UK, UE și, probabil, Ucraina (sic!), rușii ar avea și mari probleme economice. Dacă ar fi fost altceva decât un urs de ciocolată, se înțelege, ar fi ocupat de mult Kievul și ar fi ajuns iarăși cu armata rusă în inima Europei, la Tiraspol și pe brațul Chilia, în Bugeac. Prin urmare, alarma referitoare la teribila amenințare rusă, dată de baltici și polonezi, dar mai ales de urmașii scăpătați ai fostelor imperii coloniale britanic și francez,  ca și ai Reichului german, cărora memoria le-a arestat imaginația în dorința de a fi și ele mărețe din nou, este nefondată. Niște babe panicarde care s-au speriat de un „tigru de hârtie”! Iată de ce SUA nu mai are motive, așa cum a anunțat deja, să investească în sprijinul militar pentru statele Europei centrale și de est.

Este ceva din aerul Alaskăi care se simte în acest raționament. America nu capitulează în fața Rusei. Doamne ferește! Doar SUA este cea mai puternică. Dar Rusia este prea slabă pentru ca SUA să își mai bată capul cu ea (sic!). Are altele mai importante de făcut prin alte părți. De pildă, în Oceanul Arctic sau în Golful Mexic.

În ceea ce privește Ucraina, însă, ea ar constitui o putere redutabilă care nu va avea nici o problemă ca de una singură să îi gonească pe ruși de pe teritoriile ocupate de ei și chiar mai mult, să ocupe Rusia. Până unde? Nu se precizează, dar se subînțelege că pentru mușchii Ucrainei nu există limite. De aceea sprijinul american nu mai este necesar (sic!). Ceea ce îmi amintește lozinca „mobilizatoare” lansată în batjocură înainte de 1990, pentru a persifla excesele aberante ale propagandei comuniste care îi chema să facă fapte bune pe preșcolarii cei voinici din organizația „Șoimii patriei”: „Noi cu mușchii ca oțelul vom culege… mușețelul!”

Desigur, pentru a ocupa Rusia, Ucraina are nevoie de bani și de arme.

Banii vor trebui dați de europeni, căci ei au zis că vor să ducă războiul mai departe și au sabotat eforturile pacifiste ale Președintelui Trump. Un băț prin gardul contribuabililor europeni, dintre care deja mulți se află pe străzi protestând împotriva curbelor de sacrificiu impuse sper a alimenta inept un inutil război deja pierdut.

Cât despre arme, SUA este gata să le vândă … NATO, pentru ca acesta să facă ce știe cu ele, eventual dăruindu-le Ucrainei până când armata ei va ajunge la țărmul Pacificului. Desigur, NATO este o alianță iar nu o persoană distinctă de cea a membrilor săi pentru a putea face achiziții și donații de echipament militar în nume propriu. Pe astea le pot face doar statele membre presupus democrate, dacă au bani și cât de cât aprobarea parlamentelor, respectiv a popoarelor lor. De asemenea, armele americane sunt utile numai dacă mai există ucraineni care să le mânuiască și sateliți americani care să le ghideze. Or, se pare că nici una nici alta nu vor mai fi disponibile. Ucrainenii sunt morți sau refugiați, iar europenii, vorbesc mult dar nu sunt gata să moară pentru Ucraina. Americanii vând arme (desigur la termene viitoare), dar nu și informații sau asistență în luptă. Despre acestea din urmă Trump nu a spus nimic.

Confirmarea acestei interpretări a discursului trumpist, ne-a dat-o însuși Secretarul General NATO la finele sfatului de război ținut în aceste zile de aliații alertați de Estonia și Polonia după ce prima zice că a fost „vizitată” de niște avioane rusești neinvitate, pe care nu le-a văzut nimeni și care nu au lăsat nici o urmă, iar cea de a doua s-a trezit pe cerul ei cu niște drone neînarmate, „prezumate absolut” (sic!) a fi trimise de ruși într-un scop de neînțeles, din care una a avariat acoperișul unei case, în realitate lovită din greșeală de un proiectil polonez prost manevrat. Cu o voce fermă, Mark Rutte a anunțat că aliații, în unanimitate, au decis să nu fie de acord cu asemenea presupuse comportamente rusești, atrăgând explicit atenția Rusiei că participarea sa la războiul cu Ucraina, un stat din afara alianței, riscă, să trimită, chiar și neintenționat, semnale susceptibile a fi interpretate greșit de aliați ca gesturi ostile și să le strice nejustificat somnul. Or, asta nu ar fi frumos. Cam atât! Nu tu retaliere armată, nu tu casus belli, nu tu stare de război, nu tu sancțiuni, nu tu suplimentare de trupe la granița cu Rusia! Nici măcar o confirmare colectivă inechivocă și probată a eventualei prezențe militare ruse în spațiul vreunui membru NATO. De activarea articolului 5 al Tratatului de la Washington, nici vorbă!

Focul nu se stinge turnând benzină pe el. Dimpotrivă, dacă vrei să îl stingi nu mai adaugi lemne în vatră. În stilul său histrionic, Președintele Trump, anunță că America se retrage din joc în „pace” și „onoare”, așa cum a făcut-o și în Vietnam (sic!) (adică și fără pace și fără onoarea), lăsându-i pe europeni să se bată cu rușii până la ultimul… ucrainean. Aceasta nu va putea dura, însă, prea mult, căci, fără combustibil american focul războiului nu va mai putea fi ținut aprins. Dacă vest-europenii nu vor înțelege asta, poate că măcar ucrainenii vor pricepe și vor accepta realitatea înfrângerii salvând ceea ce mai este posibil de salvat din țara și viitorul lor.