Preşedintele Nicuşor Dan, dat de gol că este în concediu, a explicat, vineri, că a ales să meargă la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, în loc să fie prezent la manifestările de Ziua Marinei, dat fiind că este comandantul suprem al Armatei, pentru că încă din copilărie obişnuia să vină cu părinţii la slujbă. El a recunoscut că nu a mai fost în ultimii ani la mănăstire, atunci de ce tocmai acum?
„E o sărbătoare religioasă, foarte mare, toată lumea vine la biserică. Aici, la mănăstire, veneam cu părinţii, copilărind aici. Am ales să vin aici. A fost emoţionant, în ultimii ani nu am mai ajuns, erau multe persoane pe care le-am zărit la fel ca atunci. Nu am vrut să fac anunţ ca să vină presa după mine; dimpotrivă, am vrut să fiu cât mai aproape de comunitate şi, inclusiv, am stat la slujbă pentru a participa personal, intim”, a spus Nicuşor Dan, pentru Antena 3.
El a mai menţionat că va petrece mai mult timp în zonă, însă detaliile programului său vor fi cunoscute ulterior.
Sâmbăta de Sus se află la mai puţin de 20 de kilometri distanţă de Făgăraş, oraşul natal al preşedintelui. Lipsa preşedintelui de la Ziua Marinei a fost criticată de o parte a opiniei publice.
inselat
@Tudor
este posibil sa joace rolul de ”pierdut” ca sa aiba o justificare pt cei ce l-au pus si pt el daca va fi intebat…
de aceea a fost ales Biden pt ca la o adica sa se justifice:” nu noi suntem vinovati de ceea ce s-a intemplat ci acest om ”pierdut” in timp, el a gresit nu noi care am incercat sa-l facem sa para sanatos si apt de decizii”…
si spera sa fie iertat, daca se duce la manastire si prea…via atat fizica, dar si morala vor scapa de „pedeapsa”, daca toti criminalii ar scapa cu o slujba…atunci in rai n-ar mai fi loc pt victimele lor…
Fizionomia lui,gesturile ,rasul permanent ,mersul si tinuta lui ,deciziile luate si in final numele de Nicusor ,te face sa crezi ca seamana perfect cu unul din filmele cu Stan si Bran.
lasa ca se calugareste poate in o saptamana -Mucusor- si asa castiga „alegerile” Georgescu ACELA :D :D :D
Hai, bre, ca n-a fost la distractie la manastire, s-a dus si s-a rugat si pentru Marina Romaniei.
alcibiade din braila ,auto sesizare la ce a scris si aplicat legea. sper ca serviciul roman de informatii sa isi faca datoria ,iar alcibiade din braila ,sa stea la racoare cel putin 4 ani de zile.asemenea gandire ,nu trebuie sa existe la romani .
Marina nu defileaza cu barcile acelea din cauciuc de 1 Dec pe sub Arcul de triumf ? Rusii, francezii, coreenii si romanii mai fac spectacole din acestea care spun ce au in cap !
Pai, Nicusor nu mai avea la ce sa se duca: infractorii politico-economici dinaintea lui (Petre Roman &comp., Stolo & comp., Isarescu &comp, Basescu & comp…, si nici unul pedepsit penal, au distrus Marina romana, alta data, între cele mai prestigioase din lume.
Hai d-na Ileana,nici chiar asa :”cele mai prestigioase din lume „! Zau, inteleg factorul caldura dar controlati-va .
de ce sa se duca Mucusor? nu mai avem flota! au defilat nave daneze (ce jenant) pentru ca Petrov a dat la fier viechi TOATA flota sa poata fura fiica-sa chivuta cu valiza! :D :D :D
asteptam sa scrie la Cotidianul ca a crapat Petrov si ca l-a mancat ursul turbat pe Mucusor !!!
Michiduta minciunica. Sa mori tu? De cite ori ai fost la Sambata de sus? Acum e prima data?
Nu-l subestimati. E batut in cap, rigid si osificat, ca Cap de Cauciuc, in plus insa si rau, prost si al Draku. Nu stie nimic, este un handicapat veninos, un rebut uman, la fel ca votantii sai. Uraste Romania si poporul eoman din toti rarunchii sai, daca ar putea iar da foc, nu insa si Ardealului plin de ungureni de ai sai carora nu le vine sa creada de uriasul potential uman si economic al fostului Regat, unde numai Dobrogea, Litoralul si Marea Neagra valoreaza de peste 70 de ori cat Transilvania lor. Ne-ar desfiinta daca ar putea. Atentie mare la acest dement paralitic…?!
Alcibiade, ai un sprijin considerabil la postarea ta in cenzorul care te apara.Ti-am raspuns acum cateva ore la postare in mod civilizat dar aparatorul tau a oprit-o.Consider in continuare ca postarea ta nu este altceva decat o declansare a vrajbei roman conra roman. Cui foloseste ?
PS:Ce parere are „cenzorul” ?
Avind in vedere ca mai bine de jumate din popi au ramas cu gradele militare de pe vremuri, eu cred ca le-a bifat pe amindoua …
Neomarxist/rezist/globalist atins de fiorul credinței, ar fi o gluma de nu ar fi o altă goanga și un joc murdar electoral și frica animalica de mulțimea nemulțumiților de buleala ce o aplica prin mana lui Ilie.
Nici la cununia religioasa n-a ajuns de vreo 20 ani.Ce cauti la manastire cand, tu traiesti in necuratie potrivit invataturii crestine ?
Nu-l subiestimati. Este veninos si dusmanos dar si un handicapat paralitic, un rebut uman. Nu le vine sa creada miracolul economic si social parcurs de poporul roman de la Mica Unirea pana la Marea Unire. Numai Dobrogea cu Litoralul Romanesc si Marea Neagra fac cat zeci Transilvanii. Asta-i oftica, si nu le vine sa creada potentialul urias al vechiului Regat in raport cu zbarcitul, veninosul si inchistatul Ardeal, Banat si Caras, plin de ungureii si sarbi/banateni, dusmanosi, veninosi, prosti ai Draku si batuti in cap.
Pe cinstite,Alcipiade, crezi ca postarea ta ar fi trebuit aprobata ?
E plina de venin care are ca scop discordia intre cetatenii acestei tari.Oricum, esti pe placul moderatorului .
Bai , cata crestinul ! Oare ce suma a alocat construirii Catedralei Nationale cat timp a fost primare ?
Ca orice angajat are dreptul la comcediu si face ce doreste. Nasescu se ducea sa bea si sa danseze cu nevasta, Iohanis la golf si la ski. Iar de ziua armatei are ministrul armatei care participa si prim ministru.
Ierarhizare si optiune ABSOLUT CORECTE ! Mai intâi , cele ale lui DUMNEZEU , ale CREDINTEI ! Sperăm ca de BUNĂ CREDINTĂ …
@Agapis:
Deja calca in strachini. Presedintia nu are deschis cand e nevoie. Nu mai spun de inundatii… sau alte treburi unde trebuie sa reprezinte statul. Daca vrea sa fie Stefan cel Mare (si Sfant), pai sa ia aminte la acesta cand era cu piciorul o rana dar nu se lasa din domnie si iubire de tara. Asta insa se ascunde pe dupa fuste de femei. I-a intrat tocul vreuneia in cap, ce importanta are care, dar nu si-l poate scoate.
Chiar nu vedeți ca Nicushor e plecat cu sorcova? De gândit e ca se indesesc aceste plecări. Ieri la Maia, azi la Biserica. La înmormântarea lui Nea Nelu, acum nici o săptămână, iar a fost „plecat”! Doare la caputz pe Nicushor? Ate buba?
Pe timpul prestarii ca Presedinte a Romaniei propunem schimbarea datei zilei marinei la o alta data agreata de Nicusor.
Bietul de el. Inspira mila. Ce haituit este. Acolo nu l-a huiduit numeni?! La C-ta ar fi fost din plin.
Am incercat sa va raspund printr-o poezioara neconvenabila lui Nicusor dar am fost blocat.
Nu era ceva de nepublicat, era decenta, macar sa fi fost admisa spre moderare.Asa e actuala politica .
Cu bolta pe atributiile functiei si reprezentarea statului.
Presedintele nu are vacanta. S-a ales un molau.
La Sâmbăta de Sus fiecare cu nedumeririle lui: Arsenie Boca – că cum a ajuns duhovnic de legionari din aspirant de pilot de vânătoare?!? iar Nicu Dan – că cum de e obligat să joace președinte, când el a primit toate subiectele pentru olimpiadele ’87-’88 în plicușor ca să joace pe Țițeica în fața blocului – cel mult?!?
Voi observați vocabularul acestui individ?! Sărăcia limbajului, ideile rudimentare, exprimarea de, haide, cu bunăvoință, clasa a VII-a (fără să mă laud, nu vorbeam așa nici într-a patra dar, haide, treacă de la mine)?! Realizați că întârziatul acesta, fără pic de cultură generală, zero istorie, zero geografie, zero diplomație, zero economie, este cel care ne poate băga în război?! Realizați pe cine ați pus în fruntea statului? Nu vă trece un fior rece pe spinare?
ca-L va ierta pt ocolirea cuvantului dat/scris si altele pe care noi nu le stim…
Ca primar era ocupat că avea de lucru. Ca președinte trebuie doar să doarmă ca Johannis.
Ca primar a fost ocupat cu procesele , ca de facut nu a facut nimic .
De ce acum? Ca sa fie ‘undeva’, sa nu mai stea ascuns in palat, cand el ar trebui sa fie ‘altundeva’.
Din „n” motive, dl N. Dan nu ar fi facut față unui asemenea eveniment, asa ca a fost „menajat”.
– corului bocitoarelor
– e in coaliție
Președintele Nicușor făcut ce trebuie și acum și cu legea wex. Care Marina o sărbătoresc românii când noi curând nu vom mai avea acces nici la mare. A sărbătorit bețivul Băsescu pe marinarii anual că navele sunt praf. Numai copiați știri de la A3cnn
Daca de mic venea cu părinții la slujba DE CE i-a întors spatele la propriu Preafericitului Daniel care dorea sa il felicite dupa alegeri in parlament.? L-a lăsat cu mana întinsă făcându-se ca nu il vede. Dar țara l-a văzut pe ipocrit.
Soc si groaza: ce dracu’ cauta N. Dan in concediu dupa doua luni de munca la Cotroceni?
Si ce-a facut ca sa merite concediu asa de repede?
Stiu ca n-o sa dati comentariul, de aceea imi permit sa spun ceva amuzant:
Dobitocul de Nicusor e in concediu, sau cum s-a exprimat Mosteanu: „intr-o perioada de concedii”.
Este in Concediu !!!
„A fost emotionant…”
Daca el a fost fericit in lumea lui, ce problema aveti voi, lasati-l in lumea lui.
Suntem in era Nicusor Presedintele Neinteles, deci nu trebuie sa intelegem. Asa e el.
adevaratii romani serbeaza Sf Maria nu sarbatori revolutionare
când ești simplu ești prost si simplu
Ziua Marinei, n-are desene animate !
„Preşedintele Nicuşor Dan, dat de gol că este în concediu”:)))) hal de hal
Trebuia sa ceara voie prostimii AUR
un singur prost ,dar este aici
Pentru că la mânăstire nu se huiduie.L-a lăsat pe Bolojan să încaseze huiduielile.
A spus omul! Pentru ca a vrut sa fie cat mai aproape de comunitate. La Ziua Marinei ar fi fost departe de comunitate.