O femeie în vârstă de 72 de ani din comuna Câmpulung la Tisa, care a căzut într-o fântână, a fost salvată de pompieri în urma unei operațiuni rapide, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta.
‘În această dimineață, pompierii au desfășurat o misiune de salvare a unei persoane căzută în fântână, în localitatea Câmpulung la Tisa. La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, un echipaj de stingere, cel de descarcerare și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean. Victima a fost găsită conștientă, se afla în apă până la brâu, la o adâncime de aproximativ 7 metri’, a spus Adriana Șanta.
Conform acesteia, victima a fost extrasă din fântână, evaluată medical la fața locului și transportată la spital.
Aha, ducea rufele la rau, la Tisa. Barem era suflecata?……[R]
Ce ne-am face dacă nu aveam SMURD-ul și Serviciul de Ambulanță create de doctorul Raed Arafat? Priveau sătenii în fântână și fredonau: Mă uitai într-o fântână / Și-am văzut că e bătrână… Asta se dorește, vom redeveni tradițional românește.