Erotism şi pasiune, hackeri şi detectivi, mitologie şi ezoterism, poezie…

“Niciodată împreună?”

Erotism şi pasiune, într-un roman de cinci stele!

Camryn Bennett, o tânără în vârstă de douăzeci de ani, crede că ştie exact în ce direcţie se îndreaptă viaţa ei. Însă după o noapte de pomină la cel mai extravagant club din Raleigh, North Carolina, şochează pe toată lumea – inclusiv pe sine – când se hotărăşte să renunţe la singura viaţă pe care a cunoscut-o vreodată şi să ia totul de la început. Având la ea doar poşeta şi telefonul mobil, Camryn se urcă într-un autobuz Greyhoud, gata să se găsească pe sine însăşi. În schimb, îl găseşte pe Andrew Parrish.

Sexy şi provocator, Andrew o face să simtă dragostea şi pasiunea în feluri pe care Camryn nu şi le-ar fi imaginat niciodată. Însă bărbatul din viaţa ei ascunde un secret. Îi va apropia acesta definitiv sau îi va distruge ireversibil?

“Îmi ridic mâna liberă şi-i urmăresc conturul tatuajului de pe braţul drept. Şi-apoi, degetele mele trasează o urmă uşoară pe coastele lui. Andrew mă priveşte intens, dar faţa lui nu are nicio expresie. Îşi plimbă privirea câteva momente, după care se ridică de pe pat şi se rostogoleşte pe partea cealaltă, ca să poată descoperi tatuajul. Mă ridic pentru a vedea mai bine şi-mi trec degetele peste lucrarea de artă care este atât de frumoasă şi de vie. Capul unei femei începe la vreo cinci centimetri sub subsuoara lui şi se întinde cu picioarele desculţe până la mijlocul şoldului lui perfect. Ea poartă o rochie albă, transparentă, lungă, care i se lipeşte pe corp ca şi când un vânt puternic ar sufla spre ea. Fâşii lungi de material flutură din spatele ei, învăluind-o odată cu vântul invizibil. Ea stă în picioare pe o stâncă privind în jos, cu un braţ întins delicat pe la spatele ei.

Dar apoi, desenul devine ciudat. Euridice are celălalt braţ întins spre ceva, dar cerneala se opreşte la cot. Un alt braţ a fost adăugat pe partea cealaltă, dar nu e al ei; se pare că este al altcuiva – al unui bărbat. Şi aici apar fâşii de material fluturând în vânt şi care ascund imaginea. Şi chiar dedesubt, păşind pe aceeaşi stâncă, este o labă a piciorului la capătul unei gambe musculoase care se termină exact sub genunchi. Îmi trec degetele peste fiecare centimentru de tatuaj, vrăjită de frumsueţea sa, dar, în acelaşi timp, încercând să înţeleg complexitatea şi rostul bucăţilor lipsă. Andrew îmi spune:

– Ai întrebat cine este idolul meu în materie de muzică, iar răspunsul este: Orfeu. Deşi e ciudat, ştiu, dar mereu am iubit legenda lui Orfeu şi a lui Euridice, mai ales varianta spusă de Apolonius din Rhodos, şi mi-a rămas bine întipărită. Nu există un muzician mai măreţ decât el, dar dragostea lui pentru Euridice era chiar mai mare decât talentul său; ar fi făcut orice pentru ea. S-au căsătorit, dar curând după nuntă, Euridice a fost muşcată de o viperă şi a murit. Copleşit de durere, Orfeu a coborât în Lumea de jos hotărât s-o aducă înapoi…”

„«Niciodată împreună?» te face dependent de stilul său alert şi seducător. Empatizezi cu povestea lui Camryn, o tânără insensibilă la orice emoţie. Singurul care o poate face să renască este fermecătorul Andrew – deviza lui e trăieşte clipa!”, notează “RT Book Reviews”.

Autoarea J.A. Redmerski locuieşte în North Little Rock, Arkansas, împreună cu cei trei copii ai săi şi un câine maltez. Iubeşte televiziunea şi cărţile nonconformiste.

Bestseller apărut la Editura “Trei”, în traducerea Anei-Daniela Micu.

“Fantoma reţelelor. Aventurile celui mai căutat hacker din lume”

Cel mai şiret „spărgător” de computere şi de reţele de comunicaţii îşi dezvăluie trucurile într-o captivantă poveste de viaţă, cu hackeri şi detectivi FBI, cu spionaj informatic şi urmăriri spectaculoase pe „autostrăzile” internetului. Autorul Kevin Mitnick a bântuit cele mai securizate sisteme informatice din SUA şi, în ciuda vitezei de reacţie a autorităţilor americane, a fost tot timpul cu un pas înainte, evitând numeroasele capcane întinse de agenţii de la criminalitate informatică.

Dincolo de ponturile tehnice, Mitnick dezvăluie cu umor în ce fel a reuşit să păcălească zeci de angajaţi ai companiilor de telecomunicaţii sau funcţionari publici, pentru a obţine parole vitale, identităţi false ori softuri râvnite de toţi hackerii din lume.

Fantoma reţelelor nu este doar o poveste cu hoţi şi vardişti în ciberspaţiu, ci se vrea şi o spovedanie a unui hacker spăşit, care n-a vrut decât să-şi demonstreze inteligenţa şi care n-a câştigat niciun sfanţ de pe urma raidurilor sale virtuale.

A pătruns în computerele unor corporaţii, dar nu a distrus niciun fişier, nu a folosit şi nici nu a vândut numerele cărţilor de credit la care a avut acces. A furat software, dar nu l-a vândut niciodată, nimănui. A comis hackingul pur şi simplu pentru că voia să-şi testeze forţele. A dus o viaţă palpitantă şi cu sufletul la gură, cum vezi doar în cele mai bune filme poliţiste.

„Mă tem nu de ceea ce ştiu, ci de ceea ce nu ştiu, iar Kevin Mitnick ne-a demonstrat cât de ignoranţi suntem. Dacă vrei să-i bagi în sperieţi pe şefii cei mari ca să-ţi aprobe bugetul pentru securitate informatică, ajunge să le faci cunoştinţă cu demonstraţiile ingenioase şi palpitante ale lui Mitnick”, scrie Steven L. Susman, director de tehnologia informaţiei la “Supreme Security Systems”.

“Instinctul meu de a găsi căi de ocolire a barierelor şi a elementelor de protecţie s-a manifestat de timpuriu. Aveam cam un an şi jumătate când am descoperit o metodă de a ieşi din ţarc, după care am ajuns la uşiţa specială pentru copii din uşa de la intrare pe care am reuşit să o deschid. Pentru mama, acesta a fost primul avertisment a ceea ce va să fie. După ce tata a plecat, când aveam trei ani, mama, pe nume Shelly, şi cu mine am trăit în apartamente drăguţe, cu o chirie modică, din cartiere sigure, din San Fernanado Valley, peste deal de Los Angeles. Mama ne întreţinea pe amândoi având o slujbă de chelneriţă într-unul sau altul din multele localuri întinse de-a lungul bulevardului Ventura. Eu şi mama ne mutam atât de des încât nu am avut ca alţi copii şansa de a-mi face prieteni. Când am intrat la şcoală, profesorii i-au spus mamei că sunt printre cei mai buni la matematică şi la scriere, foarte, foarte avansat pentru clasa în care eram. Dar pentru că eram un copil hiperactiv îmi era foarte greu să stau locului… În copilărie am fost bun la sporturi şi am jucat în liga de baseball. Eram destul de bun ca să rămân ore întregi pe teren exersând lovirea mingii. Dar pasiunea care avea să-mi marcheze cursul vieţii a început atunci când aveam zece ani. Un vecin care trăia într-un apartament de peste drum avea o fată cam de vârsta mea. Cred că mi-a căzut cu tronc, iar ea mi-a răspuns la fel pentru că a dansat goală-goluţă în faţa mea. Dar la vremea aceea eram mai interesat de lucrurile aduse la viaţă de tatăl ei, de magia pe care o crea. Era un vrăjitor desăvârşit ale cărui trucuri cu cărţi de joc, monede şi alte accesorii mă fascinau. Un magazin cu articole de magie, la care ajungeam uşor cu bicicleta, a devenit locul meu favorit în timpul liber. Magia a fost poarta mea de intrare în arta de a trage oamenii pe sfoară. Să păcăleşti lumea prin magie era nemaipomenit. Dar să înveţi cum funcţionează un sistem telefonic era fascinant. Voiam să aflu totul despre cum funcţinează o companie telefonică. Voiam să stăpânesc cele mai intime procese ale ei. O vreme am lucrat ca voluntat în weekend, furnizând suport tehnic pentru organizaţiile Crucii Roşii locale. În şcoala elementară şi în gimnaziu primisem numai note foarte bune, dar prin clasa a opta sau a noua am început s-o las mai moale cu şcoala şi să-mi fac veacul la Henry Radio, un magazin cu electronice pentru amatori dintr-un cartier din vestul Los Angelesului, citind ore întregi cărţi de teoria radioului”.

“Fantoma reţelelor” este un volum destinat nu numai pasionaţilor de informatică, ci şi cititorilor interesaţi de motivaţiile şi regulile nescrise ale comunităţii de hackeri. De asemenea, veţi înţelege raţiunile pentru care marile organizaţii investesc enorm în protejarea reţelelor informatice, prin ce tertipuri a fost prins Mitnick de către Tsutomu Shimomura, un geniu al securităţii informatice, fiul unui premiat Nobel pentru chimie, cum a deformat presa infracţiunile informatice ale lui Mitnick acuzându-l că ar fi spart sistemul Pentagonului şi că ar fi putut să porneaască un război atomic.

E de ajuns să amintim o frază: “Nu am nevoie de autorizare ca să pătrund în sisteme este cuvântul care mă transformă instantaneu din cel mai căutat hacker din lume într-un dintre cei mai căutaţi experţi în securitate din lume. Ca prin farmec”.

Traducere de Liviu Mateescu.

“Steaua lui Strindberg”

Un îndrăzneţ roman de aventuri à la Jules Verne, asezonat cu mitologie nordică şi ezoterism de sorginte nazistă

Polul Nord, 1897: Nils Strindberg se prăbuşeşte cu balonul său cu hidrogen în timpul unei expediţii învăluite în mister.

Germania, 1942: În lagărele de concentrare au loc experimente îngrozitoare.

Suedia, zilele noastre: Un cadavru este descoperit într-o veche mină de cupru din inima Suediei. Nimeni nu are idee de când zace acolo. Alături, o cruce misterioasă. Ea nu-şi poate revela virtuţile decât îngemănată cu o stea, de care a fost despărţită cu un veac în urmă.

Începe o vânătoare pe viaţă şi pe moarte, care are un singur ţel: găsirea stelei lui Strindberg. Doar împreună, cele două pandante vor dezlega cel mai mare mister al omenirii.

O cursă în care vânătorii ajung să fie cei vânaţi.

„Când ajunseră la gura tunelului, aripile făpturii luminoase au fost trase în jos, absorbite parcă de forţa de atracţie a unui vid. Timp de o secundă, Don şi Elena au fost împinşi înapoi, iar Don se temu că n-aveau să mai iasă niciodată din tunel. Corpul Elenei se izbi de al său atât de violent, încât i se tăie respiraţia. Dar în clipa următoare, simţiră adierea vântului polar, aripile căpătară un nou impuls şi brusc, făptura luminoasă îi scoase afară, în libertate. În jurul lor se întindea din nou pustiul de gheaţă”.

O poveste ce depăşeşte graniţele genului, incluzând exploratori polari, o mişcare ocultă, istorie nazistă şi simboluri străvechi.

„Un amestec uimitor de adevăr istoric şi fantezie”, consemna “Aftonbladet”.

„Un thriller suedez de mare clasă”, confirma cronicarulk de la “Sundsvalls Tidning”.

„Comploturi naziste diabolice, mituri scandinave, legende pompeiene şi un balon de explorare care zboară către Polul Nord… O reuşită scriitoricească, oferind o alternativă uşor poznaşă la misterele sumbre cu care ne-au obişnuit suedezii”, adăuga “Kirkus”.

Autorul, Jan Wallentin, născut în anul 1970, este de formaţie jurnalist şi a lucrat la Televiziunea Suedeză.

“Steaua lui Strindberg” este romanul său de debut şi a stârnit interesul unei lumi întregi încă înainte de apariţie. Drepturile cărţii au fost vândute în peste 24 de ţări.

Wallentin mărturiseşte că este un fan al filmelor lui Quentin Tarantino, datorită abilităţii acestuia de a da strălucire unor clişee prăfuite, şi că este influenţat de Jules Verne, Peter Høeg şi Haruki Murakami.

Volumul a apărut în colecţia “Fiction”, a Editurii “Trei”, coordonată de Magdalena Mărculescu, în traducerea Laurei Karsch.

“Vinovatul”

„Daniel era un avocat experimentat în cazuri cu adolescenţi: din postura de avocat apărase puşti de cincisprezece ani acuzaţi de împuşcarea membrilor unor bande şi câţiva adolescenţi care se dedaseră la jafuri pentru a-şi procura droguri. Dar nu avusese nicicând de a face cu un copil – niciodată nu apărase un băieţel. Propria sa copilărie reprezenta unica lui referinţă în legătură cu acest subiect”.

Unele lucruri nu pot fi iertate niciodată…

Un băieţel a fost găsit mort pe terenul de joacă. Băieţelul care fusese găsit fără viaţă se numea Ben Stokes. Se părea că fusese omorât în bătaie într-un ungher înfrunzit al locului de joacă din parcul Barnard. Fusese izbit cu o cărămidă peste faţă, care i-a spart arcada. “Atacatorul folosise cărămida cu pricina şi, în plus, crengi şi frunze pentru a-i acoperi chipul zdrobit”.

Avocatul londonez Daniel Hunter a ajuns un maestru al cauzelor pierdute. Însă viaţa sa se schimbă atunci când îl cunoaşte pe Sebastian, un băiat de unsprezece ani, acuzat că şi-ar fi ucis prietenul.

Pe măsură ce află tot mai multe despre abuzurile din casa lui Sebastian, Daniel este copleşit de amintirile propriei copilării, când Minnie, mama sa adoptivă, l-a salvat, pentru ca apoi să-l trădeze.

Simpatia faţă de Sebastian şi amintirile dureroase îl fac oare pe Daniel să nu mai vadă adevărul?

“Chiar dacă ofiţerii de poliţie furnizaseră dovezi suplimentare ale vinovăţiei lui Sebastian, Daniel simţea o puternică nevoie de a-l apăra. Martorii aveau să declare, de asemenea, că-l văzuseră pe Sebastian bătându-se cu Ben, mult mai târziu în ziua cu pricina, pe locul de joacă, după ora la care mama lui Sebastian susţinuse că acesta se întorsese acasă, chiar dacă acest lucru nu era consemnat de înregistrările camerelor de supraveghere. Daniel nu era intimidat de toate astea sau de probele de laborator. Subminase adesea asemenea probe. Aştepta ca ofiţerii de poliţie să întreacă măsura – aproape că aştepta ca aceştia să meargă prea departe, astfel încât el să-i poată opri”.

Ce s-a întâmplat pe terenul de joacă şi cine este vinovat de moartea băieţelului?

Punând sub semnul întrebării toate convingerile sale, Daniel înţelege cât de grave pot fi consecinţele unei erori.

“Un roman emoţionant şi tulburător. Cu siguranţă, va avea cel puţin tot atâta succes ca «Înainte să adorm» al lui S.J. Watson”, scrie “The Guardian”.

“«Vinovatul» este o reuşită absolută, iar talentul Lisei Ballantyne e o descoperire de excepţie”, afirmă “The Daily Record”.

“E un roman autentic, cu personaje verosimile, care au defecte la fel de verosimile şi a căror poveste e la fel de imprevizibilă ca şi viaţa. «Vinovatul» o aşază pe Lisa Ballantyne pe lista autorilor care merită urmăriţi în continuare”, notează criticul de la “Irish Independent”.

Născută în Scoţia, Lisa Ballantyne a studiat literatura engleză la Universitatea din St Andrews, după care a lucrat aproape un deceniu în China. În prezent, predă la Universitatea din Glasgow şi lucrează la un al doilea roman, despre „obedienţă şi revoltă”. “Vinovatul”, primul său roman, se bucură de un succes mondial.

“Lisa Ballantyne a reuşit să scrie un roman care te ţine cu sufletul la gură şi-ţi merge totodată la inimă. Bogat în detalii, are totuşi acea stranie simplitate a parabolei”, apreciază Joyce Carol Oates.

Traducerea: Lucian Popa, la Editura “Trei”.

“Adolescenţii şi sexul”

Volumul lui John Coleman trece în revistă problemele şi posibilele soluţii în delicatul domeniu al sexualităţii la vârsta adolescenţei, constituindu-se într-un adevărat ghid pentru părinţi.

Atunci când discuţi cu adulţii despre educaţia sexuală pe care au primit-o în copilărie şi adolescenţă, ei vor spune, în general, că a fost complet nepotrivită şi că şi-ar dori ceva mai bun pentru copiii lor. Şi copiii îşi doresc un dialog cu părinţii lor. Toată lumea este conştientă de necesitatea de a discuta despre sex cu un adolescent. “Adolescenţii şi sexul” este o carte instrument care ne ajută să umplem un gol de comunicare. Cum să discutăm despre schimbările fizice şi psihice de la pubertate, locul de unde se pot aduna informaţii despre sexualitate, nevoia de intimitate, relaţiile adolescenţilor cu adulţii şi cu cei de aceeaşi vârstă, impactul sexualităţii adolescenţilor asupra vieţii de familie, precum şi comportamentul riscant, orientarea sexuală a tinerilor şi rolul părinţilor – toate aceste teme importante şi, uneori, stânjenitoare sunt abordate şi discutate concret, cartea oferind informaţii clare şi sfaturi practice părinţilor care vor să-şi sprijine copiii în dificilul proces al maturizării.

Dr. John Coleman este psiholog clinician. Timp de 14 ani a fost conferenţiar în cadrul Departamentului de Psihiatrie al Spitalului Regal din Londra. În 1989 a înfiinţat “Fundaţia pentru Studiul Adolescenţei”, cu sediul la Brighton, o organizaţie independentă de cercetare şi formare profesională. Dr. Coleman a scris foarte multe cărţi şi articole pe tema adolescenţei şi a fost editorul revistei “Journal of Adolescence”. În anul 2001 a fost decorat cu “Ordinul Imperiului Britanic” pentru servicii aduse sistemului de justiţie juvenilă. Este membru fondator al “Asociaţiei pentru Sănătatea Tinerilor”.

“Cînd strugurii se prefac în vin”

De la gradul zero al scriiturii lirice la ecouri de mit antic şi reflexe multimedia, noul volum al Ioanei Ieronim diferă de cărţile anterioare prin asumarea propriei sentimentalităţi. Dacă până acum poeta căuta „adevărurile” lumii, notate, pe cât posibil, fără distorsiuni subiective, în versurile de faţă ea foloseşte instrumentele expresive – liberă de mode şi de anxietatea influenţei – într-o aventură a autocunoaşterii, o interogare de sine în teritoriul privilegiat al sentimentelor.

„Poetă greu de clasificat într-o direcţie anume a poeziei contemporane. Poemele ei redimensionează lirismul, prin introducerea coerenţei epice”, afirma Carmen Muşat, iar Paul Cernat aprecia: „Pe harta poetică a literaturii române din ultimele decenii este foarte sus”. La rândul său, criticul Nicolae Manolescu consemna: „Viziunea poetei este înţelegătoare, de o cruzime indirectă, dacă pot spune aşa, căci niciodată observaţia nu e alterată de aprecieri şi judecăţi. Mitologiile Ioanei Ieronim nu fac altceva decât să valorifice comunul şi derizoriul, să identifice raţiunea lor internă de a fi”.

Ioana Ieronim a debutat editorial cu “Vară timpurie”, la “Cartea Românească”, 1979. A publicat peste zece volume de poezie, dintre care “Egloga” şi “Triumful Paparudei” sunt de poezie narativă. Cel din urmă a apărut în Anglia (trad. Adam J. Sorkin, la editura “Bloodaxe”, nominalizat la premiul “Oxford-Weidenfeld” pentru traduceri); în ediţie bilingvă (trad. Georgiana Gălăţeanu-Fârnoagă şi Sharon King, prefaţă de Gheorghe Crăciun, “Paralela 45”); în Germania (trad. Dagmar Dusil, prefaţă de Hans Bergel). “Tempo Rubato”, Ed. Vinea, 2009. Poezie, eseuri, texte dramatice publicate în ţară, SUA, Israel şi o serie de ţări europene. Participă la numeroase evenimente literare internaţionale şi spectacole multimedia.

A tradus poezie contemporană şi teatru – în repertoriul curent (de la Shakespeare la americanul Tony Kushner şi macedoneanul Goran Stefanovski). A redactat enciclopedii străine înainte de 1990, apoi a fost redactor la “Secolul 20”, ataşat cultural la Washington, DC, jurnalist cultural la revista “22”, director de program Fulbright-Romania. Membră USR, PEN şi în conducerea revistei internaţionale “POEM” (Anglia).

“American Experience”

Volumul este inspirat de cele patru luni în care Andrei Dosa a muncit şi a călătorit prin Statele Unite şi încearcă să surprindă sistemul american văzut prin ochii unui est-european. Manuscrisul cuprinde trei cicluri de poeme: “American Experience” (scris în timpul şederii în Statele Unite), “Ultimul party cu americani”, respectiv “Nueva York”, acestea două fiind scrise după revenirea în ţară.

„Matur încă de pe acum, el evita toate posibilele capcane ale influenţelor. Nu se lăsa acaparat. Nu admiră mai mult decât este cazul. Cel mult, e atent. Nu împrumută. Nu imită. Are tot ce-i trebuie ca să-şi permită sa scrie poezia pe care vrea s-o scrie”, scria Cosmin Ciotloş.

„Aşezat în epicentrul principalelor tendinţe ale poeziei tinere din ultimii ani, Andrei Dosa are toate datele unui poet de vârf, apt să ridice miza la cote greu accesibile majorităţii congenerilor”, afirmă Paul Cernat.

Andrei Dosa s-a născut la 7 februarie 1985, în Braşov. A absolvit cursurile masterului de “Inovare Culturală” (care se numea anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere din Braşov. A debutat cu volumul “Când va veni ceea ce este desăvârşit”, Editura “Tracus Arte”, 2011 (Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”). A colaborat cu revistele “Poesis International”, “Astra” şi “Corpul T”.