Epoca de aur a portretelor navale la Muzeul Maritim din Greenwich

Portretul maritim a apărut în Anglia la sfârşitul secolului al XVI-lea şi s-a impus foarte repede ca un gen specific britanic. Cei mai mari pictori ai regatului s-au ilustrat în acest gen, de la Peter Lely la Joshua Reynolds, de la Gainsborough la Thomas Lawrence, portretizând personalităţile celebre ale monarhiei britanice.

Arta portretului este o pasiune tipic britanică şi Londra este mândră de „National Portrait Gallery”, care n-are pereche în lume, alături de ilustra „National Gallery”, fondată în 1856, care reunesc o colecţie pe cât se poate completă a gloriilor britanice, de la monarhi la celebrităţi de toate felurile.

Această pasiune se regăseşte şi în portretul naval, care nu este propriu zis un gen special, ci aplicarea la lumea maritimă a unei arte bine definite, ascultând de principii, reguli şi exigenţe mai mult sau mai puţin codificate. Portretul trebuia să fie în primul rând imaginea celui reprezentat. Dar, dincolo de asemănare, el trebuia să cuprindă o dimensiune socială, să reflecte dorinţa de a poza, să degaje un anumit „aer”. Poza capătă amploare, se trece de la reprezentarea bust la cea în picioare şi asistăm astfel la evoluţia portretului aristocratic. La jumătatea drumului între artă şi istorie, el înscrie pictura în angrenajele societăţii.

Portretul naval a apărut în Anglia la sfârşitul secolului al XVI-lea, odată cu reprezentarea primilor amirali care s-au ilustrat în 1558 în lupta contra Armadei spaniole: Sir Francis Drake, Lordul Henry Seymour, John şi Richard Hawkins, Sir Martin Frobisher, George Clifford. Cel mai semnificativ dintre ele este cel al comandantului şef al flotei reginei Elisabeth I, Charles Howard, lord Howard of Effingham, pictat de Daniel Mytens, artist olandez care lucra în Anglia. Poate fi evocat, de asemenea, marele portret al suveranei, zis „al Armadei”, o capodoperă de simbolistică politică. Regina, înveşmântată în cea mai sugestivă ţinută, îşi ţine mâna pe globul terestru, ca o imagine a triumfului său şi a aspiraţiilor către puterea imperială. În spatele ei se zăreşte într-o parte flota engleză victorioasă, iar în cealaltă, Armada lui Filip al II-lea dispersată de furtună.

Aceste diverse reprezentări fac parte din stilul marilor portrete oficiale ale epocii şi evocă, de fapt, destul de puţin caracterul maritim al subiectului. Toate sunt impregnate de un hieratism solemn şi rece.

Influenţa decisivă a lui Van Dyck

Sir Peter Pett, de Peter Lely

Abia în secolul al XVII-lea apar în portretele marinarilor obiecte ce au legătură cu marea, cum ar fi ancore, tunuri, dar, mai ales, vapoare. Astfel, Van Dyck l-a pictat în 1643 pe Robert Rich, al doilea conte de Warwick, care a contribuit activ la construirea coloniilor din America. În spatele personajului, Van Dyck a prezentat o luptă navală şi corăbii în flăcări, desigur o aluzie a luptei duse în 1627 de Robert Rich împotriva flotei spaniole lângă Gibraltar. Această introducere a unei scene de fundal într-un portret anticipează concepţia şi spiritul pictării lui Algernon Percy, al 10-lea conte de Northumberland, căpitan general şi comandant al flotei engleze, devenit Lord Amiral din 1638 până în 1642. Portretul, executat către 1636, când marele pictor flamand se afla tot în Anglia, îl arată pe Percy cu braţul drept sprijinit pe o ancoră. Personajul este în picioare şi poartă peste armură Ordinul Jartierei. În mână ţine bastonul de comandant. Totul pe un fond de peisaj marin.

Aceste tablouri, după care s-au făcut multe copii şi gravuri, au influenţat în mod sigur arta portretului naval. Poza subiectului se regăseşte câţiva ani mai târziu, în 1653, în „Portretul lui Richard Deana”, general de marină sub Cromwell, semnat de Robert Walker. Ea apare şi în multe alte portrete de ofiţeri de marină din secolul al XVIII-lea. Influenţa lui Van Dyck depăşeşte însă poza subiectului şi prezenţa simbolurilor maritime. Pictorul dezvoltă o adevărată doctrină estetică. Începând cu el, portretul părăseşte rigiditatea elisabetană, devine oglinda unei societăţi care îşi poate afirma prin el drepturile, demnitatea, măreţia, chiar aroganţa.

Personalităţi maritime englezeşti

Armada. Portretul Reginei Elisabeth I de George Gower

Evident, într-o naţiune atât de dedicată mării şi victorioasă în luptele maritime ca Anglia, portretul naval a cunoscut epoca sa de glorie încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Chiar după moartea lui Van Dyck, în 1641, cel care abordează cu succes genul este Peter Lely, pictor originar din oraşul Soest din Westfalia, care s-a stabilit la Londra prin 1641-1643. Deşi foarte tânăr, avea 25 de ani, el s-a orientat rapid către portret. A continuat să lucreze şi în epoca lui Cromwell, dar marele succes l-a cunoscut după Restauraţie. În 1661, a devenit pictorul principal al regelui Charles II, care i-a acordat un stipendiu anual. În anul următor a primit cetăţenie engleză şi n-a cunoscut egal în carieră până la moartea sa, în 1680, la câteva luni după ce fusese ridicat la rangul de Cavaler.

În genul portretului naval este de reţinut din creaţia lui mai ales seria „Flagman” (Stegarul) pictată în onoarea amiralilor distinşi în timpul celui de al doilea război anglo-olandez (1665-1667). Sunt 13 portrete de generali ai Royal Navy, comandate de fratele regelui Charles II, Ducele de York, în 1665, după bătălia de la Lowestoft. Opt dintre ele, expuse pentru public încă din 1671, au rămas în colecţiie regale până în 1824. Ansamblul a îmbogăţit apoi „Muzeul Naţional al Marinei” de la Greenwich şi se găseşte astăzi la Queen’s House. Aceste portrete sunt relevante pentru arta de maturitate a lui Lely. Ele exprimă o largă varietate de atitudini şi lasă privitorului impresia unor personalităţi aristocratice, accentuată de bogăţia compoziţiei şi de folosirea abundentă a draperiilor, se specifică în Catalogul de la „The National Maritime Museum”.

Portretul căpitanului Augustus Keppel, de Joshua Reynolds

Lely nu s-a mulţumit să picteze numai această serie de generali. El a portretizat şi alţi ofiţeri de marină celebri, cum ar fi englezii Freschville Holles şi Robert Holmes, care au condus atacul împotriva Smirnei în 1672, olandezul Cornelis Tromp, în timpul sejurului acestui amiral la Londra. În primii ani ai carierei sale englezeşti, Lely a semnat şi portetul lui Peter Pett, celebrul constructor de nave, în faţa celei mai mari reuşite a lui, „Sovereign of the Seas” (Regina mărilor). În aceste opere diverse, pictorul a scos în evidenţă simboluri maritime tipice: ancore, tunuri şi mai ales nave.

După Lely, un alt mare pictor englez s-a interesat de portretul naval: Godfrey Kneller (1646-1723).

Născut la Lubeck, şi el era de origine străină. A studiat în Ţările de Jos, a locuit o perioadă în Italia şi a venit la Londra în 1676. A fost mai întâi secretarul Ducelui de Monmouth, fiul nelegitim al lui Charles II, şi, din 1680, i-a urmat lui Lely, împărţind cu John Riley sarcinile de pictor al Coroanei, post pe care îl va ocupa timp de 32 de ani. Ca şi predecesorul său, Kneller a primit o comandă regală: seria de personalităţi maritime englezeşti din primii ani ai secolului al XVIII-lea. Se găsesc în ea nume de amirali cunoscuţi, ca Edward Russell, John Benbow, George Byng, John Leake, John Norris, secretarul Amiralităţii Samuel Pepys, astronomul regal Edmund Halley, George, prinţul Danemarcei, soţul reginei Anne. În această galerie de portrete apar şi personaje mai puţin cunoscute, cum ar fi amiralii Thomas Allin, John Graydon, Edward Hopson, Stafford Fairborn.

Thomas Lawrence asociază personajului nobleţea decorului

Această serie nu ajunge la calitatea operelor lui Lely, deşi un portret cum ar fi cel al lui Charles Wager, datat 1710, degajă o forţă şi o sinceritate a expresiei necunoscute până la el. Operele lui Kneller sunt, de altfel, marcate de un stil foarte diferit mai ales în poza mai „războinică” a modelelor. Astfel, unii amirali, ca Benbow, îşi scot spada, alţii, ca Norris, se sprijină pe o ţeavă de tun. În sfârşit, scenele de bătălii navale din fundal sunt mai numeroase.

De la începutul secolului al XVIII-lea, şi alţi artişti abordează portretele de amirali şi ofiţeri de marină. În asociere cu Kneller, pictorul suedez Michael Dahl (1659-1743) participă la o serie de portrete de amirali comandată de Regina Anne. S-au păstrat, semnate de el, mai multe lucrări, conservate la Muzeul Greenwich, două fiind cu deosebire semnificative pentru stilul său convivial: cele ale amiralilor Shovel şi James Wishart. Dahl introduce adesea în portretele sale detalii interesante în veşminte şi arme. Fondurile sunt de obicei foarte îngrijite, executate, cele mai multe, de asistenţii lui.

Elizabeth Farren, de Thomas Lawrence

În afara marilor ateliere conduse de aceşti artişti, s-au lansat şi portretişti englezi mai puţin cunoscuţi. În prima treime a secolului al XVIII-lea, poate fi citat un continuator al lui Kneller, Thomas Gibson, dar şi Jonathan Richardson şi Jeremiah Davison. Chiar William Hogarth a pictat personaje care aveau legătură cu marina, ca în cazul căpitanului Coram, marele fondator al unui spital pentru copiii abandonaţi. Portretul lui, executat în 1740, se găseşte la „Tate Gallery” din Londra. Hogarth a pictat şi un ofiţer de marină, Lordul John Graham, surprins în cabina sa.

Să mai amintim şi o comandă originală făcută în 1743-1744 unui pictor francez din Aix-en-Provence de către patru ofiţeri ai Royal Navy, cantonaţi la Villefranche-sur-Mer pentru a supraveghea flota franceză de la Toulon în timpul războiului de succesiune din Austria: amiralul Thomas Mathews, contra-amiralul William Rowley, căpitanii Henry Osborn şi Samuel Scott. Pentru a lăsa posterităţii amintirea sejurului lor, cei patru oameni ai mării au apelat la un pictor local, Claude Arnulphy, cunoscut pentru portretele de notabili provensali şi de Cavaleri de Malta. În 1743, el a terminat un portret de mari dimensiuni al amiralului Mathews, iar în anul următor, efigii ale celor doi căpitani, care anunţau moda portretelor intimiste. Aceste trei tablouri se găsesc astăzi la „Muzeul Marinei” din Greenwich. Cel al lui William Rowley s-a pierdut.

Reynolds, maestrul genului

Sir Peter Lely, Portretul lui Edward Montagu

La mijlocul secolului al XVIII-lea apar primele portrete intimiste, mai ales sub influenţa lui Sir Joshua Reynolds, autorul celebrului „Portret al comodorului Keppel”, început în 1752 şi terminat în anul următor. El îl prezintă pe ofiţer mergând de-a lungul ţărmului unei mări tumultuoase, aluzie probabilă la un eveniment petrecut în 1747, când vasul „Maidstone”, comandat de Keppel, s-a lovit de o stâncă. Pictorul tratează tema viguros, intoducând un joc de lumină şi umbră inspirat de operele lui Tintoretto, pe care îl studiase la Veneţia. Pictura conferă personajului o atitudine apropiată de faimoasa statuie antică „Apollo din Belvedere”. Reynolds părăseşte stilul convenţional al portretului în picioare pe fondul unui palat şi alege o compoziţie mai apropiată de caracterul eroic al lui Keppel. Ofiţerul este plasat pe plajă, cu părul şi veşmintele bătute de vânt, arătând imperios într-o anumită direcţie. Portret eroic prin excelenţă, el oferă o forţă dramatică, iar simplitatea, libertatea în redarea hainelor marchează renunţarea la convenţii. Coloana şi draperiile din numeroase portrete ale lui Lely sunt înlocuite de un cadru vag, cu o porţiune de cer înnorat, precursor al cerurilor romantice.

Portretul a atras imediat atenţia şi a avut un mare succes, datorat şi răspândirii lui prin intermediul gravurii executate în 1759 de irlandezul Edward Fisher. Între Reynolds şi Keppel existau relaţii foarte apropiate, artistul pictându-şi prietenul în cel puţin şapte ocazii. Există astfel o serie care permite urmărirea evoluţiei carierei militare a lui Keppel. Primul datează din 1749, când tânărul viconte era căpitan şi avea numai 24 de ani, ultimul îl prezintă în uniformă de amiral.

Dar lucrarea care l-a consacrat pe Reynolds şi i-a adus o clientelă din înalta societate engleză, printre care şi personalităţi din Royal Navy, a fost portretul din 1753. Cel puţin 50 de amirali şi ofiţeri de marină au fost portretizaţi de el. Este o cifră mare, în raport cu ceilalţi portretişti ai epocii, cei mai mulţi dintre ei nume cunoscute: Thomas Hudson, al cărui atelier londonez a fost frecventat de Reynolds, Allan Ramsay, Francis Cotes, George Romney, Nathaniel Dance, John Singleton Copley şi Thomas Gainsborough.

Stau mărturie a succesului lui Reynolds şi preţurile portretelor lui, cele mai scumpe de pe piaţă, care a crescut de patru ori din 1753 până în 1790. Printre numeroşii săi comanditari s-au numărat şefi iluştri ai Royal Navy, amiralii Anson, Barrington, Gell, Augustus Hervey, Alexander şi Samuel Hood, Hughes, Rodney, Saunders. Au urmat ofiţeri de rang mai mic. S-au alăturat acestor personalităţi celebrităţi cum ar fi comodorul John Byron şi Sir Joseph Banks, care au participat la mari expediţii ştiinţifice ale timpului. În sfârşit, nu trebuie uitat marele portret executat de Reynolds către 1775, reprezentându-l pe Omai, tânărul din Oceania îmbarcat pe vasul „Adventure” în cursul celei de a doua călătorii a lui Cook, cum aminteşte Sir Oliver Millat în „National Portrait”.

Sir Thomas Lawrence şi întoarcerea la efecte de virtuozitate

Portretul lui Algernon Percy, creat de Van Dyck

Moda portretelor navale a continuat şi chiar s-a dezvoltat în timpul marilor bătălii pe mare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor: Războiul pentru Independenţă din America, conflictele Revoluţiei şi Imperiului. Au apărut alţi portretişti, ca James Northcote, elev şi asistent al lui Reynolds, Lemuel Francis Abbott, William Beechey, John Hoppner, Samuel Lane. Portretul este încă foarte cerut, indiferent de gen: majestuos, eroic, intimist. Sunt reprezentaţi eroii zilei, mai ale Nelson, în tot felul de ipostaze: pe puntea vasului său, în cabină, singur sau cu ofiţerii lui, în rugăciune…

Apar rivalităţi între portretişti şi aceleaşi personaje sunt pictate de mai mulţi artişti. Modelele cele mai căutate sunt marinarii iluştri ca amiralii Howe, Hood, Jervis.

În sfârşit, un nume nou de artist apare în această perioadă: Sir Thomas Lawrence (1769-1830), a cărui carieră durează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în primul sfert al veacului al XIX-lea. Pictor al regelui George III şi portretist la modă, strălucitor şi foarte talentat, portretizează şi el amirali ca Paget, Cochrane, Pellew, dar mai ales pe Primul Lord Amiral Henry Dundas şi pe exploratorul Joseph Banks. Sub penelul lui, apar efecte artificiale şi mătăsuri bogate pentru a conferi portretelor sale de ofiţeri de marină un caracter mai psihologic.

Sir Thomas Lawrence devine astfel moştenitorul strălucitei tradiţii din secolul al XVII-lea, inaugurată de Van Dyck. Lawrence este obsedat de dorinţa de a picta în „marele stil” şi reia adesea, în căutare de prestigiu, simbolistica facilă care asociază omului nobleţea decorului. Totodată, prin fuziunea naturală a modelului şi a mediului lui înconjurător, Lawrence reuşeşte să reînnoiască formula portretului aristocratic şi să-l cureţe de rigiditatea pozei prea oficiale, afirmându-se ca unul dintre ultimii mari portretişti ai gloriilor naţionale engleze.