Faci parte din „generaţia pierdută” a Europei

Prima generaţie de după 1945 care va trăi mai greu decât părinţii, nucleul unor posibile revoluţii, victime ale „egoismului generaţional” al părinţilor, victime ale anxietăţii provocată de criză şi ale lipsei de creativitate, cei care vor aduce, peste 50 de ani, rata dependenţei faţă de cei activi la 80%.

Principala victimă a crizei economice şi a măsurilor de austeritate din Grecia sunt tinerii, scrie „The Guardian”. Circa 45% dintre cei peste 900.000 de şomeri greci înregistraţi sunt tineri cu vârste între 15 şi 24 de ani. Pentru prima dată începând din anii ’60 (când Grecia era în plină criză politică şi apoi guvernată de o juntă militară), rata şomajului a ajuns la 18,5%.

Cum se estimează că sectorul serviciilor, pentru care majoritatea tinerilor s-au pregătit, nu îşi va reveni mai repede de zece ani, zeci de mii de greci au părăsit ţara în ultimii doi ani, provocând teama că în acest fel economia nu-şi va reveni tmp de decenii. Destinaţia predilectă este Australia, aceeaşi ca şi în cazul grecilor care au fugit în anii ’50-’60 de războiul civil şi dictatura militară.

Grecia: ajunseserăm să importăm lămâi din Argentina

„Sunt optimist. Grecia trebuia să se schimbe. Trebuie să se reconstruiască. Până la urma ajunsesem într-un punct în care importam lămâi din Argentina”, spune Christos Xeraxoudis, 24 de ani, un bucătar care nu îşi găseşte slujbă în ţara, dar nici în Germania sau Marea Britanie.

„Mi-am căutat de lucru ca secretară, recepţioneră, însă de fiecare dată răspunsul a fost „nu”. Am ajuns în punctul în care îmi număr fiecare cent şi trebuie să mă bazez pe tatăl meu, care şi el are probleme cu afacerea lui”, spune Evangelia Hadzichristofi, 26 de ani, designer care a lucrat la British Museum.

Tinerii greci au adoptat denumirea de „generaţia 700”, după salariul minim pe economie stabilit de guvern. După căderea în prăpastia economică, tinerii ar trebui să adopte numele de „generaţia 590”, căci guvernul a redus salariul minim. Potrivit unor sondaje, peste 70% dintre absolvenţii de studii superioare din Grecia spun că vor pleca în străinătate cu prima ocazie.

Spania: „Când am cerut condiţii mai bune, şeful m-a concediat”

În Spania, cifrele sunt cele mai îngrijorătoare. 51,4% dintre tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani sunt şomeri. Peste 5 milioane de spanioli nu au loc de muncă. În urmă cu câţiva ani, acesti tineri erau numiţi „mileuristas”-cei care castiga 1.000 de euro pe lună. Acum, cei norocoşi obţin slujbe plătite cu cel mult jumătate din această sumă şi fără a avea asigurări sociale.

Eduardo Cana are 23 de ani şi studiază jurnalismul şi economia. Pentru a face rost de bani a lucrat în construcţii, în baruri şi ca încărcător-descărcător. „Nu am fost plătit niciodată cu mai mult de 7 euro pe zi. Am lucrat şi ca intern la un ziar, aproape pe gratis. Un prieten lucra ca stagiar la un ziar unde era plătit cu mai puţin de 400 de euro pe lună. Contractul lui a expirat şi m-au sunat pe mine pentru a-mi oferi slujba. Mi s-a părut ofensator. Voi termina şcoala în iunie şi dacă nu apare nimic mă gândesc să plec afară”, spune Eduardo.

„Nu am reuşit să-mi găsesc un loc de muncă în domeniul meu. În Granada am lucrat ca supraveghetoare a locului de joaca pentru copii dintr-un mall. A fost cel mai apropiat de copii loc de muncă pe care l-am avut, iar a lucra cu copii este scopul meu. În Madrid nu am găsit decât slujbe part-time la un magazin de haine, unde am fost angajată cu un contract ilegal şi primeam 3 euro pe oră. Când am cerut conditii mai bune, şeful m-a concediat. Am început să învăţ din nou, pentru a deveni profesoară. Însă nu sunt decât câteva posturi libere în fiecare an şi nu mai ştiu ce să fac mai departe”, spune Marita Blazquez, în vârstă de 25 de ani.

Adriano Justicia, 27 de ani, a studiat fimul şi arta fotografică, insa nu a reuşit să lucreze decât ca agent de vânzări pentru cărţi de credit şi volntar la Crucea Roşie. „Cred că voi fi obligat să mă întorc la Berlin, unde am petrecut câteva luni ca stagiar la un studio fotografic. Date fiind condiţiile, aceasta pare cea mai bună optiune, deşi mereu este dificil să-ţi părăseşti ţara.”

Italia: Să lucrezi în cercetare înseamnă sinucidere

Circa 28% dintre italienii cu vârste între 16 si 24 de ani sunt şomeri. Mulţi dintre ceilalţi 72% nu sunt plătiţi şi nu au asigurări sociale, lucrând ca stagiari. În orasul Civita, începând din anii ’50, peste 90% din populaţia activă lucra la producţia de obiecte sanitare, însă criza şi competiţia cu produele „made in China” au adus dezastrul, scrie The Guardian.

„Ma consider o privilegiată, pentru că majoritatea foştilor mei colegi lucrează 12 ore pe zi şi nu au acces nici la cele mai comune instrumente de cercetare. ÎnIitalia, a alege să fii cercetător este ca şi cum ai alege sinuciderea”, spune Martina Rossitto, 26 de ani, specializată în biologie.

„Foştii mei şefi au concediat o fată care a lucrat timp de cinci ani pentru ei pentru că şi-a luat concediu medical din cauza unei pneumonii”, spune Elisa Di Pietro, 25 de ani, fostă vânzătoare într-un magazin din Roma.

„Am avut noroc cu un post privat de radio care mă ajută să îmi obţin licenţa. Lucrez 15-20 de ore pe săptămână şi sunt plătită cu 200 de euro pe luna”, spune Elena Cirioni, 25 de ani.

Forumul Economic Mondial de la Davos a abordat doar tangenţial problema şomajului în randul tinerilor. Nepotrivirea dintre pregătirea tinerilor şi ceea ce piaţa muncii cere a fost discutată doar la palierul inferior al Forumului, acolo unde au fost invitate marile ONG-uri, nu însă şi la nivelul liderilor politici şi din lumea afacerilor.

1968-2012. Plaja nu mai e sub caldarâm

Tinerii licenţiaţi şi fără un loc de muncă pot constitui oricând nucleul unor mişcări sociale care evoluează de la simpla mişcare a „indignaţilor” din Spania, Franţa şi Portuglia, pînă la revoluţiile din lumea arabă. Protestele tinerilor europeni au fost asemănate cu cele din mai 1968, cu marea diferenţa că atunci protesta o generaţie a avântului economic şi debordând de imaginaţie. Asemănarea ţine de faptul că, în urma protestelor, dreapta a avut de câştigat. Asa s-a întâmplat în Franţa, în iunie 1968, aşa s-a întâmplat şi în Spania şi Portugalia, în 2011.

Psihologii studiază impactul crizei economice asupra mentalului unei generaţii. „Cea mai frecventă problemă psihologică în aceste zile este teama: incapacitatea de a înfrunta necunoscutul şi de a-ţi stimula creativitatea. Problema tinerilor este că simt că nu au niciun rol în societate”, spune psihologul Angela Salina.

Criza face ca ţapii ispăşitori să fie uşor de găsit. „Cauza cea mai importantă este ceea ce se numeşte „egoism generaţional”. Tatăl are prea multe drepturi şi prea mulţi bani au fost cheltuiţi pentru aceste drepturi-pensie, pensionare timpurie-şi astfel avem una dintre cele mai mari datorii publice din lume. Pentru că am avut o calitate a vieţii pe care nu ne-o permiteam”, spune Michel Martone, profesor de dreptul muncii la Roma.

Ce se va întâmpla cu actuala generaţie tânără peste decenii? Potrivit Eurostat, persoanele trecute de 65 de ani vor reprezenta 30% din populaţia UE în 2060, faţă de 17,4% în 2010. Cei trecuţi de 80 de ani vor fi de trei ori mai mulţi în 2060 faţă de 2010. Rata dependenţei populatiei va creşte îngrijorător. Copiii şi bătrânii care nu se pot întreţine raportaţi la populaţia cu vârsta între 15 si 64 de ani reprezintă acum 49,3%, dar în 2060 vor ajunge la 78%.