Fantoma pensiilor speciale și violarea Constituției (III)

O fantomă bântuie viața politică și socială românească. Este fantoma „pensiilor speciale”…. „Moartea caprei” pensionarilor „speciali” a devenit prim punct în toate programele politice ale partidelor – cele globalist-populiste, cele justițiar-populiste și cele național-populiste, deopotrivă, de unde a contaminat revendicările de masă. Sacrificiul amintitei capre este, pentru cei cu mintea cât a salvatoarelor Capitoliului (gâștele), panaceul care vindecă de toate bolile și ne scapă de toate durerile. Pentru asta merită și lepădarea de Constituția României. O Constituție udată cu sângele celor care în decembrie 1989 și-au dăruit viața strigând „vom muri și vom fi liberi!”

MANDATUL CONSTITUȚIONAL ȘI ULTRA-ACTIVITATEA LEGII

Ceea ce nu se înțelege este faptul că poporul român are cu parlamentarii și magistrații, precum și cu armata țării și instituțiile sistemului imunitar al statului create prin Constituție, un contract „constituțional”. Acest contract este bilateral. Adică fiecare parte are și drepturi și obligații în raport cu cealaltă. Ca în orice contract, aceste drepturi și obligații se negociază. Prețul reprezintă valoarea mărfii. De cât ești dispus să dai, de atâta primești. Odată, însă, contractul convenit el nu mai poate fi schimbat până la expirarea lui, decât tot prin acordul părților. Acesta este jocul. Cine nu îi respectă regulile va cunoaște ceea ce eu numesc „efectul greblei”: calci pe greblă, coada te lovește în frunte.

Fantoma „pensiilor speciale“ și violarea Constituției (I)

Înainte de a merge mai departe cu expunerea, un lucru ar mai fi de clarificat. Contribuția la fondul de pensii pe care salariații o plătesc nu se acumulează undeva unde așteaptă terminarea contractelor de muncă ale celor care au contribuit, pentru ca de acolo să li se plătească pensia. Nu! Din contribuțiile salariaților de azi se plătesc pensiile pensionarilor de azi. Când salariații de azi vor deveni pensionari mâine, pensiile lor vor fi plătite din contribuțiile salariaților de mâine. Asta spune că între dimensiunea pensiei și cea a contribuției nu este o legătură automată și obiectivă. Când pensiile se măresc nu este pentru că pensionarilor de azi li se restituie mai mult din ceea ce au plătit ieri, ci pentru că acumulările de azi la fondul de pensii permit o asemenea creștere. La aceasta, mai contribuie, la nevoie, și statul prin politicile sale de redistribuție menite a păstra echilibrele și armonia socială.

Și încă ceva pe care demagogii nu îl clarifică: membrii puterii legislative, parlamentarii, au un mandat, iar nu un contract de muncă. De ce nu au contract de muncă? Pentru că nu au un angajator. Angajatorul parlamentarului nu este Parlamentul. Acesta este tocmai ansamblul deținătorilor de mandate. Angajatorul, de fapt mandantul, este chiar poporul român care a conferit mandatul prin vot.

Mandatul (inclusiv cel parlamentar) este un contract. În această speță vorbim despre un contract definit în componentele sale esențiale prin Constituție. Deci nu este nici mandat civil nici mandat comercial, ci „mandat constituțional”. Or, principiul neretroactivității legii spune că orice contract încheiat sub imperiul unei anumite legi rămâne a se executa potrivit acelei legi chiar și după abrogarea acesteia. Avem de a face cu ceea ce se cheamă „ultra-activitatea legii”. Aceasta înseamnă că validitatea legii în timp trebuie să coincidă cu durata de validitate a tuturor contractelor încheiate sub imperiul ei. De ce? Pentru că altminteri ordinea de drept și-ar pierde predictibilitatea; iar ordinea este opusul aleatoriului, întâmplării, neprevăzutului, hazardului.

Neavând un contract de muncă, parlamentarul nu are salariu, ci indemnizație. Indemnizația este plătită de la bugetul statului. Primind-o de la buget, nu are rost să restituie părți din ea bugetului. El va primi, după atingerea vârstei de pensionare, cumulat cu încetarea mandatului, tot de la buget, o „indemnizație de vechime”.

Tot felul de reglementări, adoptate de oameni care nu înțeleg nimic din modul de funcționare a statului, și tot felul de discursuri populiste, combinând statutul celor care exercită puterea poporului prin mandat primit de la popor, cu statutul angajaților parte în contracte de muncă, au creat atâta ceață în mințile oamenilor, încât orice diversiune prinde fără dificultate. Astfel, înghițind pe nemestecate demagogia diversionistă a clovnilor politici din conducerea statului, românii vor ajunge să înlocuiască un legislativ prost cu unul și mai prost; căci, în nici un caz, reducerea veniturilor asigurate parlamentarilor nu va îmbunătăți calitatea acestora. Altele sunt metodele prin care calitatea poate crește.

Sunt cel la propunerea și insistențele căruia, în calitate de ministru pentru reformă, principiul neretroactivității legii (cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile) a fost constituționalizat în România. Adică a fost ridicat de la nivelul codului civil, acolo unde anterior fusese și ulterior rămăsese proclamat, la rang de normă constituțională. Faptul a fost apreciat de cele mai importante școli de drept europene.

Unii teoreticieni și practicieni ai dreptului au transformat, ulterior, rațiunile care au fundamentat acest principiu în principii de sine stătătoare. Astfel, s-a vorbit despre „așteptarea legitimă” și despre „dreptul câștigat”, despre „predictibilitatea și claritatea legii”, despre „siguranța circuitului juridic” și despre „stabilitatea cadrului normativ” potrivit căreia este preferabilă o lege mai puțin adecvată, dar mai stabilă, uneia în continuă perfecționare. (Această ultimă observație constituie unul dintre fundamentele doctrinare ale sistemului de common law.) De fapt, toate aceste afirmații și oricare altele asemenea nu sunt decât argumente pentru regula că legea nouă nu trebuie să se aplice unor raporturi juridice (consensuale) născute sub guvernarea unei legi anterioare, în măsura în care persoana afectată de noua reglementare în drepturile sale câștigate în trecut, nu ar fi acceptat să intre în raportul juridic respectiv dacă ar fi știut că el poate căpăta un alt conținut obligațional.

Nimeni nu poate fi obligat să fie magistrat, parlamentar, militar, polițist, diplomat, ofițer de informații. Cei care o acceptă o fac în considerarea unui anumit statut. Acest statut se compune din drepturi și obligații care intră în patrimoniul celui ce și-l asumă; drepturi și obligații care au un corespondent în patrimoniul celui față de care statutul este asumat – fie el o instituție publică sau poporul român în ansamblul său. Dreptul este aptitudinea unei persoane de a cere altor persoane să dea ceva, să facă ceva sau să nu facă ceva. Acestui drept îi corespunde obligația persoanei căreia i se cere de a face ceea ce i se cere.

În drept, cuvântul „plată” are înțelesul de executare a unei obligații. O lege care spune că plata unui drept încetează este o aberație, întrucât asta înseamnă că dreptul (să zicem dreptul la o pensie calculată într-un anumit fel) rămâne valabil, dar titularul nu îl mai poate exercita întrucât debitorul său, cel care are obligația corelativă, este împiedicat să o respecte. În asemenea situație, cel care rămâne titular al unui drept valabil poate obține în instanță nu restabilirea dreptului, acesta nefiind în discuție, ci obligarea la plată a debitorului său. Cel din urmă va ajunge a se apăra spunând că legea îl obligă să nu își execute obligațiile. Ce fel de ordine este aceea în care legiuitorul le interzice debitorilor să își îndeplinească îndatoririle legale?!?! Este un haos juridic total și, evident, neconstituțional. În plus, este de râsul lumii.

Fantoma „Pensiilor speciale“ și violarea Constituției (II)

Ageamii parlamentari precum Ciolacu, Ciucă și Simons mai spun că nu este vorba despre retroactivitate întrucât plata se oprește doar pentru viitor. Ceea ce se oprește este, însă, achitarea unei sume de bani. Banii nu sunt drept, ci bun. Pentru ca o sumă de bani datorată să nu se mai plătească în viitor, trebuie să se stingă dreptul la plată care s-a născut în trecut. A-l desființa pe acesta (întrucât, practic, la asta se ajunge prin oprirea plății) pe motiv că legea nouă nu îl mai prevede, înseamnă tocmai ca legea nouă să modifice ceea ce s-a născut în trecut și la data nașterii a fost perfect legal potrivit legii de atunci. Rațiunea dreptului este matematică.

STATUTUL CONSTITUȚIONAL ȘI PROTECȚIA LUI

CCR a mai făcut o precizare esențială cu privire la parlamentari, dar ea se aplică și magistraților. Astfel, în decizia 261/2022 s-a reținut că: „drepturile patrimoniale acordate deputaților și senatorilor ulterior încetării mandatului lor … nu pot fi afectate, întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ”. Ce vrea să spună asta?

Ordinea constituțională reprezintă atât contractul dintre popor și stat – ca organizare politică a națiunii, cât și sinteza juridică a identității naționale – adică modul de organizare și funcționare a unei națiuni caracterizate de anumite valori și un anumit ideal. În cadrul acestei ordini au fost înființate anumite instituții. Lucrul s-a făcut prin definirea competențelor lor, precum și prin conturarea mandatului persoanelor prin intermediul cărora acestea se exprimă. Instituțiile respective sunt esențiale nu doar pentru funcționarea statului, ci și pentru calificarea ordinii sale specifice (democratică, dictatorială, republicană, monarhică, parlamentară, prezidențială etc.). La urma urmelor, Constituția consacră o viziune cu privire la aspirațiile națiunii și la modul de gestionare a destinului ei, viziune care nu poate dura decât prin anumite instituții și nu se poate realiza decât prin oamenii care compun acele instituții.

Mandatul pe care acești oameni îl au de îndeplinit include anumite restricții, pe care ceilalți cetățeni nu le au. Nimeni nu își asumă, însă, mai multe obligații decât drepturile pe care le are; și invers, nimeni nu poate avea mai multe drepturi decât obligațiile pe care și le poate asuma. Când între anumite persoane apare o inegalitate în materia obligațiilor, urmarea este inegalitatea în materia drepturilor. Drepturile primite sunt contrapartida obligațiilor asumate.

Egalitatea între membrii unei comunități se restabilește atunci când la obligații inegale se acordă, cu caracter compensatoriu, drepturi inegale. Compensările necesare se realizează inclusiv prin aplicarea unor metode diferite de calcul al drepturilor patrimoniale scadente după încetarea activității – adică pensia. Repet: nu sunt „pensii speciale”, ci modalități diferite de calcul al pensiei, adaptate specificului obligațiilor îndeplinite pe perioada de activitate.

Legile infraconstituționale au dezvoltat și particularizat prevederile Constituției. Prin ele legiuitorii au fost nevoiți să compenseze cu drepturi corespunzătoare interdicțiile impuse celor care urmau a lucra în instituțiile numite de Constituție.

Interdicțiile, care completau ansamblul obligațiilor constituționale intrinseci competențelor atribuite în exercitarea puterii publice, precum și unele drepturi necesare pentru a-i proteja pe cei mandatați împotriva riscurilor aferente îndeplinirii acelor obligații, au fost aprobate direct de popor prin referendumul menit a pune în vigoare Constituția.

Detalierea obligațiilor precum și a drepturilor compensatorii, pe calea interpretării textelor constituționale în lumina regulilor obiective ale funcționării vieții sociale, a revenit reprezentanților aleși de popor. Aceasta s-a făcut prin legi organice. Majoritatea absolută cu care asemenea legi au fost adoptate, a constituit garanția evitării subiectivismelor abuzive. Nu este o garanție absolută, dar în ultimele câteva mii de ani altceva mai bun nu s-a inventat.

Desigur, sunt enorm de mulți parlamentari, militari sau magistrați care nu își îndeplinesc obligațiile. Aceștia ne stau în gât. De aceea unii ar vrea nu doar să li se ia drepturile, dar și gâtul. Numai la ei ne gândim și la modul în care să ne luăm revanșa împotriva lor. Este suficient să îi privim pe falsul erou de la Nassyria sau pe falsul revoluționar de la Buzău, pe fostul samsar de mașini ajuns săgeata parlamentară a săgeții vânătorului Omar Hayssam sau pe țoapa parteneră de nădejde a procurorilor DNA, pentru a dori retragerea imediată a tuturor drepturilor de care ar putea ei dispune. Credeți că dl. Simonis ar fi în stare să înțeleagă măcar principiile ordinii de drept adoptate de Constituția României? Credeți că dl. Ciucă ar fi capabil să le explice? Credeți că dl. Ciolacu ar vrea vreodată să spună oamenilor în față aceste adevăruri și să caute căi constituționale pentru satisfacerea dorințelor lor? Categoric nu! Ei nu știu, nu pot și nu vor.

Revolta pe care aceștia ni-o trezesc cu just titlu (și eu personal am toate motivele să fiu super revoltat), ne întunecă, însă, rațiunea și ne împinge spre acceptarea unor soluții greșite, făcându-ne ușor manipulabili. Iată de ce trebuie să judecăm numai după ce ne-am calmat.

Pe lângă cei menționați cu titlu de exemplu, desigur nu singurii de o asemenea teapă, sunt alții, mulți alții care își îndeplinesc impecabil mandatele, uneori chiar sub amenințarea și presiunile celor dintâi. Pe ei de ce să îi pedepsim? Și chiar dacă ei nu ar exista, nu ar fi nici dreptate nici prilej de bucurie reducerea drepturilor celor care nu își îndeplinesc obligațiile prin încălcarea legii și în special cu nesocotirea Constituției.

Într-o democrație răspunderea este personală. Dacă cineva nu își îndeplinește obligațiile asumate el trebuie să răspundă potrivit cu gravitatea faptei sale. Nu vom retrage / reduce drepturile tuturor pentru că unii nu își îndeplinesc obligațiile.

Pe de altă parte, dacă, de manieră generală, drepturile celor mandatați să exercite competențe parlamentare sau judecătorești, ori alte misiuni de interes public, se reduc, în timp ce obligațiile rămân aceleași, cei care vor accepta asemenea mandate sau misiuni caracterizate de dezechilibrul dintre drepturi și obligații, vor fi de tot mai slabă calitate. Ei vor executa obligațiile la nivelul drepturilor diminuate. În mod normal, dacă reduci drepturile trebuie reduse și obligațiile. Cine va executa atunci obligațiile la care se renunță, dar în care societatea românească este profund interesată? Iată dilemele aberante spre care ne împinge o conducere politică nevolnică, populistă și iresponsabilă!

CE-I DE FĂCUT?

Putem constata excese în dimensionarea drepturilor patrimoniale ale titularilor de mandate constituționale. Fără îndoială, o corecție serioasă se impune. Problema este, pe de o parte, dezechilibrul între drepturi și obligații, precum și cel dintre competențe și răspunderi, iar pe de altă parte, polarizarea excesivă a veniturilor persoanelor fizice în ansamblul societății. Iată ce trebuie cerut să rezolve guvernul PSD-PNL și ce trebuie să îi preocupe pe domnii Ciolacu, Ciucă și Simonis, iar nu fantoma „pensiilor speciale”.

Pentru viitor lucrul se poate rezolva oarecum mai simplu, prioritară fiind ridicarea veniturilor mici, iar nu reducerea celor mari. Tot pentru viitor se poate restrânge și sfera persoanelor cărora li se calculează pensia după alte metode decât cea a contributivității. Se cere verificat dacă nu cumva această sferă s-a extins nejustificat de mult. Nu totdeauna se justifică ca regimul acordat principalului să fie extins și în folosul accesoriului.

Este de umblat la vârsta de pensie, la raportul dintre pensie și salariu, la posibilitatea cumulului, nu atât prin excluderea lui, ci prin evitarea cumulului cu funcții din aceeași categorie cu cele din îndeplinirea cărora s-a născut dreptul la pensie.

Acestea fiind spuse, se cere subliniat din nou faptul că drepturile aferente unui mandat (inclusiv cele referitoare la pensie) constituie elementele constitutive ale statutului constituțional conferit titularului acelui mandat și totodată sunt intrinseci regimului constituțional al protecției mandatului în discuție. Redefinirea lor înseamnă modificarea mandatului, și reducerea lor înseamnă diminuarea protecției acordate atât în interesul celui mandatat, cât și al celui care a încredințat mandatul.

La aceasta trebuie adăugat că asumarea mandatului nu este obligatorie, ci este acceptată, chiar dacă în conținutul său mandatul nu este negociabil. Avem de a face cu un contract de adeziune. Cel care aderă la clauzele lui o face în considerarea statutului pe care îl obține și a protecției primite în schimbul asumării riscurilor legate de îndeplinirea obligațiilor specifice. Acea protecție a fost acordată, inclusiv prin salariu și pensie, nu ca un privilegiu rezervat mandatarului (magistrat, parlamentar etc.), ci ca o garanție pe care și-a acordat-o mandantul (poporul român) sie însuși pentru ca drepturile sale în raportul cu mandatarul să fie perfect observate și satisfăcute. Este vorba despre garanția independenței în judecată și acțiune a persoanei cu care contractul de mandat constituțional s-a încheiat, ferită astfel de tentațiile abuzului, corupției și altor comportamente deviante.

Dacă acel statut a fost greșit conceput sau dacă a fost depășit de evoluțiile mediului înconjurător, el poate fi corectat. Aceasta, însă, numai pentru viitor; adică numai pentru cei care vor accepta mandatul în condițiile noului statut și ale noilor garanții. Este vorba despre cei care abia sub imperiul noii legi primesc un mandat parlamentar, ori intră în magistratură, ori depun jurământul militar. Se dă expresie astfel și principiului libertății contractuale, potrivit căruia nimănui nu i se poate impune acceptarea unui contract sau a unor anumite clauze contractuale. Contractul este un acord de voință, iar validitatea lui este condiționată de libertatea și claritatea voinței celui ce se angajează.

Cei care au depus un jurământ prin care și-au asumat un anumit statut, cu toate drepturile și obligațiile cuprinse în el, vor fi dezlegați de acel jurământ de îndată ce, în mod unilateral, reprezentantul celui în fața și în folosul căruia s-a depus jurământul, modifică statutul. Or, cum așa ceva nu se poate accepta întrucât duce la haos social și la criză constituțională, ceea ce se anulează este actul de modificare unilaterală.

Cu privire la trecut se pot aplica anumite corecții, dar fără a se aduce atingere existenței drepturilor născute sub imperiul legii vechi. O metodă este cea a impozitării în trepte, dar cu grija necesară pentru ca ea să nu ascundă o confiscare.

În fine, trebuie reamintit că trecerea bruscă de la un regim la altul este nu doar contraindicată, ci grav păgubitoare. De aceea, legile bune includ dispoziții tranzitorii. Tranziția este adesea mai complicată decât administrarea unei situații consolidate și stabilizate. Este motivul pentru care disciplinarea ei legislativă cere multă înțelepciune politică, pricepere juridică și abilitate politică. Vi se pare că actualul Guvern PSD-PNL și Parlamentul condus de tandemul Ciolacu-Simonis le au?

Pe toți ar trebui să ne bucure respectarea unor asemenea reguli și principii, chiar dacă ea ar putea lăsa neamendate anumite cazuri scandaloase. Orice sentiment de satisfacție stârnit de „reparații” neconstituționale este periculos.

Dacă astăzi poate retroactiva o lege care taie drepturile „nesuferiților” parlamentari sau „antipaticilor” magistrați, mâine cu atât mai ușor se va proceda la fel cu ceilalți cetățeni. Retroactiv li se vor ajusta și lor salariile și pensiile. Retroactiv li se vor modifica chiriile și dobânzile la credite. Retroactiv li se vor schimba clauzele contractelor de vânzare-cumpărare sau de asigurări. Deja se încearcă acestea, cel puțin la nivel de contracte (contractul este legea părților) în care una dintre părți, sub protecția legii sau a celor care o aplică și profitând de presiunea sub care se află cealaltă parte, își rezervă dreptul de a modifica prin simpla sa voință cele convenite anterior. Îi place cuiva asta? Nu! Este asta conform cu principiile dreptului și ale Constituției noastre? Nu!

Poarta aceasta trebuie închisă, iar nu deschisă mai larg. Constituția ne apără pe toți sau pe nici unul. Atunci când drepturile constituționale ale reprezentaților poporului, ale celor care exercită puterile statului sau ale celor care îi constituie sistemul imunitar sunt încălcate, tot poporul este în pericol. Dacă pentru aceștia s-a putut, pentru ceilalți va fi și mai simplu.

Constituția noastră permite repararea oricăror greșeli. Să le reparăm, deci, respectând-o! Reparația cu violarea Constituției nu este îndreptare, ci repetarea diabolică a greșelii în drumul către dezastrul național final.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.