Haideţi să nu plecăm, totuşi, după fentele lui Liviu Dragnea. Pentru ce-a vrut preşedintele PSD congres extraordinar? Ca să spună că va duce ţara pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie şi că România va deveni un fel de buric al Pământului? Dar pentru asta nu era nevoie de un congres şi oricum promisiuni de genul acesta a tot făcut în timpul celor 1.789 de emisiuni de televiziune la care a participat şi în cele 4.899 de declaraţii date pe holul Parlamentului ori în faţa sediului PSD.
Liviu Dragnea a pus de-un congres pentru a scăpa de Ecaterina Andronescu, Codrin Ştefănescu şi Nicolae Bănicioiu? Prea puţin. Mai degrabă, domnul Dragnea a făcut tot acest tămbălău pentru a ascunde eşecul în ceea ce priveşte modificarea legilor Justiţiei, în jurul cărora PSD se învârte de când a câştigat alegerile de la sfârşitul lui 2016, şi pentru ca lumea să uite că împiedicatul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a reuşit, fără să vrea, probabil, să-i consolideze poziţia Laurei Codruţa Kovesi, şi nu să o fugărească de la conducerea DNA. Liviu Dragnea şi-a dorit şi ca populaţia să privească în altă parte, ca să nu-l vadă cum trece tiptil-tiptil pe lângă comisia parlamentară la care a tot ameninţat că va merge pentru a spune ce ştie despre partidele de tenis cu epoleţi, despre creşterea viţei-de-vie, despre amenajarea sufrageriilor, despre pârlirea porcului şi despre autorii şi interpreţii cântecului „La Chilia-n port”, varianta pentru Statul de Drept. Bun, se poate spune şi că Liviu Dragnea a vrut congres pentru a demonstra Europei, care are toate uşile închise pentru liderul PSD, că cel mai mare partid al ţării vrea să fie călăuzit în continuare de către el.
A doua fentă a lui Liviu Dragnea a fost aducerea la congres a iubitei sale, Irina Alexandra Tănase, şi plantarea acesteia între Gabriela Firea şi Carmen Dan. Tânăra a fost pusă acolo pentru a atrage privirile camerelor de luat vederi şi ale aparatelor de fotografiat, în speranţa că prezenţa iubitei domnului preşedinte va fi principalul subiect de discuţie în presă şi pe reţelele de socializare, şi nu farsa organizată şi dirijată de Liviu Dragnea. Felicitări, domnule Dragnea, pentru că aţi ales o domnişoară drăguţă pentru a vă fi alături la bine şi, probabil, la greu. Şi în caz că vă veţi uni destinele în cadrul unui viitor congres al PSD, unde în altă parte?, vă urăm „Farsă de piatră!”.
Sorin Avram
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ba mie mi-a plăcut magistralu’ proiect de ţară a lu’ duomnu’ dracnea şi ce frumos ne esplica iel că vine teleormanizarea României!