Vivien Katona, o fostă membră a partidului extremist ungar Jobbik, are un trecut secret în industria porno, unde a activat sub numele de Honey Lovely sau Vivien Vogue, scrie portalul nyugat.hu, citat de politics.hu. Katona a demisionat din Jobbik cu puţin înainte ca presa să publice informaţia, însă a participat ca delegată a partidului la supravegherea alegerilor din aprilie, în oraşul Csepreg. Liderul local al Jobbik a declarat că Vivien Katona este o persoană onorabilă care a făcut o greşeală în tinereţe şi că este victima unui scandal iniţiat de conservatorii de la Fidesz, câştigătorii alegerilor.
Şi Garda Maghiară, formaţiune dizolvată printr-o decizie a justiţiei, are membre care au cochetat cu pornografia. Presa maghiară scria, în martie, că Nikolett Muller, simpatizantă a Gărzii, este cunoscută şi sub numele de Nikki Miller sau Candy. Ea a găsit de cuviinţă să se apere spunând că a lucrat în industria porno pentru că avea nevoie de bani şi că în viaţa reală este heterosexuală.
Nici reprezentanţii sexului tare din Jobbik nu sunt mai prejos. Presa a publicat o fotografie în care unul dintre candidaţi (Istvan Szavay, susţinător al dreptului de vot pentru maghiarii din afara graniţelor) testa o jucărie sexuală. El a fost taxat pe forumurile ziarelor pentru că folosea jucăria având în spate harta Ungariei Mari.
Jobbik s-a clasat pe locul al treilea în alegerile din 25 aprilie, obţinând 47 de mandate. La alegerile precedente, partidul nu obţinuse nici un mandat.