Femei de război. Superlativele Armatei Române în NATO

Q Magazine aduce un omagiu Armatei Române la împlinirea a 20 de ani, anul acesta, de la aderarea noastră la NATO și prezintă, printre altele,   povestea a două femei piloți militari care ar putea inspira, poate, măcar un regizor român de film, e vorba despre  SIMONA MĂIEREAN și DIANA APOSTOL.

Locotenent comandor Simona Măierean, una dintre femeile care au scris o pagină importantă în istoria aviației române și a lumii care face parte din Alianța Tratatului Atlanticului de Nord, nu crede deloc în întâmplare, ci este adepta ideii că „omul este capabil de orice până când începe să facă ceva”.

De când a decis că vrea să privească lumea din înaltul cerului, au trecut 21 de ani. Zâmbetul și ochii pătrunzători dezvăluie o femeie puternică, ambițioasă, determinată să arate că experiența și profesionalismul contează și în aviație, ca în orice altă meserie. Pentru că, nu-i așa?, manșa nu știe niciodată dacă este manevrată de o femeie sau de un bărbat.

„Am vrut să zbor, dar nu aș putea spune că eram chiar hotărâtă să fac asta. Știți cum e: te iei cu viața, cu tot ceea ce îți oferă, mai ales adolescența. La un moment dat a trebuit să mă gândesc ce vreau să fac cu viața mea. Eu știu că sunt foarte poetică și zburam cu mintea foarte des. Altfel spus, eram de multe ori sus, deasupra norilor.

M-am gândit că ar fi foarte bine dacă aș materializa acel zbor iluzoriu atunci când a venit vremea. Am dat la Academia Militară. Nu știam dacă voi reuși sau nu, dar cu toate acestea eram foarte relaxată. Fusesem deja admisă la alte facultăți. În cazul în care nu aș fi reușit la Academie, viața mea ar fi luat o altă turnură, poate spre informatică, automatică, matematică. Cine știe? Dar am luat examenul și așa a început călătoria zborului pentru mine. Iată-mă după 20 de ani tot aici!”, a rememorat Simona începuturile ei.

Răspunde surprinzător atunci când o întreb cât de greu i-a fost într-o perioadă în care bărbații dominau această armă. „Nu m-am gândit! Mi-a zis tata la un moment dat, când a auzit ce vreau să fac, că voi fi singură printre atâția bărbați. Dar nu am analizat în profunzime aspectele acestei realități. Dacă o făceam, probabil, nu aș fi realizat prea multe. Sigur că mi-a fost greu. Bineînțeles că am făcut și ce nu-mi place. Dar miza era foarte importantă: cariera mea. Iar pentru a-mi realiza visul, trebuia să am puterea de-a trece peste toate dificultățile. Până la urmă, nu am luat această decizie pusă la zid și cu pistolul la tâmplă, ci pentru că am vrut să merg pe această cale. Mi-a fost greu și după Academie. Și? Am mers mai departe”, a mărturisit Simona.

Simona are două recorduri: unul la nivel național și al doilea, la nivel european. A fost prima femeie din NATO care a pilotat un supersonic și prima, la nivelul Alianței, care a obținut cea mai înaltă certificare în domeniu: aceea de pilot comandant de aeronavă din Grupul de Transport Aerian Strategic (Heavy Airlift Wing). Drumul nu a fost „o plimbare” până în vârf, dar nimic nu a împiedicat-o să ajungă acolo.

„Eu nu prea împart situațiile în grele și ușoare, ci, mai degrabă, dacă merită sau nu merită. Câteodată, ca pilot, indiferent ce fel de pilot ai fi, civil sau militar, faci și lucruri care, cu siguranță, nu-ți plac. Nu știu să fi întâlnit, de exemplu, un pilot căruia să-i placă să întocmească hârtii, să completeze documente. Pentru că zborul nu înseamnă doar să te urci la manșă, să pleci, să decolezi și să aterizezi. Zborul presupune foarte multă pregătire înainte și după misiune. Dar, chiar dacă nu-ți plac anumite părți din activitate, le faci pentru că ai convingerea că merită.

Știți cum e, câteodată poate să-ți fie rău în curbe, dar nu înseamnă că renunți să mergi înainte, pentru că știi unde vrei să ajungi”, a povestit Simona Măierean.

Când am întrebat-o despre experiența avută atunci când a pilotat un avion supersonic, Simonei au început să-i strălucească ochii, iar zâmbetul a fost amplificat de amintirea acelui moment.

„Mi-aduc aminte și acum zgomotul avionului, accelerația gravitațională, felul cum vibra motorul și, în consecință, cum vibram și eu odată cu el când eram în decolare, rapiditatea cu care se întâmpla totul, chiar și viteza de reacție pe care trebuie să o ai. Sunt multe detalii care fac diferența.

La trei ani de la această premieră din aviația românească, consemnată în martie 2009, Simona decide să facă un viraj brusc în carieră. După ce a zburat pentru ultima dată cu MIG21 LanceR, a anunțat că se va transfera și că va schimba aeronava.

O viață cu miros de kerosen are și căpitanul de aviație DIANA APOSTOL, care se consideră „turist” pe harta lumii. Pe blogul ei (paperwings.ro) se descrie astfel: „Sunt mamă, soție, fiică, soră, prietenă… Sunt stăpână peste zare… sunt aviatoare…”. Viața Dianei se petrece atât în cer, pentru că „aviația dă senzația”, cât și pe pământ, alături de Ares și Lucas, cei doi copii ai săi.

Nu a visat în copilărie să zboare. Își dorea meserii obișnuite: avocat sau polițist. Provine dintr-o familie simplă, din Valea Jiului.

„Tata a fost miner. Mama, cât am fost noi mici, a fost casnică și abia apoi s-a reangajat. Vorbesc despre noi pentru că mai am o soră, Isabela, care este în Forțele Terestre.

Fac parte din categoria copiilor care au iubit școala și învățatul. Îmi știam deja potențialul și mi-am dorit mai mult de la mine, încă de la început.

(…)

Despre lt. col. Raluca Popescu știam deja că a participat la misiuni în Afganistan și Coasta de Fildeș, dar când am intrat pe poarta unității militare, dezamăgită de imaginea dezolantă a clădirilor, primul gând care mi-a trecut prin minte a fost „ce caută la Tg Jiu un ofițer de asemenea anvergură?”. Intuind șocul meu vizual, mi-a spus: „Știu ce gândiți, dar când o să veniți data viitoare, o să vedeți cu totul altceva. Suntem la început, dar prindem contururi încet-încet”. 

Citeste mai mult pe  qmagazine.ro