UE a făcut un pas important către crearea unei Uniuni a Apărării, titrau mai toate publicațiile europene la începutul acestei săptămâni, când 23 de state membre au semnat pentru Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO), inițiativă pentru consolidarea capacității militare. Au fost atunci la Bruxelles și miniștrii români de Externe și Apărare. Teodor Meleșcanu a arătat că „asigurarea complementarității cu NATO este esențială“ și că „PESCO ar trebui să contribuie, de asemenea, la consolidarea cooperării UE-NATO în domenii diverse, cum este cel al dezvoltării capabilităților“.
Lumea este în plină cursă a înarmării. Institutul pentru Cercetarea Păcii de la Stockholm (SIPRI) arată anul acesta că livrările de arme în intervalul 2012-2016 au fost cele mai mari de după Războiul Rece și cresc. Pentru Rusia, China, SUA și țările europene mari producătoare de arme, acest negoț este esențial pentru revenirea din criză. În acest context, PESCO nu este în primul rând despre securitate, cât despre mari contracte între țările UE, o reacție la agresivitatea cu care America își promovează complexul militaro-industrial (declarațiile președintelui Trump făcute în Japonia și Coreea de Sud despre „magnificele“ F-18 sau despre interceptorii antirachetă produși de Raytheon o dovedesc cu asupra de măsură).
Marea problemă a PESCO este că s-a născut aproape moartă, câtă vreme România și Suedia, părți semnatare, au cumpărat chiar cu câteva luni înainte interceptori americani Raytheon. Pentru publicația franceză La Tribune, gestul Suediei și al României este „cinic“, „o frumoasă trădare“, mai cu seamă că au avut o contraofertă mai bună din partea franco-italienilor de la MBDA și Thales (sistemul antiracheta SAMP/T), susține La Tribune. În cazul Suediei, oferta europeană era cu 30-40% mai ieftină, oferea tehnică chiar mai modernă și ar fi fost preferat chiar de militarii suedezi. Decizia a fost însă politică, a ministrului Apărării, în concordanță cu „asigurarea complementarității cu NATO“ și „ consolidarea cooperării UE-NATO“ evocate și de ministrul român de Externe. „Cinismul“ Suediei vine și din faptul că această țară neutră, promotoare a păcii, a deschiderii către imigranți și gazda amintitului SIPRI, este unul din marii exportatori de arme ai lumii (al treilea din lume la cantitatea de arme exportate pe cap de locuitor).
Când șefa diplomației UE (reprezentata Italiei, un alt mare exportator de arme) vorbește despre „momentul istoric pentru apărarea europeană“, trebuie să ne gândim la concurența acerbă cu SUA, la revirimentul marilor economii pe banii din contractele de miliarde, la „trădări“ și „cinism“.
Granitele-Schengen,Finantele- Euro, Apararea- Armata UE= nu este deloc mort planul globalistilor de a controla TOT indiferent de votul majoritatii..
UE este un raspuns la antiglobalism, dar sabotat puternic de globalisti chiar si prin mijloacele clasice ale coruperii politicienilor. Priviti la Merkel, nu avea absolut nici o ratiune sa invite in Europa milioane de islamisti, dar absolut nici una. Si totusi a facut-o impotriva intereselor de securitate ale intregii Europe, nu doar a Germaniei. Ce a determinat-o sa loveasca in UE? Gasit dv. raspunsul.
ue reprezinta globalismul. abangarda globalismului comunist babilonic iudeomasonic.
desfiintarea ue cat mai urgent e primul pas spre normalitate spre castigarea suveranitatii si independentei, spre castigarea resurselor economiei pamantului…furate de straini…spre castigarea culturii traditiei omeniei….
altfel…pierim cu toti in mocirla babilonica….
@Vladimir: ”Ce a determinat-o sa loveasca in UE? Gasit dv. raspunsul” Răspuns: calitatea de laureată a Premiului European Coudenhove-Kalergi. (Planul Kalergi: Genocidul europenilor – subspecii rezultate din căsătoriile interrasiale, uşor manipulabile de elita conducătoare.)
Gogorite cu tehnologia de razboi europeana. S-a vazut in timpul Primaverii Arabe cate parale face. Romania trebuie sa dea banii pe cele mai bune produse ale zilei, bune in mod real, nu doar pe hartie sau la parade militare. UE trebuie sa-si dezvolte capacitatea militara, e un deziderat, dar pana va atinge performantele reale ale armamentului american mai e cale lunga. Armamentul suedez o fi el ieftin dar nu e testat in conditii reale. Ieftin cumperi, ieftin primesti. Sa nu mai vorbim despre capacitatea de productie limitata, factor vital in conditii de conflict real nu de demonstratii in poligon. In timpul WW II rusii i-au sufocat efectiv pre nemti prin numarul imens de tancuri produse, ca sa nu mai vorbim de alte categorii de armament. Fara o productie masiva de arme rusii ar fi pierdut razboiul. Europa inca nu are capacitati de productie suficiente. Armamentu european e valabil timp de o saptamana, dupa care se intampla ca si cu bombardamentele lui Sarkozy, raman fara munitie. Europa trebuie sa-i ajunga pe americani si la capacitatile de productie. Asta nu se face de azi pe maine. Pana atunci cumparam arme de la aliatii americani.
Rusii ar fi pierdut razboiul fara lend lease.
@Anonim
N-ai sa crezi, dar ajutoarele in armament trimise de SUA URSS au cam ramas despachetate pana dupa razboi iar echipajele vaselor de transport luatei prizonieri, ceea ce a creeat oarece tensiuni diplomatice. Abia dupa razboi s-au ocupat echipamentele primite (arme, camioane, etc) si intr-adevar i-a ajutat sa recupereze pierderile din razboi ba chiar au copiat multe din echipamentele pe care le-au primit. Dar indiferent de provenieenta armelor, cantitatea de armament aruncata in lupta a fost decisiva. Deci daca nu exista capacitate de productie suficienta, armamentul oricat de modern nu foloseste prea mult in cazul unui conflict de lunga durata. Si cu cat este mai sofisticat, cu atat e mai vulnerabil si mai greu de produs.
Ajutorul american a constat in 2000 tancuri pe benzina, in timp ce rusii produceau 3000 T-34 pe luna! Auzi la el, lend lease… Au fost camioane cu conserve si alte echipamente, dar in cantitati f. mici fata de necesarul de razboi, care a fost urias.
Celor care au contestat ce am spus eu ii invit sa se documenteze si sa tina cont chiar de declaratiile generalilor rusi, e drept, facute cam cu jumatate de gura. Vor fi produs rusii ‘jdemii’ de tancuri dar, 30 la suta din tancuriel medii si grele carea au aparat Moscova in 1941 era de productie britanica. Lend lease nu a insemnat numai 2000 de camioane ci a insemnat avioane, material rulant, nave, armament, aparatura electronica, pe scurt aproape 20 de milioane de tone de bunuri. Furniturile americane, inclusiv uniforme si alimente (celebrele conserve de carne), au curs pina in ultima zi de razboi. Episodul cu livrarile nedespachetate, de care nu am auzit pina acum, probabil ca este unul singular, speculat propagandistic.
Uniunea europeană este o uniune sovietică, restilizată ,sub ocupație nord americană din punct de vedere militar. Economic,un eșec, UE este al patrulea reich cu capitala imperială economică la Berlin, declarativ UE este socială, în realitate este neoliberală, iar în raport cu periferia estică este de-a dreptul neoimperialistă impunând neosclavagismul , est europenii având statut de cetățeni de mâna a treia cu rolul strict de forță de muncă ieftină, cetățenii de mâna a doua fiind noii veniți din Orient, aceștia au un statut superior est europenilor din punct de vedere social, ajutoare sociale consistente, locuințe sociale gratuite, lucruri la care sclavii din est nici măcar ca salariații nu și le pot permite. Politic UE este un ospiciu de psihiatrie cu sediul la Bruxelles…
Pe scurt despre cinism, una fumăm și alta spunem..
Bre oameni buni,terminați cu prostiile!Cele mai multe războaie de după al doilea război mondial au fost purtate de americani ,cam peste tot în lume ,în condiții meteo diverse. Ne place sau nu,tehnica de lupta fabricată de americani a fost verificata în războaie adevărate(nu d-alea pe calculator), în condiții de lupta extreme și s-a dovedit ca are o foarte buna fiabilitate.Oricât de sofisticat și de modern ar produce alții armament și tehnica de lupta,dacă nu a fost testată în războaie adevărate nu dau doi bani pe ea.În momentul cand te hotarasti sa cumperi armament ,ar trebui sa cumperi de la un singur furnizor/ țară ,pt ca întreținerea sa ulterioara are costuri mult,mult mai mici dacă dacă ai cumpăra din mai multe furnizori/tari.
N-am nicio încredere intr-o Europa condusă de Germania și Franța, doua tari care se-nteleg pe dedesubt cu Putin.Americanii au acum un interes strategic aici ,în România . Trebuie sa profitam de aceasta oportunitate.
și trebuie sa facem tot posibilul sa-i atragem aici, dacă nu vrem sa ne trezim cu omuleții verzi peste noi.În același timp ar trebui sa ne ameliora relațiile cu vecinii noștri ruși, sa facem afaceri cu ei așa cum fac nemții, francezi,englezii.Nu ne da voie Europa sa facem afaceri cu Putin? Pai ei de ca fac și se fac ca nu fac.A?
Corect. Asa gandeste un militar veritabil, nu in termeni de profit, pentru ca profitul nu-ti salveaza viata pe campul de lupta.
Nu s-a nascut nimic mort, pentru ca apararea europeana are la baza armatele nationale, nu porneste pe teren un gol. Afirmatia ca Europa Apararii s-a nascut moarta este o intoxicare, transmisa de cei care sunt deranjati de ideea unei Europe puternice si din punct de vedere militar. Urmeaza unificarea si standardizarea armamentului produs de diverse tari europene pentru a asigura inter-schimbabilitatea si transferarea cu usurinta a productiei in diverse zone ale Europei in functie de necesitatile de productie.
s-a nascut moarta? Stii cate „UE” au existat in istorie si cate monede unice? De vreo 16 secole, numai la asta viseaza „unii”.
Bati campii cu gratie. care armate nationale? Germania e complet nesemnificativa,Franta are ceva dar frantujii nu ar sari niciodata in apararea zonei de est care e expusa prima la invazia rusilor. Italia, Spania, Olanda, Austria? Hai sa fim seriosi. Nici unii nu mai au armate adevarate. doar caricaturi. Iar din mai multe caricaturi nu iese o armata oricat te-ai stradui. Mai erau britanicii dar nici pe astia nu te poti baza (vezi servetelul lui Churchil). Asa ca singura optiune serioasa e NATO si mai ales americanii. Nu e foarte sigur nici acolo. Dar, e cel mai aprope. EU sa-si curete porcaria din curtea proprie. Sa scape de anti-leaderii pe care ii tine acolo (destul de multi nealesi) sa faca curatenie la Bruxelles unde coclcaie sute de mii de functionarasi degeaba dar pe bani multi si sa clarifice ce rol are Germania (eventual si Franta) si ce mecanisme de control a derapajelor se pun in practica sa nu o mai ia unii sau unele pe aratura ca iubitoarea de musulmani Merkel si iubitul ei papitzoi Junker. UE nu este la ora actuala a entitate serioasa pe care sa te poti baza. E doar un terci jenant.
Atata timp cat interesele Germaniei sunt comune cu cele ale Russiei, Europa centrala si de est nu este altceva decat o moneda de schimb in politica externa a popularilor europeni. Singure, USA si Polonia au realizat pericolul ce-l reprezinta o noua alianta economico-militara germano-rusa si se comporta ca atare. La noi, unii politicieni sunt dedicati aliantei NATO unde USA este principalul aliat militar al nostru , in schimb altii executa ordinele venite de pe la ambasadele nucleului dur (Germania, Austria, Benelux) prin care ne sunt defrisate padurile si luate pe nimic bogatiile subsolului.
Si uite d-aia nu este loc pe scena politica pentru niste romani patrioti, scena fiind ocupata de marionetele puse de mai sus pomenitele puteri straine. Nu ca Dragnea ar fi un patriot dar Serban Nicolae, Oana Florea, Liviu Plesoianu, Calin Popescu Tariceanu sunt patrioti. Pacat ca sunt atat de putini.