Europenii ne închid din nou uşa în nas. Baconschi: „Din păcate”

Restricţiile pentru muncitorii români şi bulgari pe piaţa muncii din Olanda au fost prelungite cu doi ani.

„Din păcate, asemenea decizii nu susţin obiectivele UE de a construi o piaţă fără bariere şi restricţii interne”, a declarat în replică Teodor Baconschi, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe român.

Miercuri, site-ul Dutchnews.nl relata, citând surse, că ministrul olandez al Afacerilor Sociale, Henk Kamp, urma să propună prelungirea cu doi ani a restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Olanda.

Propunerea urma să fie discutată în cursul şedinţei de guvern programată vineri.

Kamp propunea acordarea de permise de muncă doar românilor şi bulgarilor care pot practica activităţi pe care nu le pot efectua alţi cetăţeni europeni, comform sursei citate.

În cursul verii, Kamp a interzis angajarea muncitorilor sezonieri din România şi Bulgaria, argumentând că trebuie recrutaţi olandezii care nu au locuri de muncă.

Nici Austria nu-şi va deschide piaţa muncii pentru români. Ministerul austriac pentru Muncă, Protecţie Socială şi Protecţia Consumatorului îşi doreşte ca, la sfârşitul anului 2011, să prelungească restricţiile, în vigoare în prezent, până la sfârşitul anului 2013.

După aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Austria a impus restricţii în ceea ce priveşte accesul lucrătorilor români pe piaţa muncii.

La 31 decembrie 2011 expiră cea de-a doua perioadă tranzitorie în care, conform Protocolului la Acordul de aderare a României şi Bulgariei la UE, statele membre anterior anului 2007 pot restricţiona accesul pe piaţa muncii pentru cetăţenii celor două ţări. Continuarea restricţiilor poate avea loc în condiţiile în care există semnale ale perturbărilor ale pieţii interne a muncii în statele gazdă şi doar pentru perioada 2012-2013. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2014, circulaţia lucrătorilor români în spaţiul UE urmează a fi liberalizată necondiţionat. În prezent, 11 ţări aplică măsuri tranzitorii:Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda şi Spania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.