Excepţionale piese Art Deco, la Sotheby’s

„Sotheby’s”, în asociere cu „Artcurial”, va desface, în 11 şi 12 martie, într-o licitaţie excepţională prin amploare şi calitatea operelor propuse, colecţia Félix Marcilhac.

Negustor, expert şi istoric de artă, un mare colecţionar, calităţi care au predominat rând pe rând de-a lungul activităţii sale, Félix Marcilhac a avut un domeniu de predilecţie: artele decorative din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Născut în 1941, Marcilhac a făcut studii serioase în diferite domenii. Mai întâi la Facultatea de Drept, apoi la „Science-Po” şi, în final, la Institutul de Artă şi Arheologie. Este titularul unei licenţe în ştiinţe economice şi al unui certificat de studii în istoria artei. Dar, din lipsă de timp, n-a reuşit să-şi susţină teza: „Sculptura cubistă în 1913, Joseph Csaky”.

A frecventat mult anticarii, a fost o vreme unul dintre colaboratorii Galeriei „Jeanne Fillon”, unde a propus opere de „Art Nouveau” şi apoi, de „Art Deco”.

În 1969, a deschis o galerie în strada Bonaparte.

Prima întâlnire cu Art Nouveau l-a derutat. Nu i se părea serioasă. Apoi a aprofundat studiile care tratau stilul 1900 şi simbolismul. Şi a fost cucerit. Dar l-au sedus mai ales obiectele şi mobilele „Art Deco”, prin rigoarea liniilor, calitatea materialelor şi perfecţiunea execuţiei. Încă din 1967 a cumpărat o sculptură de Gustav Miklos, care, aşa cum a descoperit mai târziu, provenea din colecţia „Jeanne Lanvin”.

A cunoscut în acel timp o seamă de colecţionari cum ar fi Karl Lagerfeld, Yves Saint Laurent, Hélène Rochas sau Pierre Hebey şi n-a ezitat să introducă în interioarele lor tradiţionale, de gust clasic, creaţii „Art Deco”.

Biroul Doamnei Marcilhac, cu piese de Marcel Coard, Edouard-Marcel Sandoz, Jean-Michel Frank

Au fost primii lui clienţi, printre care figura însă şi Andy Warhol. Acesta avea, de altfel, să execute, în 1973, un portret, sau mai exact o serie de patru portete ale lui Marcilhac. Pictorul era foarte interesat de patru piese de mobilier îmbrăcate în piele de crocodil, de Pierre Legrin, puse în vânzare la galeria din strada Bonaparte, al căror preţ era foarte ridicat. Pentru a pune capăt târguirii, Felix Marcilhac i-a propus să-i facă, în schimbul celor patru piese, patru portrete. Ceea ce s-a şi întâmplat. Marcilhac a oferit astfel celor patru copii ai lui câte un portret semnat de Warhol.

Până la sfârşitul anilor ’70, activitatea lui de negustor de artă a fost predominantă. Începând din 1980, el s-a consacrat în mod special expertizei, mai ales în cadrul licitaţiilor. I se solicită frecvent ajutorul în organizarea vânzărilor de „Art Nouveau” şi „Art Deco”.

Se punea problema compatibilităţii între activitatea de expert şi cea de galerist, o problemă de deontologie. Expertul trebuie să facă întotdeauna abstracţie de propriile interese când lucrează şi ca galerist, şi nu trebuie să încerce niciodată să cumpere, la mica înţelegere, piese de la un colecţionar care i-a fost recomandat de un comisar de licitaţie.

Pierre-Adrien Dalpayrat, Vasul Şarpe, 1900

Cât despre relaţiile cu amatorii de artă, legislaţia a prevăzut o serie de reglementări pentru ca experţii – fie că sunt sau nu galerişti – să nu fie tentaţi să folosească cunoştinţele lor sau să abuzeze de încrederea ce li se acordă pentru a realiza afaceri prea bune când cumpără din licitaţii. Astfel încât, potrivit unei legi din 10 iulie 2000, ei nu au dreptul, decât în mod cu totul excepţional, să prezinte, să evalueze sau să vândă opere care le aparţin în licitaţiile în care sunt implicaţi ca experţi. Şi nici nu pot cumpăra pentru ei vreo lucrare.

După prima licitaţie a colecţiei Karl Lagerfeld, în 1975, Félix Marcilhac, care a fost expert, a devenit un specialist foarte cunoscut. În 1976, a fost înscris pe lista experţilor de pe lângă Curtea de Apel de la Versailles, apoi de la Paris. A lucrat cu numeroşi comisari-priseur atât în provincie, cât şi la Paris, mai ales cu „Artcurial”. Casele de licitaţii anglo-saxone îl consultau regulat în legătură cu unii artişti al căror catalog fusese redactat de el. Competenţa lui este în afara oricărei bănuieli. De altfel, a participat, timp de 10 ani, ca profesor la Şcoala Luvrului, pentu formarea viitorilor comisari-priseur.

Când eşti expert, este esenţial să stăpâneşti cunoştinţe legate de un oarecare număr de artişti. Félix Marcilhac a dorit să facă mai mult, culegând date noi despre artiştii respectivi. Astfel a decis să-şi consacre o parte din timp cercetării. A devenit astfel, date fiind şi studiile sale în domeniu, istoric de artă. Când putea, fugea din Paris, refugiindu-se pe proprietatea sa de la Marrakech, unde a scris cele mai mule dintre cărţile sale. Lista lor este impozantă. Ele sunt consacrate unor pictori ca Paul Jouve sau Jacques Majorelle, unor sculptori precum Joseph Csaky, Chana Orloff sau Edouard-Marcel Sandoz, unor maeştri ai sticlei ca Lalique sau Maurice Marinot, fără a-i uita pe specialistul în lac şi metal Jean Dunand ori pe decoratorul André Groult.

Emile Galle, La Passiflore

Pe scurt, nu se mai poate discuta despre „Art Deco” fără referire la operele lui Félix Marcilhac. Mai multe muzee, mai ales din Japonia şi din Statele Unite, au apelat la el pentru a le organiza expoziţii cu operele artiştilor cărora le consacrase o carte.

În paralel, a publicat numeroase articole, în special în „The Connoisseur” şi în „Connaissance des Arts”, al căror colaborator fidel a fost timp de mai mulţi ani.

Toate aceste trei personaje cuprinse într-un singur om aparţin vieţii sale profesionale. Există însă şi un al patrulea, cel din viaţa particulară: colecţionarul.

Din momentul în care a avut ceva bani, Félix Marcilhac a început să cumpere opere de artă. Evident, cele în gustul anilor 1900 şi 1925. În acea perioadă cele mai multe se vindeau foarte ieftin. Problema era să separi grâul de neghină. Să alegi piesele cele mai importante. Astfel şi-a constituit o colecţie de mare calitate, de care a decis acum să se despartă, pentru că se retrage în Maroc, la Marrakech, în mijlocul a 250 de palmieri pe care i-a plantat el însuşi.

Nu păstrează decât două piese: pentru soţia lui un tablou simbolist şi pentru el o lupă (atributul tradiţional al expertului) din argint, în formă de cărăbuş, datorată lui Lucien Gaillard.

Fotoliu de Jean-Michel Frank

Legăturile realizate de Dunand pentru cărţile lui F.L. Schmied, din care a reunit un ansamblu important au fost dispersate la „Drouot” în decembrie 2012. Cât despre colecţia de mobile şi obiecte de artă, ea va face obiectul licitaţiei din martie.

Este vorba despre 300 de piese de provenienţe prestigioase: Jacques Doucet, Marie-Laure de Noailles, Elsa Schiaparelli, Jeanne Lanvin…

Artiştii cei mai marcanţi ai „Art Nouveau”-ului şi „Art Deco”-ului – sticlari, ceramişti, sculptori, creatori de mobilier – sunt reprezentaţi: Jean Michel Frank, Emile Gallé, Marcel Coard, Jean Dunand, Gustave Miklos, Joseph Csaky.

Pot fi achiziţionate, de exemplu, două fotolii în piele de rechin de Jean-Michel Frank, evaluate la 250.000-300.000 de euro, „Vasul Şarpe” creat de Pierre-Adrien Dalpayrat în 1900, din gresie şi bronz aurit, pentru casa Keller, şi etalat la Expoziţia Universală de la Paris din 1900, un spectaculos exemplu de piesă „Art Nouveau” evaluată la 30.000-40.000 de euro.

Ossip Zadkine, Bust de femeie, estimat la 60.000-80.000 de euro

„Cap de femeie” de Joseph Csaky, sculptură în argint şi bronz aurit, relevă grija artistului de a simplifica formele, amintind de Evul Mediu, dar şi cu o tentă de exotism, este estimat la 60.000-80.000 de euro.

Preţul prezumat al fotoliului „Nautilus”, din lemn de nuc sculptat, tapiţat cu catifea imitând pielea de leopard, semnat de Paul Iribe în 1913, este de 150.000-200.000 de euro.

Cam la aceeaşi sumă se ridică şi „Omul şi destinul săiu”, sculptură spectaculoasă din 1929 de Gustave Miklos: 200.000-250.000.

Un minunat vas de Emile Gallé, numit „Passiflora”, decorat cu marchetărie de sticlă, este evaluat între 60.000 şi 80.000 de euro. Este numit „sticlărie vorbitoare”, pentru că pe el sunt gravate versuri de Baudelaire. Şi acesta a fost prezentat în Expoziţia Universală de la Paris din 1900.